Sophie

Epilog

         ~ Trei ani mai târziu ~

Deja începusem să mă obișnuiesc cu aerul umed și înțepător din incinta închisorii . Și să fiu sinceră nici mâncarea nu îmi mai dădea stări de vomă, mă simțeam oarecum bine de faptul că mă acomodasem, deoarece aveam de stat aici mult și bine.

Priveam fotografiile de pe pereți, zâmbind când  am zărit ochii tandri ai tatălui mei într-una din ele. Îmi lipsea enorm, iar micile vizite săptămânale nu puteau umple golul din sufletul meu . Este greu să realizezi prea târziu că răzbunarea aduce regrete, iar după abia trei ani de zile petrecute în acest Iad am realizat acest lucru. 

 Timp de un an de la răzbunare, Kevin mi-a apărut în absolut fiecare vis, de fiecare dată când închideam ochii zâmbetul său cretin îmi invada mintea. Un timp tata nu a dat ochii cu mine, Emma l-a bătut luni la rând la cap, până în cele din urmă a cedat și a venit să mă viziteze. L-am dezamăgit, în așa hal, încât nu a știut cum să reacționeze, el nu mă crescuse așa, el mă învățase să iert, indiferent de greșeală. Din păcate nu i-am putut urma sfatul, deoarece lipsa mamei îmi măcina sufletul.

 Tata și Emma s-au căsătorit, iar acum nu mai eram împotriva relației lor, deoarece niciodată nu l-am mai văzut pe tata atât de fericit, iar Emma era cu siguranță persoana potrivită pentru el, iar mama,acolo sus, cred că îi privește cu dragoste. 

 Am încă două colege, aproape de aceași vârstă cu mine , din fericire ele nu au sentințe atât de grele, dar împreună ne mai omorâm timpul povestind, jucând diferite jocuri sau uitându-ne la filme.

 O lacrimă mi-a cazut pe obraz, dar am șters-o rapid cu mâneca, atunci când ușa se izbii cu putere, iar unul dintre gardieni țipă, făcându-mă să tresar.

   - Edwards! Ai vizitatori, pregătește-te, iar în 60 de secunde să fi în camera de vizite.

  - Bine.

 S-a încruntat la auzul răspunsului meu sec, dar totuși în trei ani și el se obișnuise cu mine.    
 Pășeam cu emoție podeaua murdară, abia așteptând să-mi privesc unul dintre membrii familiei în ochi, iar de această dată speram să fie Jud, cu care m-am împăcat și ne înțelegeam mai bine ca niciodată, dar care din păcate s-a dus la facultate în alt oraș, asa că ne vedem destul de rar.

Am făcut puțin efort deschizând ușa grea de metal,dar în momentul în care am privit măsuța din mijlocul camerei am înlemnit. Avusesem noroc că gardianul se afla în spatele meu și a proptit-o la timp pentru a nu mă lovi direct în față . Mâinile și picioarele mi se inmuiaseră, iar cu greu m-am așezat pe scaun când gardianul a țipat că avem jumătate de oră la dispoziție. 

 Mi-am lăsat capul în jos, privind masa rece de metal, nu puteam privi acei ochii albaștri precum cerul după care rîvnesc de ceva timp, chiar dacă aș putea să mă holbez la ei ore în șir. 
  Și-a așezat două degete sub bărbia mea, ridicându-mi încet capul. Când privirea mea se întâlnise cu a lui, mii de fluturași începuseră să se agite în interiorul stomacului meu, sentiment pe care credeam că nu îl voi mai simți în veci .

 - Nici măcar acest loc infect nu îți poate alunga frumusețea ce-ți învăluie chipul, îngeraș.

 Inima îmi bătea cu o viteză inegalabilă la auzul acelei voci ce îmi bandaja sufletul împreună cu cuvintele ce o acompaniau. Nu mă ura,nu-mi dorea moartea, iar iubirea noastră nu dispăruse așa cum am crezut timp de trei ani de zile. El doar avusese timp să gândească, să  se adune și să înțeleagă. 

 - Am crezut că mă urăști, Elias, am crezut că m-ai uitat, iar din când în când, atunci când îți bântuiam gândurile priveai în gol, cu silă. Dar ești aici, lângă mine, făcându-mi inima să danseze de fericire doar privindu-te.

