Sophie

- Capitolul 30 -

Era tata, dar nu îi puteam răspunde, nu eram în măsură să născocesc o minciună credibilă şi nici nu simțeam nevoia să-i dau vreo explicație după cele întâmplate la cină. Mi-am închis telefonul, urmând să mă ridic cu insolență de pe pat şi să mă îndrept spre măsuța unde se aflau cele trebuincioase pentru a-mi duce planul de răzbunare la bun sfârşit.

Priveam lucrurile de pe masă cu dispreț, îmi era silă de prețul ce l-am plătit pentru ele. Acum, când mai aveam câțiva pași pentru a-mi îndeplini scopul, mă întrebam dacă a meritat tot efortul, iar toată dragostea ce am pus-o în joc o puteam pierde într-o secundă, era asemenea unui joc de poker. Riscasem prea mult, însă toate lacrimile vărsate în timpul copilăriei mă făceau să continui mereu când aveam câteo urmă de îndoială.

- Deja îți doreşti să pleci, dragoste? Credeam că te-am făcut să mai stai, eu te-aş mai vrea. Aş vrea să te leg de pat şi să-mi fi alături toată viața, să mă îmbăt cu parfumul pieli tale zilnic, să mă simt viu.

M-a surprins plăcut, făcându-mă să-i zâmbesc cum nu o mai făcusem până acum, iar el părea foarte mulțumit de sine.

- Eşti cumva unul dinte urmaşii lui Shakespeare? Îl întreb încercând să-i reduc din mândria ce-l acaparase. 

- Privindu-te pe tine, pot fi oricine, îmi eşti muză, Sophie!

Îl priveam uimită, părea total altă persoană, chiar opusul său, față de acum câteva minute. Totuși nu trebuia să-i cad în plasă, nu puteam să mă abat de la plan când a evoluat atât de mult.
Aveam dreptate când am spus că venirea mea aici e o parte importantă din plan şi chiar aşa a fost. Femeia ce am întâlnit-o în baie m-a ajutat enorm la completarea părții lipsă a planului. Până acum câteva zeci de minute nu ştiam sigur ce urma să fac şi credeam că o să îmi ia ceva timp să aflu singură, dar acum ştiam, iar ceea ce urma să fac cu siguranță va funcționa.

  - Mă conduci tu până acasă? Îl întreb pe Elias, în timp ce îmi îndesam lucrurile într-un rucsac găsit la întâmplare pe jos.

- Oh, bine, dar îți promit că te vei reîntoarce aici cât mai curând.

Nici nu şti câtă dreptate ai, îmi spun mie, aruncându-i un zâmbet insignifiant lui Elias. Mi-am aşezat ostentativ brațul în jurul taliei sale şi am pornit fericită de reuşita primei părți a planului. Îi uram casa care era prea emfatică, deoarece eu eram obișnuită cu simplitatea, totul din jurul meu mi se părea nenatural, înafară de căsuța lui Noah, care era aşa simplă, dar prin simplitatea ei se făcea observată.

Am urcat cu încredere în maşină, imaginându-mi cum urma să decurgă restul planului creat în mintea mea. Totuși pe la jumătatea drumului mi-am amintit că atunci când voi ajunge acasă va trebuii să dau nişte explicații.

- Elias, nu ai nici o prietenă din grupul acela al tău cu care să te înțelegi bine? Îl priveam pătrunzător sperând să îmi dea un răspuns afirmativ.

- Ba da, JJ e de treabă, dar totuși făpturii aceleia nu i-aş spune fată. Odată, în clasa a 9-a m-a bătut de mi-a sunat apa în cap. Totuși de ce întrebi?

Mi-a scăpat un chicot când am încercat să îmi imaginez cum o fată îl bate pe bărbatul bine făcut din stânga mea.

- O poți suna acum, te rog? Am nevoie să-i spună tatălui meu că e una dintre prietenele mele şi că am stat la ea peste noapte.

- Desigur, majestate, ți-am spus că fac orice îmi ceri. Afirmase aruncându-mi un pupic în aer.

Îşi scoase telefonul din buzunarul  jachetei de piele şi tastase rapid un număr, apoi duse telefonul la ureche.

- Salut, JJ! Îmi poți face o favoare?...Păi am nevoie să-i spui tatălui unei prietene că a stat la tine peste noapte. Toate au un preț?!

Mi-am mușcat buza involuntar auzul acestei întrebări, iar Elias se încruntase.

- Bine, am să ți-o aduc mâine, dar să nu te prind că scoți vreo vorbă. Ai înțeles? Bine, pa.

Uşor, fața îi revenise la normal, iar acum mă privea oarecum mândru că mi-a putut face pe plac. Am răsuflat uşurată că nu va mai trebuii să-i dau tatălui meu zeci de explicații.

- Ce ți-a cerut? Îl întreb curioasă de prețul ce l-a plătit pentru a-mi face pe plac.

- Mi-a cerut ultima mea rezervă de iarbă pe această lună, norocul tău că mai avem o săptămână din ea, altfel îți ceream şi eu ceva în schimb.

Chiar că avusesem noroc, chiar nu mai voiam să fiu atinsă de el, fiindcă sunt sigură că asta ar fi vrut el în schimb.

Ajunşi în fața casei mele, observ că maşina tatei nu se afla pe alee, unde o lăsa el de obicei, asta însemnând că a plecat devreme la servici sau a dormit la Emma, ceea ce-mi provoca silă. Cu toate astea, îmi luase o piatră de pe inimă. Elias oprise motorul şi mă privea dezolant, de parcă nu ar fi vrut să părăsesc niciodată acel scaun, iar atunci mi-am dat seama că începusem să simt ceva pentru el, era un sentiment neclar pentru mine, dar îl simțeam.

- O să îmi lipseşti, Sophie. Îți promit că o să fi a mea, fiindcă simt că şi tu mă vrei. Am să te aștept, chiar dacă o să dureze o eternitate. Tu meriți, meriți tot ce e mai bun şi dacă Noah nu îți poate oferii, am să îți ofer eu. Sunt în stare să merg în Iad şi să mă întorc înapoi pentru a te avea.

Îi urmăream privirea şi chiar părea foarte sincer, simțeam că spune toate aceste cuvinte din adâncul sufletului său, iar asta mă făcuse să mă emoționez.
Pe urmă am făcut ceva ce nu credeam că o voi face din propria inițiativă, l-am sărutat, dar am făcut-o atât de intens încât mi-aş fi dorit ca timpul să se oprească şi să stăm aşa o veşnicie, dar a trebuit să plec. Aşa că m-am retras uşor, apoi mi-am luat rucsacul şi am deschis portiera maşinii. Îmi era greu să cobor,iar asta mi se părea imposibil, chiar nu puteam să fac asta acum, nu puteam să mă îndrăgostesc de el, nu acum!

Mi-am lăsat orgoliul să mă conducă şi am coborât, fixându-i privirea în continuare şi observând că ochii îi străluceau din ce în ce mai tare.

- La revedere, Elias.

- La cât mai curândă revedere, Sophie!

❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