Sophie

- Capitolul 35-

Rochia neagră se mula perfect pe formele corpului meu, iar peruca roșcată se îmbina armonios cu restul ținutei.

" Sunt deja aici, draga mea."

Mesajul mă făcu să trag o doză mare de aer în piept și să părăsesc casa. Cu greu reușeam să îmi mențin echilibrul pe tocurile de cincisprezece centimetri, ale mamei mele.
 Inima începuse să îmi bată cu putere, iar corpul să îmi tremure involuntar.

 Acei ochii albaștrii mă priveau cu disperare, iar sprânceana frumos definită se arcuise.

 - Hei, ne cunoaștem?

 Începusem să răsuflu ușurată, speram să scap de el fără să își dea seama.

 - Nu, nu cred. Eu sunt, Rose.

 I-am întins mâna pe jumătate transpirată, și am schițat cel mai fals zâmbet avut vreodată. Frica îmi cuprinsese absolut tot corpul, frica de a nu fi descoperită.

 - Noah, încântat. Sophie este acasă? Spuse făcând semn spre ieșirea din casă .

 - Nu cred, eu sunt o prietenă foarte bună cu tatăl ei.

 Fiecare cuvânt îmi părăsea gura cu o oarecare nesiguranță. 

 - Ah, okey. Mi-a făcut plăcere, Rose, sper să ne mai revedem. 

 S-a întors și a început să alerge pe alee fără să privească înapoi.  Îmi era milă de el, deoarece îi puteam citi disperarea în privire . Nu I-am mai dat semne de viață de ceva timp și cu siguranță avea nevoie de răspunsuri la unele întrebări.  

  Mi-am continuat drumul, urcându-mă în taxi-ul  ce apăruse în fața casei noastre, iar în mintea mea se derulau tot felul de filme. Această seară era una decisivă, de această seară ține tot viitorul meu și aceasta era seară mult așteptată a răzbunării. Orice pas greșit  putea fi distrugător așa că totul trebuia gândit și executat la perfecție. 

 Am privit prin micul geam al automobilului hotelul în care urma să îmi fac numărul și mi-am trecut o mână prin păr înainte de a coborâ. Picioarele mi se clătinau pe tocuri, iar inima imi batea nebuneşte în torace, dorindu-şi să ajungă la destinaţie. Simplul nume al acelui individ, spus recepţioneri, aproape că îmi tăie răsuflarea.

Etajul doi, numărul treisprezece. Aşa cum urma să ii fie soarta, încărcată de ghinion. Am privit arma din poşetuţa roz, atât de nepotrivită mie şi m-am asigurat că amortizorul este poziţionat regulamentar. Mâinile îmi tremurau, picioarele îmi erau gelatinoase iar sufletul îmi părăsi de mult trupul. Am bătut la acea uşa şi am zâmbit strâmb când însuşi diavolul răspunse, îmbrăcat doar de un capot negru, lung până în pământ. Îmi săruta galat mâna şi mă îndemnă să trec pragul. Pragul unei sorţi decisive. 

 Camera era frumos aranjată, tapetul crem se îmbina armonios cu lenjeria de pat și covorul vișiniu. Pe masa din lemn solid de cireș stăteau frumos așezate paharele și sticla de vin, care părea unul destul de scump.
 
 M-am făcut comodă pe patul acoperit cu catifea, în timp ce bărbatul de lângă mine mă sorbea din priviri, ceea ce îmi provoc silă.

  - Tariful îl plătesc înainte sau după? Mă întreabă fără pic de rușine, asta demonstrând că nu face asta pentru prima dată .

 - După, dragule. Nu dorești să îți fac un masaj? Pari puțin cam încordat.

 Mi-a aruncat un zâmbet pervers și scârbos, iar eu simțeam cum stomacul mi se strânse. 

