Sophie

- Capitolul 21-

Muzica era asurzitoare, iar mirosul de tutun şi alcool insuportabil.
O căutam cu privirea pe Jud în mulțimea de adoleşcenți beți, claia de păr blond se făcu văzută într-un colț întunecat al camerei. Pornesc hotărâtă spre ea, dar hotărârea îmi dispare când în drumul meu spre ea mă izbisem de un corp solid, cu un oarecare miros frumos. Îmi ridic privirea şi încerc din răsputeri să îmi păstrez echilibrul, atunci observ că corpul solid de care mă lovisem aparținea unui tip înalt, blond şi cu nişte ochii verzi asemenea pădurilor primăvăratice, îmi părea foarte cunoscut .

- Ai grijă pe unde mergi, păpușă. Ți-a urcat alcoolul la cap? Spune necunoscutul privindu-mă dur.

- Eu nu consum alcool, acum te rog dă-te la o parte fiindcă îmi stai în drum.

- Dar unde te grăbești aşa, dragă ?

- Nu e treaba ta, Elias, unde se grăbește.

Vocea lui răguşită îmi dădea şi acum fiori, iar mirosul de parfum atât de cunoscut îmi bucura căile nazale.

- Oh, uite cine s-a găsit să vorbească, ruşinea familiei, zice tipul privindu-l scârbit pe Noah .

Acum înțelesesem cine era băiatul din fața mea, era fratele mai mare a lui Noah, de aceea îmi părea atât de cunoscut .

- Haide, Noah să mergem, eu cu Jud trebuie să ajungem acasă, spun trăgându-l după mine prin mulțime.

Ajunşi în fața lui Jud, am observat că nu îi făcea plăcere să ne vadă acolo. Avea pupilele mărite, părul ciufulit şi machiajul întins pe față, arăta groaznic.

- Jud, haide trebuie să mergem acasă, cred că te-ai distrat suficient.

Încercam să o trag după mine, dar ea se împotrivea, privindu-mă cu dispreț .

- Eu nu plec nicăieri! Dacă tu eşti o tocilară plictisitoare nu înseamnă că şi eu sunt.

Vorbele astea mă enervaseră la maxim, simțeam cum sângele îmi traversa mai rapid prin vene şi îmi doream cu ardoare să o lovesc. Nu puteam să o oblig să vină acasă, dar tata se va supăra pe mine fiindcă nu am avut grijă de ea .
Dar la naiba, e suficient de mare pentru a-şi purta singură de grijă. 

- Bine! Stai dracu aici, dar dacă faci ceva greşit să nu îmi spui mie !

- Bine, pa !

Se întoarse cu spatele la mine şi a plecat către baie. Cam roate privirile din cameră s-au îndreptat spre noi şi începusem să mă simt jenată. Noah m-a îmbrățișat şi m-a condus până la maşină.
  Abia când am ajuns din nou să stau pe scaunul pasagerului mi-am dat seama că odată părăsind automobilul acesta trebuia să îl părăsesc şi pe Noah. Fiori reci îmi traversau corpul la gândul că trebuie să părăsesc singurul băiat de care m-am îndrăgostit .
 
Stătea lângă mine, aşteptând să îi spun ceva, mă privea blând şi sincer, iar eu simțeam că urmează să erup precum un vulcan, situația asta mă depăşea.
 
  - Te duc acasă, îngeraş ?

" Îngeraş " , cuvântul ăsta îmi înrăutățea situația, nu ştiam că e aşa de greu să părăseşti o persoană, în filme părea mai uşor.

- Da..

Cu greu am scos cele două litere afară din sufletul meu. Îl priveam pe Noah cu coada ochiului şi puteam observa cu se încrunta îngrijorat .

- Ce s-a întâmplat cu tine? Întreabă mângâindu-mi mâna rece.

- Nimic, Noah, doar că s-au întâmplat prea multe pentru o zi.

El mă privea atent fixându-şi privirea cu a mea, zâmbea .
S-a apropiat de mine şi m-a cuprins într-un sărut cald şi domol. Simțeam cu fiecare părticică din creier îmi spunea că nu e bine ce am făcut, dar aveam nevoie de sărutul acela, aveam nevoie de Noah .
Mă săruta cu atâta poftă încât simțeam că vrea să mă devoreze. S-a retras ușor din  sărut şi a pornit maşina .

Durerea mă cuprinse din nou fiindcă doar eu ştiam că acela este ultimul nostru sărut.
Doar radioul mai strica liniştea apăsătoare din interiorul mașinii. Cred că a fost cel mai scurt drum pe care l-am parcurs, fiindcă destinul voia să ajungă cât mai repede la momentul despărțirii.

- Vrei să te conduc până la intrare?

- D-da, desigur .

La naiba, Noah ! Nu îngreuna situația . El a coborât primul, lăsându-mă câteva secunde să meditez la ceea ce ar trebuii să fac. Îl mai voiam aproape de mine, măcar până a doua zi. Dar, nu cred că era corect pentru niciunul să fac ceea ce voiam eu să fac, dar ceva mă forța să o fac.
   
  Uşa se deschisese iar chipul agelic îmi înduioşa inima. Am coborât, iar el şi-a pus mâna în jurul taliei mele, trezindu-mi fluturaşi din stomac.
Ajunşi în fața uşii, puteam observa cum o oarecare tristețe se instalase pe chipul lui Noah.
Nu îmi plăcea să îl văd aşa şi aveam nevoie să mai stau cu el, aşa că mi-am ignorat creierul şi i-am spus:

- Noah, rămâi la mine peste noapte?