Shizuki no Himitsu

Capitolul XVII- Un ajutor neasteptat

Datorita a tot ceea ce se intamplase pana atunci, Shizuki avea indoieli in privinta ei. Era singura ca inainte, desi stia ca se poate baza intotdeauna pe Naoko si pe Kasumii, primii prieteni devotati pe care si-i facuse dupa o lunga perioada de solitudine. Iar tatal ei o iubea si o proteja, dar in sufletul ei simtea ca trebuie sa indure toate astea de una singura, sa fie puternica si sa nu arate nimanui tristete sau suferinta. In ochii ei goi se vedeau toate acestea si se putea citi pe chipul ei nefericirea. Era fata in fata cu sentimentele, amintirile si faptele ei imuabile.

Isi pierduse increderea de sine, dorinta si ambitia. Intrase intr-o stare se depresie, un sentiment de izolare ca un intuneric perpetuu care se intindea la infinit.

-De ce am ajuns aici? Cum ies din situatia asta? Ce ar trebui sa fac? Nici macar nu ma mai recunosc! Unde e “Shizuki” pe care o stiam?... Dupa aceste intrebari la care cauta cu disperare raspunsuri lua pistolul “patat de sange” de pe masa si ridicand mana cu degetul pe tragaci, indrepta pistolul spre ea, un strigat patrunzator punse stapanire pe camera pustie: Cine sunt cu adevarat?

Dupa ce timp de cateva minute bune, cineva o asculta cu atentie de afara, se hotara sa intre neanuntat pe fereastra deschisa. Inainte ca Shizuki sa aleaga drumul gresit si sa puna capat cautarii sale asupra existentei, Daichi o prinse de mana si ii lua arma, spunandu-i temperat:

-Nu ar trebui sa te joci cu astfel de obiecte periculoase. Puse pistolul de-o parte si ii aseza mana pe cap, ciufulindu-i putin parul: Te poti rani daca te joci cu focul.

Shizuki ramasese uimita de faptul ca il vede din nou. Ochii ei mari se uitau la el ca si cum ar cere ajutor:

-Rai…den Daichi, nu? Ce faci aici? Si..cum ai intrat!? Dupa un moment de tacere din partea amandurora, el isi lua mana de pe capul ei si ii raspunse scurt:

­-Imi poti spune Daichi. Am intrat pe geam. Se apropie de ea si ii sopti bland: Iti zic un mic secret. Sunt aici ca sa te ajut!

­-Haaah!!! Bine, poti spala vasele, da cu aspiratorul, sterge praful…facu o paranteza gandindu-se cum i-ar sta ca si casnic. Oare de ce ma ajuta? Doar eram rivali din cate imi amintesc…

-Corect..Dar am o propunere pe care nu o poti refuza! Tatal meu e defapt vinovat de moartea mamei tale, ceva ce stiai deja si sunt sigur ca vrei sa te razbuni. Si eu as face asta in locul tau. Simti ura care se scurge prin sangele tau, esti insetata de razbunare si nu o sa ai pace pana cand nu vei stii ca va plati pe cat de mult posibil pentru toata suferinta pe care ti-a provocat-o. Daichi se pierduse putin si intra destul de adanc in starea de dezamagire creata de tatal lui. Se simtea izgonit si nedorit de parintele sau, astfel cauta o cale prin care sa se afirme in fata lui.

-Tu simti asta, nu eu. Nu ai mai spus nimanui ce simti cu adevarat si ai tinut totul inchis in sufletul tau… Shizuki il privi in ochi si ii dadu de inteles ca poate avea incredere in ea.

De aceea ai nevoie de mine? Pentru a te razbuna?

Daichi simti ca Shizuki il intelege, ea avea un suflet bun si putea citi si in sufletul altora daca sentimentele lor erau pure. El reveni treptat in prezent, lasand putin in urma lupta care se purta in inima lui.

-Da, deci…Ma vei ajuta?