 Şervetul îmbibat în cloroform îmi uda geanta, trecând până la şoldul meu dezgolit de rochia decupată. Aproape că uitasem să respir şi teama mi se citea cu uşurinţă în privire. M-am poziţionat în spatele lui, şi asemeni unui masaj, am început să îmi trec degetele peste tâmplele sale, apoi pe bărbie. Până când bărbatul închise ochii iar mâna mea se avântă după serveţel. Îl simţeam zbatandu-se în stransoarea mea în timp ce mirosul toxic îi invada nările. Palma mea îi acoperea gura si nasul, odată cu şerveţelul, iar când mă aşteptam mai puţin, mormăielile au încetat, iar trupul său căzuse moale în braţele mele.

— Aş vrea să mă auzi spunându-ți aceste lucruri, nenorocitule! Aş vrea să mă priveşti în ochii în timp ce glonţul îţi trece prin creier. Ucigându-te pe tine, voi deveni eu însămi o criminală. Dar ştii cum se numeşte acest lucru, prea mărite Kevin? Se numeşte răzbunare. Dulce răzbunare!

Mâna mea s-a încleştat pe pistol, tragaciul mi se poziţiona sub deget iar tremurul trupului meu încetă. De parcă aş fii fost menită să schimb destinul, de parcă ar fii fost menit ca un Edwards să ucidă un Milles și să iubească un altul.

Închid ochii, îmi calmez bătăile inimii, poziţionez pistolul acolo unde ar trebuii să fie. Sperand ca el să aibă o inimă, iar eu să o distrug. Aşa cum el mi-a distrus inima şi mi-a furat fericirea . Inspir adânc şi las tot aerul să îmi părăsească plămânii... Apoi...

Bum!

Ușa se trântise de perete, exact când sângele celui mai aprig dușman al meu pătase tapetul din jurul patului matrimonial.

Simțeam o oarecare mândrie în suflet, dar și oroare la gândul a ce se putea întâmpla. 

Noah privea terifiat imaginea tatălui său stând fără suflare în brațele mele, apoi își mutase privirea spre mine, apropiindu-se încet și ținând strâns arma în mâini.

Mi-am aruncat arma departe, făcându-l să se simtă mai în siguranță și I-am zâmbit. 

- Uite, acum sunt cum ți-ai dorit, Noah. Am așteptat ani de zile acest moment, iar tu mi-ai stricat momentul de glorie, mi-aș fi dorit să fiu singură acum .  Nu asta ai vrut și tu? Nu ți-ai urât tatăl din tot sufletul? 

Continua să mă privească fără să scoată vreun cuvânt, iar asta mă enerva la culme.

- Te-am iubit Noah și credeam că am să te iubesc mereu, dar ura ce o simțeam față de Kevin era mult mai puternică decât orice dragoste. Am să suport orice consecință, fiindcă în acest moment mă simt împlinită sufletește. Îți mulțumesc că ai apărut în viața mea, căci fără tine nu aș fi reușit niciodată. 

L-am îmbrățișat, iar el nu a reacționat , stătea pe marginea patului că o stană de piatră.

Pe ușa camerei și-au făcut loc cam douăzeci de bărbați mascați și bine înarmați. I-am zâmbit lui Kevin pentru ultima dată, a fost pentru prima dată când i-am zâmbit cu adevărat. M-am ridicat din pat, l-am sărutat pe Noah în  creștetul capului, apoi m-am predat. El mă privea parcă neînțelegînd tot ce se petrece, apoi am plecat, înconjurată de acei bărbați.

  Să fiu sinceră nici eu nu conștientizam tot ce mi se întâmpla, totuși, ironic eu acum mă simțeam ci adevărat liberă, chiar dacă urma să primesc o pedeapsă de câțiva ani buni. 

  Am ieșit afară din hotel, iar când cerul frumos luminat de stele a apărut în fața ochilor mei, am vărsat o lacrimă apoi am țipat cât am putut de tare.

  " Mamă acum ne putem odihni în pace! Te iubesc ! "

Iar apoi, Iadul s-a dezlănțuit pe Pământ.