Când îngerii cad

☁ v ☁

          Cearșaful alunecă pe podeaua rece, din lemn de mahon. Degetele ei apucau șuviță cu șuviță din părul castaniu care îi ședea precum o mantie pe spate, răsfirăndu-l asupra umerilor și a sânilor.

          Eveline își răsuci pe urmă capul, cât de înapoi îi era permis, zgâind cu privirea ei de jad, lașă și temătoare, firele albe care îi coseau cele două crestături din spate. Degetele ei se întinseră să le atingă, durerea surdă obligând-o să își muște buza palidă, fără pigment.

          Simțea cum aripile rănite zvâcnesc de durere înăuntrul ei, o senzație satanică care nu îi dăduse pace întreaga noapte, invocându-i lacrimile cele mai amare. Suferința îi făcea întregul trup să tremure, nici chipul ei nu rămase neatins. Era atât de palidă și ștearsă!

          Eveline tresări atunci când niște bătăi în ușă sparseră liniștea în care se adăpostea. Palmele ei apucară cearșaful care îi domnea la picioare, înfășurând mai apoi materialul rece în jurul propriului trup gol. Păși grăbit și stângaci până la ușă, deschizând-o temător.

          Un demon brunet se holba la ea cu irisurile tapetate în chiciură. Îngerul își strânse bucata de material mai puternic în jurul corpului.

          — Stăpânul vă invită la balul de diseară. La ora șapte patruzeci și cinci va veni să vă preia o slujnică. Prezența e obligatorie, pedeapsa e tăierea capului.

          Eveline privea în urma demonului cu gura întredeschisă, briza de gheață care se strecura de pe fereastră neatingând-o din cauza șocului. Se clinti abia atunci când auzi niște râsete de după colț. Intră, trântind ușa în urma ei.

☁

          — Of!

          Eveline își atinse fruntea de birou, oftând. Nu avea cum să repare eșecul care era chipul ei în acest moment. Își ridică a mia oară capul, trăgând de elasticul care îi susținea strâmb părul până acesta căzu pe jos.

          Ușa se auzi imediat după, o femeie scundă și plină rămânând să se holbeze șocată la Eveline. Demonul bajbai niște înjurături, coordonându-și picioarele scurte spre dulapul din capătul încăperii.

          Ființa de lumina tresări atunci când ușile grele ale dulapului fuseseră trântite de perete, ochii ei privind cu o oarecare teamă rochia obscură care se trezi aruncată pe podea.

          — Îmbracă-te, ce mai stai!

          Îngerul sări în picioare, apucând la comandă materialul aspru, de voal. Lăsă, cu nesiguranță, cearșaful să îi cadă la picioare, urmând să apuce cu rapiditatea pe care i-o permitea trupul obosit rochia.  O îmbrăcă, cu privirea fixată pe micul demon care cotrobăia printr-o gentuță de farduri.

          Bucata neagră de material era grea, și nu i se potrivea deloc unui înger cu aripi albe ca ea, rujul sângeriu pe care fusese obligată să îl aplice neîmblânzindu-i ținuta. Eveline reuși să se privească pentru câteva secunde în oglindă, regretând imediat decizia. Arăta atât de păcătoasă, precum un înger căzut.

☁

          Sala de bal era plină până la refuz de ființele blestemate și fără suflet de care Evelinei i-a fost mereu teamă. Pășea nesigur, conștientizând că era singurul suflet pur, înger al luminii, cu aripi albe ascunse în spatele-i rănit.

          Trebuia să îl găsească pe Lucifer sau să se ascundă de el? Îngăduise ca fratele ei, Christian, să fie ucis, dar totodată o salvase de sufletul negru care amenințase să îi ia aripile, acum doar rănite. Se pare că Diavolul nu era atât de rău pe cât se spunea.

          — Dă-i drumul!

          Chiar dacă ochii ei erau închiși, și mintea amorțită, îi recunoscu vocea iubitului ei. Zâmbi înăuntrul ei, amintindu-și toate momentele în care acesta îi șoptise cuvinte de iubire.

          Micul fascicul de lumină din pieptul îngerului explodă, răspândind căldură în intregu-i trup suferind atunci când brațele lui Lucifer se făcură simțite în jurul său. Mâna sa fierbinte contrasta cu obrazul ei rece, facand-o să tremure ușor la contactul pe care îl așteptase mii de ani.

         — Îmi pare rău.

          Eveline aprobă din cap, admirând demonul cu ochii de smarald care se izbi de ea accidental. Înaintă apoi prin încăpere. Din afară putea fi confundată cu un demon, înfățișarea ei era diavolească, dar dacă te-ai apropia și ai privi în acele irisuri verzi, ai putea să deslușești puritatea și teama de necunoscut, necaracteristice unei ființe de întuneric.

          Eveline se opri înghețată undeva în mijlocul mulțimii, zgâindu-se la perechea care își făcea de cap pe una dintre canapelele din piele. Îi recunoștea șuvițele de aur, ciufulite repetat de către o pereche de mâini cu gheare roșii. Fata cu buclele lungi, de foc, domnea în poala diavolului, sărutându-l într-un mod interzis raiului. Îngerul privea parcă hipnotizată brațele lui Lucifer care mângâiau demonul cu șuvițele în flăcări. Brațe care o alintară pe ea de atât de multe ori prin grădinile edenului.

          Eveline își prinse capetele rochiei aspre, îmbrâncind invitații în fuga ei disperată spre ieșire. Alergă pe holurile lungi, întunecate, până în propria cameră care spre surprinderea ei, o nimeri din prima încercare. Se trânti pe podea, cu spatele împroptit de perete.

          Începu să plângă și mai amar atunci când încercase să își deschidă aripile încă atât de slăbite. Nimeni nu o putea condamna, avea nevoie de ele, de căldura și siguranța pe care i-o puteau oferi în acest moment critic. Un țipăt scurt, de durere, îi părăsi gâtlejul atunci când ațele din spatele ei, împreună cu materialul de voal, s-au rupt, aripile ei masive eliberându-se.
Orice scurtă mișcare la care le angaja îi provoca un discomfort cumplit. Disperată, își întinse mâinile tremurânde, strângând aripile inerte în jurul ei.

          Îngerii nu erau făcuți să simtă o astfel de suferință sufletească, erau ființe pure, de lumină, doar fericirea le pulsa în vene. Dar se pare că existau unele excepții...

          Atunci, în acea seară, Eveline a crezut că trupul ei se va sparge, va ajunge cioburi, precum sticla. Se strângea singură în brațe, împiedicând să devină praf de stele. Nici măcar nu înțelegea ce e cu toată durerea asta, de ce îi păsa atât de tare? De ce doar amintirea acelei imagini de mai  devreme o făcea să tremure de suferință?

          Atunci, acolo,  începu distrugerea unui înger care, pierdut în durerea sa, nici nu observase silueta ce stătea la doar câțiva centimetri în fața ei, privind-o tăcută.

          Lucifer doar zâmbi.