Când îngerii cad

☁ iii ☁

Îngerul muribund se târâ sub tușa de lumină roșiatică care izbutise să pătrundă printre gratiile înguste. Căldura excesivă părea să mângâie rănile care îi brăzdau spatele, pietrificând de asemenea și sângele care evada din țesuturile sale distruse. Momentul ar fi avut o liniște sufletească aparte dacă țipetele creaturilor suferinde din jurul său nu i-ar fi înțepat urechile.

Christian își poticni privirea oceanică pe un petic al încăperii mizere. Acolo, în întuneric, o pereche de aripi albe ședeau răpuse. Penele sfâșiate dansau terifiate în jurul a ceea ce odată fusese mândria îngerului.

Biata ființă de lumină murea, dar singurul lucru la care se putea gândi era atât de nobil precum el însuși: semenii săi. Rugăciunile lui mergeau doar către ei, spera din tot sufletul că nimeni nu fusese trimis în căutarea sa, că nimeni nu este nevoit să îi urmeze soarta.

Un țipăt de femeie îl făcu să tresară, mișcarea aducând durere în cele două locuri însângerate de unde odată îi răsăreau falnice aripile.

Sunetul scârțâit al ușii care părea să se deschidă leneș de încet îi captă lui Christian atenția. O pereche de ochi precum cafeaua domnea acum obscuritatea. Căpruiul se opri satisfăcut asupra avuției îngerului: aripile sale.

Lucifer înaintă apoi spre prizonierul său, îngenunchind fără aprobare în lăcașul fasciculului de lumină. Degetele lui apucară fără milă bărbia lui Christian, forțându-l astfel să îl privească.

Fiori de teamă îi alunecau îngerului pe coloană, mintea lui regretând greșeala comisă. Ochii Diavolului erau parcă tapetați cu flori de chiciură, nu le puteai distinge decât răceala arctică alăturată de o scăpărare diabolică.

- Haide Christian, zâmbește! rosti Lucifer.

Părăsi apoi cu dezinteres îngerul. Era timpul să își revendice trofeul. Cele două aripi frânte fuseseră apucate cu brutalitate de pe jos și vârâte la subrațul demonului.

☁

Lucifer sorbi satisfăcut o gură din vinul sec. Pocalul de care erau prinse pietre de onix fu apoi așezat pe balustrada lată, din lemn de mahon a balconului.

Pe pânza cerului roșcat, un pictor neîndemânatic scăpase borcănașele de culoare portocalie pătându-şi lucrarea care înfățișa pânza iadului. Tușele acelea de chihlimbar erau exact lucrul care îi capturară atenția Diavolului însuși. I se păreau frumoase. Egalau splendoarea unui oraș în flăcări, a unei morți sau a unui diamant bine șlefuit.

- Stăpâne?

Lucifer strâmbă din nas, oferind răspunsul cu un glas înghețat:

- Pentru ce mă deranjați?

- Spionul nostru din rai ne-a comunicat că un alt înger a fost trimis într-o misiune de salvare.

Un zâmbet drăcesc înnegri chipul lui Lucifer... încă o pereche de aripi pentru colecția sa.

- Capturați-l!

☁

Eveline avu norocul să fie trimisă exact în interiorul clădirii unde erau temnițele regale, Petru o scutise astfel de încă o muncă în plus. Niciunul dintre demoni nu părea să bănuiască că ceva e neînregulă cu ea, cu toții o ignorau continuându-și treburile.

În capătul holului pe care îl parcurgea de aproximativ jumătate de oră se afla o ușă imensă, din metal, spre care ea alergă într-un suflet. Eveline era cât se poate de fericită că putea să scape din acel loc, umezitatea și păianjenii care mișunau prin colțuri nefiind două dintre lucrurile ei favorite. Împinse din greu ușile, lăsându-le apoi să se trântească singure în urma ei.