Play or be played

Devotion

Decembrie, o săptămână înainte de Crăciun...

REAVEN

Privesc absent pe fereastră. Deja a început să ningă... și nici nu e Craciunul... Cerul e foarte înnorat... Mă întreb ce l-a mohorât în felul ăsta.... Privesc prin cameră. Pare mult mai goală fără Lucifer... Eric stă închis la propiu în camera lui încă de când au plecat... Începe să mă îngrijoreze starea lui.
Deschid telefonul și verific să văd dacă mai am mesaje noi de la Lucy. Nu. Ultimul a fost de alaltăieri... Probabil este ocupat...

ERIC

Privesc ecranul telefonului, parcă dorind să-l văd luminând în orice moment.  Și se întâmplă... Damian.
-Alo? Damian?
-Bună Eric! Vocea lui era stinsă, rece.
-Ce s-a întâmplat?
Mă ridic în capul oaselor.
-Am o veste foarte proastă...
-Serios...?
-Da... Reaven va fi distrus...

REAVEN

Ușa se deschide ușor... Sar ca ars de pe pervaz și îl privesc surprins pe Eric. Era alb la față. Când mi-a întâlnit privirea a devenit aproape transparent.
-Eric?
-Am vești...
-Să aud, spun așezându-mă pe pat, îndemnându-l să facă același lucru.
-Prefer să rămân aici! Spune.
-Ok! Aprob ridicând din umeri. Începe cu care vrei.
-Vestea bună e că vom avea companie de Crăciun...
-Lucifer și Damian se întorc? Sar luminându-mă la față.
-Da, dar nu un modul în care te-ai aștepta...
-Cum?
-Doar Damian se întoarce propiu-zis...
-Ce vrei să spui? Apoi îmi cade cerul în cap. Mă ridic brusc de pe pat și îl apuc pe Eric de tricou.
-Spune-mi că Lucifer e teafăr! Te implor....
-Este... doar că...
-Ce? Mă trezesc urlând. Săracul Eric se făcuse una cu ușa.
-Lucifer a suferit un accident... Trăiește, dar e puțin probabil să-și revină...
Tot aerul îmi părăsește plămânii, iar inima parcă încetează să mai bată, dar nu... ea se luptă în continuare... Eu unul am pierdut lupta... de mult.
Știam că fac o greșeală să-l las să plece. Știam că nu o să-l mai revăd vreodată... Mă trezesc plângând la propiu, cu Eric în genunchi în fața mea.
-Reaven....? Reaven, spune ceva! Te rog, Reaven, spune ceva! Orice... Te implor!
-Ce dracu' ai vrea să mai spun? Lumea mea a devenit o ruină... o umbră... La dracu' cu viața mea.... cu mine...
-Reaven! Lucifer e teafăr! Trăiește! Asta e ceea ce contează! Acum este doar în comă... Își va reveni! Sunt sigur!
-Mersi Eric!

DAMIAN

Zace inconștient de aproape trei zile...  Mâine trebuie să ne intoarcem în Barcelona, iar el e încă inconștient... îi cuprind mâna într-a mea...
-Te implor Lucifer! Te implor să te trezești! Dacă pleci, plecăm toți trei cu tine!
Însă trupul lui rămâne inert.... rece.
Mă las din nou în scaunul de lângă patul lui de spital...
Un geamăt scurt, chinuit străpunge întunericul și tăcerea apăsătoare.... Lucifer...Trăiește...Slavă Domnului! Doamne promit să fac un bine!
-Lucifer! Șoptesc.
-Cine? Vocea lui era stinsă.
-...Nu îți amintești nimic?
Dă negativ din cap...
Un doctor intră în salon.
-A suferit un atac cerebral. E posibil să-și fi pierdut memoria...
-E capabil să si-o recapete?
-Din păcate nu...Tot ce-și mai amintește este cum se numește și lucrurile de bază, cum ar fi tot ce a învățat până acum... Cât despre persoane și locurile văzute, lucrurile făcute și trăite sunt doar o amintire ștearsă pentru totdeauna!
-Cum se simte în rest?
-Starea lui este stabilă! Îl poți lua acasă!
-Poate zbura cu mine mâine înapoi în Barcelona?
-Da! Drum bun! Și sper să ne reîntâlnim, dar cu altă ocazie!
Fața lui Lucifer era expresivă... Părea lipsit de orice urmă de orientare...
-Știi cine sunt? Îl întreb.
Se uită la mine timp de cateva minute... apoi spune.
-Știu că ești fratele meu, dar nu îmi amintesc numele tău...
-Damian... Iar numele tău e Lucian...
-Dar de ce mi-ai spus Lucifer?
-Așa îți spun toți... E numele tău, oarecum.
Mă privește uluit, apoi un zâmbet ştrengar i se tipărește pe chip. Mă ia în brațe.
-Ce mi s-a întâmplat?
-Ai suferit un accident, dar ești în regulă, în mare parte...
Oftează și se întristează brusc.
-Cred că sunt inutil...
-Nu... de ce ai spune asta?
-Fiindcă am uitat absolut tot... Sunt în plus.... Nu vreau să te împiedici de mine... Simt că am uitat cel mai important lucru de pe lume...
Într-adevăr... l-ai uitat pe Reaven... ai uitat cât de mult te iubește... ai uitat tot ce ați făcut împreună... ai uitat că îi aparți, că ești al lui, trup și slufet.
-Nu ești în plus... Faci parte din familie... nimic nu v-a schimba asta!

LUCIFER

Mă simt inutil... Nu vreau să-i stau în drum. Tot ce știu e că-mi e frate... atât.
Mă simt de parcă aș fi aterizat brusc pe Pământ, că am căzut de pe lună... Nici nu știu cine sunt cu adevărat.
Mâine plec "acasă", unde o mai fi și locul ăla. Damian mi-a povestit câte ceva despre  fosta mea viață... Locuiam cu el și iubitul lui, Eric, și cu cel mai bun prieten al lor, Reaven. Mi-a spus că era o persoană foarte specială pentru mine...
Tot ce sper e că se va termina bine... mai ales că duminică e Crăciunul...

Nu vă mai rețin....
Acest capitol îi este dedicat lui Misa-Chan89. Pupicei, pufoşeniile mele! Bye!

Serena out!