Când îngerii cad

☁ xiii ☁

          Ședea acolo în genunchi de multă vreme. Soarele își trimitea deja primele raze plăpânde asupra trupului său, încercând să îl încălzească, dar el nu simți nimic altceva decât durere și vinovăție. De ce nu o trimisese înapoi în rai? Atunci nimic din toate astea nu s-ar fi întâmplat.

          Jeffrey nu îndrăznise să spună ceva, ci doar se holba la Stăpânul său. Nu îl văzuse niciodată într-o astfel de ipostază, acei ochi pierduți și tulburi nu puteau aparține regelui său. Demonul se simțea totodată tulburat, acea creatură era Eveline? Probabil că venise să se răzbune pentru incidentul de mai devreme...

          Ușa dublă se trânti de perete, un Lukas  transpirat și cu răsuflarea tăiată împleticindu-se în sala tronului. Lucifer nici nu se deranjă să își răsucească măcar capul.

          — Stăpâne, creatura a ucis toți gardienii ce păzeau poarta spre Pământ și a evadat acolo!

          — Trebuie să o ucidem cumva, rosti Jeff.

          Dar nu apucă să continue, trezindu-se izbit de perete, cu chipul contorsionat de furie al lui Lucifer în fața sa.

          — Te ucid eu pe tine, ai înțeles? Crezi că nu știu ce i-ai făcut astăzi, hă? Trebuia să o las să îți scoată mațele, asta meriți!

          Teama i se oglindea lui Jeffrey în ochii săi negrii. Nu îndrăzni să respire, holbându-se continuu la ceața neagră care se târa printre degetele Diavolului. Răceala evada din umbra necruțătoare, degerându-i chipul speriat. O mică parte din puterea obscură se dezlipi din întreg, șerpuindu-i de-a lungul gâtului. Oasele i se pietrificau, trosnind, iar sângele se închega.

          — Lucifer, stăpâne, vă rog!

          Demonul zări apoi chipul lui Lukas ascuns în spatele Diavolului.

          — Luke, acest trădător mi-a rănit iubita și a mai avut și tupeul să îmi ordone să o ucid!

          Lucifer își privea camaradul cu niște ochi obosiți care scăpărau, părea că avea să izbucnească în lacrimi cu fiecare moment care trecea.

          — Poate, începu Lukas, dar nu e mai drept să îl ucidă Eveline?

          Un zâmbet plin de durere i se fortă lui Lucifer pe chip.

          — Luke, chiar tu ai spus! Evie a mea e pe Pământ acum!

          — Atunci vom merge să o recuperăm!

          Jeffrey se holba cu gura căscată la cei doi. Erau nebuni sau ce? Cum adică să lase acel înger mizerabil să îl ucidă pe el? Era un demon, ce naiba! Apoi își aminti... ghearele, ochii de cărbune, zâmbetul acela hidos... Eveline nu mai e un înger acum.

☁

          Cea verde sau cea roșie? Lilith nu se putea decide, balansând astfel bucățile grele de material dintr-o parte în cealaltă. Dar nu apucă să se hotărască, ușa trântită de perete provocându-i un tresărit.

          — Tu!

          Se răsuci în direcția strigătului, dar nu apucă să răspundă, mâna lui Lucifer fiind deja încătușată în capul ei. Trăgea de flamele din părul ei cu o intensitate grozavă, sinele lui dorind să o jumulească. Însă Lilith ignora durerea, schițând în schimb un mic zâmbet malefic.

          — Știu că e vina ta! Ce i-ai făcut lui Eveline, Lilith?

          Roșcata îi atinse curajoasă brațul, mângâindu-l de parcă nu auzise nimic din cuvintele pe care el tocmai le rostise. Doar că, jocurile ei erau ultimul lucru pe care Lucifer mai era în stare să îl suporte în momentul de față.

          Zâmbetul ei nu dispăru decât atunci când se trezi în genunchi, cu mâna împroptită de falca arzând și cu buclele revărsăndu-se asupra ei precum o mantie de flăcări. Lilith îl fixă apoi cu niște ochi de un auriu degerat, scuipând sângele la picioarele sale.

          — Nu te juca cu mine, spune-mi odată ce i-ai făcut!

          Roșcata se ridică numaidecât în picioare, ștergându-și fără rușine gura de tricoul său.

          — I-am pus niște ierburi vrăjite în ceai.

          — Ce fel de ierburi? Lucifer întrebă răstit, fiind gata să o mai lovească încă o dată.

          Lilith ridică din umeri, postându-se în fața oglinzii pentru a-și aranja șuvițele strofocate.

          — Nu știu. Am cerut-o pe cea mai mortală.

          Îi privi expresia prin oglindă, zâmbind discret, după care își mângâie buza umflată.

          — Eveline nu o să moară, nu-i așa? ii șopti Lucifer, iar tonul său radia de speranță.

          — Nu, Eveline nu o să moară.

          O stea i se aprinse Diavolului în ochi, iar întregul său chip părea acum cel al unui copil în ziua de Crăciun. Nu o împinse pe Lilith atunci când se așeză în fața lui, cu palma sa mângâindu-i obrazul.

          —... dar sufletul ei va muri. Creatura aceea îl va devora, iar în curând nu va mai fi nimic din ea care să îți amintească de micul înger plângăcios de dinainte.

          Lucifer nu izbuti să o lovească din nou. O flamă scăpă de printre degetele cu care îl mângâia, pârlindu-i întreg obrazul și scoțând din gura lui un scâncet de durere.

          Lilith profită de durerea lui. Își scoase astfel aripile negre, cu vârfuri de pene stacojii, zbughind-o afară pe fereastra deschisă.

          — Lilith!

          Țipătul lui îmbâcsit în furie părea că trezise întreg iadul. O aură obscură se profilă în jurul trupului său, precum o ceață, iar în ochii săi mocneau cărbuni. Se aruncă de la fereastră în puterea unei nopți reci, aripile ca de corb lovind cu viteză aerul. Zărea o umbră din aripile lui Lilith, irizațiile stacojii dând-o de gol într-un mod mârșav.

          Își întinse brațul atunci când se socoti destul de aproape, smulgând o mână de pene în degrade, pe care le lăsă apoi să plutească în văzduh, urmând să se risipească pe pământul cel rece. A doua oară fu mai norocos, prinzând exact vârful unei aripi. O trase spre el, privirea aceea de chihlimbar înghețat necomparându-se cu obscuritatea ce îi mocnea lui în irisuri.

          Lucifer scoase un cuțit din buzunarul de la spate.

          — Ce vrei să faci cu ăla? Se răsti speriată, simțind cum trupul începe să îi tremure.

          Diavolul nu răspunse, arucându-i în schimb un zâmbet atât de satanic încât sângele îi degerase instantaneu. Sub privirile ei terifiate, lama îi despică capetele perechii de aripi, împiedicând-o să mai zboare vreodată.

          Plăcerea pe care chipul lui Lucifer o trăda era mai îngrozitoare decât gestul în sine. Astrul nopții îl venera, umbre terifiante profilându-se asupra trăsăturilor demonice, iar Lilith se simțea precum un copilaș neajutorat în fața sa. Durerea cu care se confrunta la fiecare împingere a cuțitului în carnea ei o făcea să țipe, dar nu erau decât stelele care o mai auzeau, iar ele nu puteau face nimic să o ajute.

          La final, privi cum bucățile însângerate dispar în văzduh, iar mâna lui o susținea slab de talie, aripile atârnându-i încă nefolositoare din spate.

          — Deci, mă ajuți să o salvez sau mori? E alegerea ta.