Când îngerii cad

☁ xiv ☁

          Iarba era atât de rece... Roua dimineții îi evadase în rochia subțire de noapte, o udase până la piele. Simțea și gustul sângelui mișunăndu-i pe limbă.

          Soarele amiezii îi zgâria pleoapele, forțându-i astfel trezirea, iar zgomotele din jurul ei începeau să se deslușească tot mai ușor. Mâna i se duse în dreptul ochilor formând o barieră pe când se ridica în fund. Spatele năclâit într-o umezitate rece își trimitea ramurile prin întregu-i trup, scuturând-o.

          Odată ce privirea ei se obișnui cu scăpărarea mult prea puternică, ocheadele încărcate cu ură sau milă a trecătorilor îi deveniseră vizibile. Nu dură mult și își aminti totul, dar asta nu îi potoli deloc confuzia, reușind din păcate doar să o amplifice.

          De ce fusese Jeffrey atât de speriat de ea noaptea trecută? Dar, cel mai important, de ce o lovise Lucifer? Își frecă tâmplele, încercând să își amintească și continuarea, anume cum ajunse aici, dar totul era parcă ascuns într-o negură opacă.

          Se ridică buimacă în picioare, evitând privirile oamenilor pe când se îndrepta spre nicăieri. Parcul era frumos, cu toate păsărelele ce cântau și cu florile pastelate de pe marginea potecii, dar îngerul nu se putea concentra la nimic din toate acestea. Trebuie să îmi amintesc. Trebuie să plec de aici. Trebuie să îl găsesc pe Luce.

          Mergând, cu capul țintuit spre asfalt și mintea colindând spre alte meleaguri, nu observă persoana din fața ei decât atunci când fu prea târziu, lovindu-se de ea.

          — Îmi... îmi pare rău, șopti cu un glas precum gelatina.

          Bărbatul o fixă cercetător cu ochii săi bleumarin, mutându-și privirea de pe chipul ei în jos pe trup. Își frecă două degete de barba abia crescută, apoi îi zâmbi dulceag.

          — Nu, e vina mea. Am fost neatent.

          Tonul impunător îi trimise îngerului fiori reci de-a lungul coloanei, iar privirea i se lăsă rușinată înapoi spre asfalt.

          — Poate e nepotrivit să întreb, dar, ești ok?

          Rochia ruptă și murdară, alături de căutăturile pierdute pe care le arunca îi dădeau bărbatului de bănuit.

          — Eu... m-am pierdut de casă. Nu sunt din oraș.

           Omul își ascunse rânjetul privirilor ei, continuând să o fixeze.

          — Te pot ajuta, începu el precaut, poți veni să stai la mine și căutăm noi împreună o soluție. Apropo, sunt Derek.

          Bărbatul îi întinse mâna, iar Eveline o apucă precaută. Un mic licăr de speranță îi răsări în suflet, acest om o putea ajuta să ajungă acasă! Nu avea nevoie de mult, doar o lumânare și așa îl va putea chema în ajutor pe unul dintre arhangheli. Va ajunge în rai, apoi îi va spune lui Dumnezeu că Lucifer s-a schimbat, iar așa vor putea trăi amândoi fericiți, împreună pentru totdeauna! Un mic zâmbet îi scăpă de pe buze, un zâmbet pe care Derek îl luă drept altceva.

          — Eu mă numesc Eveline.

          — Încântat de cunoștință Eveline. Presupun că putem pleca, nu-i așa?

          — Desigur!

☁

          Lilith, însoțită de Jeff, încercase să fugă o dată. Era de părere că viața între acei oameni mizerabili poate fi cu siguranță mai bună decât soarta care îi așteaptă pe cei doi în momentul de față. Anume, Lucifer ordonase ca Eveline să fie cea care îl ucide pe Jeff, iar Lilith, ei bine, ea trebuia doar să o vindece și atunci va putea să trăiască. Fugiseră amândoi de lângă Lucifer și Lukas atunci când aceștia nu erau atenți, dar desigur că fuseseră prinși imediat. Așa se alesese Lilith cu o tăietură până la os pe întreg obrazul și cu părul de pe cap vizibil rărit, iar Jeff avea un ochi umflat de mărimea unei mingi de tenis.

          Lucifer era în cea mai proastă dispoziție. Izbcnea la fiecare mișcare greșită comisă și învinuia pe toată lumea. Acum, ședea pe acoperișul unui bloc, privind pierdut spre cerul deja vinețiu. Prima zi de căutări nu le aduse niciun fel de rezultat.

          — Ești bine?

          Lukas îi așeză o mână pe umăr, așteptându-i cuvintele care nu păreau că au să vină vreodată.

          Diavolul nici măcar nu își mutase privirea către el. Continua să privească bolta năclâită în ametist, cu soarele căzând învins dincolo de cer. Luceafărul scăpăra slab precum speranțele lui. Se întreba ce făcea acum Eveline a lui. Era speriată și singură, nu-i așa? Se gândea la el? Îl ura pentru că nu îi era alături? De fapt, nu îi fusese alături mii de ani, în care se învinovățise secundă cu secundă. Ucisese toți acei îngeri și le luase aripile din cauza furiei, pentru că ei îi aminteau întotdeauna de ea. Se ura că plecase în acel fel din rai. Trebuia să o fi apucat și pe ea și să cadă împreună, nu să o lase acolo... dar asta ar fi însemnat să o rănească, iar el nu voia să o rănească... și totuși o voia alături de el, cumva.

          Oftă, tânjind după o soluție salvatoare, dar niciun semn nu se arătă pe cer, aerul serii rămase și el același. Doar în inima lui... acolo simți cum încă o bucățică se transformă în jar, îi arde pieptul, iar apoi se risipește în văzduh prin respirația lui sacadată.

          — Am rănit-o de atâtea ori Luke!

          Lukas tresări, cuvintele lui Lucifer ajungându-i la urechi după atât de multă vreme de tăcere.

          — Poate știi că avea o arsură pe mână.

          Demonul aprobă, în mintea lui apărând mica cicatrice roșie pe care i-o observase îngerului în palmă.

          — A fost vina mea... mi-a spus ceva, iar eu... eu nu m-am putut controla Luke. Atunci când am văzut ce i-a făcut Jeff, era să o lovesc și ea... ea nu merită asta! Mi-e teamă să o găsesc, să o țin la palat, dacă vreodată... știi tu...

          Glasul Diavolului deveni o șoaptă neclară, parcă adusă de vânt, urmând ca mai apoi să se spargă în mici cioburi de suferință.

          — Știu, nu trebuie să o spui, începu Lukas, bătându-l ușor pe umăr. Ce vrei să faci când o vom găsi?

          Lucifer își strânse ochii, trăgând de șuvițele sale blonde în căutarea unui răspuns.

          — Cel mai corect ar fi să o trimit înapoi în rai.

          — Lucifer, uite... amintește-ți cum ai fost înainte ca ea să reapară în viața ta! Nu doar că ai fost un nenorocit, păreai și... incomplet. Cu fiecare zi după ea te vedeam tot mai fericit și schimbat. Vă iubiți, iar eu cred că după ceva timp alături de ea vei învăța să îți controlezi și furia. Nu îți poți pierde din nou iubirea vieții pentru o prostie.

          Lucifer lăsă să îi scape un râs amar, fără pic de veselie.

          — Ia uite cine vorbește, un demon!

          — Am fost și eu odată un înger, exact ca tine. Nu uita niciodată asta.