 Într-o secundă lacrimile începuseră să curgă șiroaie pe chipul meu, mă simțeam jalnică, dar nu le puteam opri.

 - Sophie, nimic în lumea asta nu poate distruge iubirea ce ți-o port, nimic, m-ai făcut să simt totul într-un timp atât de scurt . Alături de tine simt că trăiesc, iar acești trei ani, mi-au demonstrat tot ceea ce îți mărturisesc. După ce ai dispărut am încercat să trec peste, dar îmi era imposibil, am fost un om mort, draga mea. Și acum, când ai intrat pe ușa aceea și  ți-am întâlnit privirea, am simțit cum inima mea e din nou plină și cum după trei ani nenorociți mă simt din nou viu. Și da, te urăsc! Te urăsc pentru că mi te-ai luat, că nu mai lăsat să mă bucur de sentimentul numit dragoste, de care m-ai făcut dependent și din păcate nu e o simplă dragoste, ci dragoste oferită de un suflet așa frumos ca al tău, care a fost umbrit de ură. 

Plângeam în hohote și m-am așezat în brațele lui fără să îi spun un cuvânt, fiindcă nu aveam putere să îi spun ceva. Când i-am simțit brațele în jurul taliei mele, am simțit cum e să treci din Rai în Iad. Nu mă mai simțeam inutilă și slabă, în brațele bărbatului cu ochi oceanici, eram mai puternică, ca niciodată.  M-am apropiat de buzele lui cu frică, îmi era teamă că dacă îl sărut nu am să mă mai pot despărți de el la sfârșitul celor 30 de minute. Când buzele noastre s-au atins, am simțit că mă hrănesc cu elixirul vieții veșnice. Plângeam mai tare, plângeam și de fericire, dar și de durere. Eram în culmea fericirii că după atâta timp în care mi-am pierdut orice urmă de speranță, bărbatul sufletului meu se afla aici, oferindu-mi tot ce aveam nevoie și aproape dădeam în depresie la gândul că cele 30 de minute erau pe sfârșite.

Urăsc faptul că am spus cândva că plăcerile sunt de scurtă durată, momentele acestea vreau să dureze o veșnicie, deoarece doar așa simt că trăiesc. 

  - Promite-mi că ai să mai vi!  Promite-mi că nu mă vei da uitării și că o să treci pe aici să-mi oferi puterea de care am nevoie! Promite-mi, Elias ! Am țipat cât m-au ținut plămânii.

- Îți promit, dragostea mea, fiindcă fără tine sunt inert. Te iubesc, Sophie Amy Edwards, sunt nebun după tine !

Am început să râdem amândoi în hohote, deși aveam lacrimi pe față, arătăm cam doi demenți, dar nu îmi păsa atâta timp cât eram alături de el .

- Edwards, timpul a expirat, treci în încăperea ta!

Glasul gardianului ne făcu se ne oprim din râs și să trecem din nou la plâns isteric. Nu am plec, ci dimpotrivă l-am strâns pe Elias în brațe cu toată forța mea.

- Edwards, nu ne fă să luăm măsuri!

Nu am reacționat nicicum, doar profitam de câteva clipe în plus în brațele ce-mi ofereau putere și îl sărutam cu patimă, așa cum nu l-am sărutat niciodată.

  - Să nu mă dai uitării, în locul ăsta întunecat, Elias, nu mă lăsa să mor încet și sigur! Tu ești tot ce am nevoie!

Țipam în timp ce patru gardieni mă luau pe sus și mă scoteau pe ușa ce-mi sfâșie inima. Am simțit cum e să cazi din Rai inapoi în Iad și durere mai mare ca asta nu există pe pământ. 

---------------------------------------------------------

  Vă mulțumesc că ați fost alături de mine și pe parcursul acestei cărți! 🌸
Sunteți niște oameni minunați ce m-au susținut indiferent de greșeli sau timp de așteptare ! 😍

Vă promit că și eu voi fi alături de voi , fiindcă am pregătită o nouă carte ce va apărea în curând.  Vă iubesc, oameni frumoși!💗🎉🎉