Când îngerii cad

☁ viii ☁

         Pe sub genele lungi, cu irizații roșcate, Lilith analiza îngerul ce ședea în fața ei. Modul în care degetele ei palide erau încleștate asupra ceștii de ceai o trăda mișelește, dezvăluind teama cu care interiorul său se confrunta. Demonul roșcat râse pe sub mustăți, amuzându-se pe seama ei, era atât de mândră de ea însăși acum! Faptul că o îngrozea pe Eveline îi aducea o satisfacție mult prea mare în sufletul pietrificat și plin de ură. Ura tot raiul, în special acest înger intrus care voia să îl răpească pe Lucifer al ei. Pe cine credea ea că păcălește cu atitudinea ei de fetiță inocentă? Lilith știa, era sigură că toată purtarea ei era doar o mască menită să îi cucerească ei iubitul, dar nu îi va permite.

         Motivul pentru care a o invitase astăzi în camera ei, pentru a servi ceaiul, era unul la fel de murdar precum mintea ei. Își dorea să îi găsească punctele slabe și fisurile de comportament care să o dea de gol.

         — Îți place ceaiul?

         Eveline tresări, vărsănd o mică picătură din lichidul arzând pe pielea ei, iar Lilith abia se abținu să nu pufnească într-un râs sănătos, pe care cu greu și-l înghiți.  Privea în ochii verzi ai îngerului, scăpărarea lor orbind-o pentru o secundă. 

         — Da, e foarte bun. Mulțumesc. 

         Privirea de aur poposi acum pe șuvițele ei castanii, o flacără palidă mocnind printre ele la îmbrățișarea razelor solare. Demonul își apucă o fâșie din propria claie creață, zâmbind satisfăcută doar într-un colț al buzelor atunci când zări cuibul roșcat aruncând cu o intensitate orbitoare flame stacojii.

☁

         Eveline plecase acum multă vreme, iar ceainicul și ceștile erau încă abandonate pe mica masă de pe balcon. Vântul răscolea încăperea, zbughind pielea goală a nimfei roșcate care ședea descoperită, lăudată de ocheadele Diavolului.

         Lilith își mută mâna sub cap, poziția ei devenind încet incomodă. 

        — Când o trimiți pe aia înapoi?

         Lucifer își strânse ochii, iar precum un adolescent își trecu mâna printre șuvițele lui de aur.

       — Nu m-am hotărât încă.

        În adâncul său știa că minte. Știa că nu îi poate da drumul acum, dacă pleca atunci... Atunci totul în interiorul său s-ar distruge din nou. Cu inima bătându-i puternic în piept, se ridică împiedicat în picioare, pătura obscură revărsăndu-se pe trupul gol al nimfei cu păr de foc. Hainele au fost apucate stângaci de pe jos și îmbrăcate. 

          — Ce faci? Așteaptă!

          Lilith țipă, sărind de printre așternuturi și zbughind-o spre holul pe unde Diavolul a dispărut. Cu cearșaful din mătase înfășurat în jurul ei și cuibul de bucle parcă electrizat, se postă în fața lui, mușcându-și buzele pline până când un firicel de sânge stacojiu îi scăpă pe bărbie.

          Dar atitudinea ei impunătoare pieri atunci când Lucifer îi aruncă o privire putredă care îi îngheță sângele în vene cu duritatea sa. Rămase acolo, singură în mijlocul holului obscur, tremurând ușor și zgâind podeaua.

          Trecură minute bune, dar Lilith încă nu își părăsi locul...  până când furia îi săgetă deodată trupul precum un fulger, trezind-o deodată la viață. Pufni, ridicându-și poalele rochiei verzi, apoi intră în propria odaie cu ușa trântindu-se în urma ei. Se așeză pe un scaun, privindu-și chipul mângâiat de lumânare în oglindă. Mâna ei, cu degete scheletice, începu să scormonească prin poșeta de farduri, dezvăluind un ruj care se dovedi a fi stacojiu. Și-l plimbă peste buze, zâmbind discret.  Răzbunarea ei începea abia acum.
  
☁