Shizuki no Himitsu

Capitolul XIX- Un prieten mai vechi

Intre timp Naoko era langa usa, sprijinit cu spatele de perete si cu mainile incrucisate, ascultand discutia celor doua fete. Multumesc ca l-ai invitat pe Hiroyuki-kun aici! M-am gandit la voi…singurii mei priteni; imi sunteti alaturi… Dupa cuvintele frumoase venite din inima din partea lui Shizuki, acesta zambi in coltul gurii si isi ridica privirea. In tacerea coridorului, se auzi sunetul unei usi deschizandu-se. Shizuki iesise ca sa-l cheme inapoi, studiul urmand sa continue, dar cand se uita in dreapta, ochii tandrii a lui Naoko erau atintiti asupra ei, ca o mangaiere blanda.

-Hiroyuki…kun! M-ai speriat! Ai stat aici in tot timpul asta? Oh! Daca a auzit ce am spus despre el? Incepuse sa se agite si sa se streseze in legatura cu parerea lui despre vorbele ei de mai devreme, dar Naoko statea nemiscat, fara sa spuna ceva, cu aceeasi privire  strapungatoare.

-Ai auzit ceva din ce am spus? Pff…de ce mai intreb? Normal ca ai auzit…Imi pare rau daca te-am jignit cu ceva sau daca am zis ceva gresit.

Stilul acela al ei de a vorbi foarte mult, de a se pierde in fata lui si de a se incurca in propriile vorbe o faceau pe Shizuki mai draguta. Naoko se apropie de ea, ii puse mana pe cap si incepu sa rada:

-Hahaha! Cand faci asta esti asa simpatica. Shizuki se uita pe sub mana lui si vazu o latura ascunsa a lui Naoko pe care nu o mai observase pana atunci.

Dupa ce lucruri atat de interesante se intamplara in pauza aceea, niciunul din ei nu s-a mai concentrat asupra materiei pe care o avea de invatat. Au hotarat sa se intalneasca si in alte zile pentru a continua, poate cu mai mult succes atunci. Naoko a condus-o acasa pe Shizuki, iar zilele urmatoare se vedeau din ce in ce mai des, nu numai la scoala, ci si ca sa invete la biblioteca alaturi de Kasumii.

In drum spre casa, cand Naoko era singur, aude din spate un sunet ascutit care arcuia literele numelui sau intr-un fel care ii paru destul de cunoscut, aproape familiar.

-Naoko! Naokoo! Uh! Te-am prins! O mana puternica se aseza in jurul gatului sau, iar chipul lui era insotit de un suras vesel care ii bine-dispunea intotdeauna pe ceilalti.

-Haruo! Nu te-am mai vazut de mult timp. Naokoii dadu mana la o parte.

 -Nu fi prost! Sunt doar cateva zile. Ne-am vazut la ceremonia de deschidere, prin scoala, iar de curand la biblioteca.

-Haha! Se pare ca nu te-am prea bagat in seama, nu? Erai si tu pe acolo? Relatia dintre cei doi era una stransa, ei fiind prieteni inca din scoala primara. Devenisera cei mai buni prieteni si isi impartaseau totul. La intrarea in liceu au fost separati, intrand in clase diferite, dar inca pastrau legatura.

-Cred si eu ca nu m-ai vazut, doar erai cu o fata draguta. La ce te gandeai? Ii facu Haruo un semn cu cotul. Naoko rosi putin, dar pe chipul sau neutru nu se citeanimic. Ii puse mana pe cap si apasa in jos cu putere.

-Hm! Tot un copil ai ramas.