☁ epilog: nopți înstelate ☁

745 59 36
                                    

                     

          Privirile îngerilor îl stânjeneau, se abținu cu greu să nu țipe la ei. Doar zâmbetul lui Lukas îl mai îmbărbăta.

          Păși sfios înainte, iar aripile masive îi svâcniră din spate. Întreg raiul se dădu atunci înapoi, auriul penelor scăpărănd mult prea puternic pentru ochii lor. Lucifer își ridică palma holbându-se la fasciculul argintiu de lumină ce îi pulsa printre degete, apoi privi înainte.

          Eveline era culcată pe un pat împletit în flori multicolore, mireasma lor încăntând cerurile. Părul lung stătea răsfirat în jurul ei precum o cascadă, iar trandafiri albi stăteau prinși în coronița formată din șuvițe. Chipul îi părea atât de liniștit, dar totodată atât de alb precum o făclie de marmură, iar buzele palide îi fuseseră pictate cu un luciu rozaliu.

          Lucifer oftă, încercând din răsputeri să nu izbucnească din nou în plâns. Palma cu lumină se ridică greu, iar particulele o învăluiră pe Eveline, dansând în jurul ei și transformându-i trupul în praf de stele. Pulberele de aur făcură piruete în jurul lor, iar Lucifer izbuti să le atingă. Sclipiciul era cald și îi mângâia pielea, așa cum și îngerașul lui ar fi făcut-o.

          Privi apoi cum praful de stele se alătură cerului nâclâit într-o baie de safire, formând la rândul lui astre.

          În nopțile înstelate voi coboră pe Pământ, pentru tine iubita mea, și voi privi stelele sperând ca vreodată îți pot zări chipul printre constelații.

☁ Sfârșit ☁

Când îngerii cadUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum