Shizuki no Himitsu

Capitolul XXII- O zi speciala pentru Shizuki

Dupa mai bine de doua luni, aproape de inceputul vacantei de vara, in data de 14 mai avea sa fie o zi speciala. Era a 16-a aniversare a lui Shizuki.Nu spusese nimanui despre acest eveniment special din viata sa pentru ca, de cand murise mama ei, nu-si mai tinuse ziua cu nimeni. Ii lipseau obiceiurile vechi ale mamei, asa ca voia sa le ingroape in amintiri si sa le uite complet. Dar amintirea anumitor persoane ramane vesnic, aceasta neputand fi stearsa atat de usor. Persoanele pot fi uitate, dar timpul petrecut cu acestea ramane in inimile celor care au simtit ceva pentru ele. Mangaierile, vorbele si chipul ei, inca o bantuiau pe Shizuki, nu intr-un mod rau, dar apasau din ce in ce mai tare pe rana deschisa pe care o avea in suflet. Dorul pe care i-l purta nu putea fi inlocuit, incercand sa il indeparteze tinand toata durerea in ea, vorbind prea putin desprea asta cu cei din jur.

La scoala, Naoko fusese chemat in biroul directorului, pentru a aranja in ordine alfabetica dosarelor elevilor. Gramezi intregi de dosare identice si o mare pierdere de timp il faceau pe Naoko din ce in ce mai dezinteresat de aceasta sarcina. Punandu-le intr-o ordine aleatorie, vocea directorului se auzi din spatele lui:

-Hiroyuki Naoko! Ce-i cu dezordinea asta a dosarelor? Zici ca a trecut un tsunami pe aici…Plictisit, Naoko isi intoarse capul spre el.

­-Trebuia o reorganizare! Directorul ii spuse sa o ia de la inceput, astfel, scotocind printer ele, dadu si peste dosarul lui Shizuki, pe care nu se putu abtine sa nu-l deschida:

Nume:

Ryoko Shizuki

Data nasterii:

14.05.1998

Media de intrare:

9.62

Punctajul la ultimul examen:

786/800

Cum? Ziua ei de nastere este maine…De ce nu stia nimeni despre asta? Naoko statu putin pe ganduri, dupa care lua legatura cu Kasumii si Haruo, pentru a-i pregati o petrecere surpriza. Se hotarara sa sarbatoreasca la karaoke, sambata dimineata sansele de a gasi loc erau mai mari. Ziua urmatoare, planul era deja in desfasurare, Haruo se ocupa de bilete, Kasumii de popcorn, gustari, sucuri si tort, iar Naoko o aducea pe Shizuki. Ii dadu telefon ca sa se intalneasca in apropierea locului unde avea loc surpriza:

­-Alo! Ryoko…Ahmm, ma gandeam, nu ai vrea sa ne vedem azi?

-Nu cred ca pot azi, Hiroyuki-kun. Imi pare rau ca te refuz. Shizuki tinea in mana poza mamei sale la care se uita de minute bune, cu ochii inlacrimati. Voia sa-si petreaca ziua inchisa in casa, rascolind prin amintirile dureroase, alaturi de persoana cea mai draga. Poza ei era indeajuns pentru a o simti aproape. Naoko simti singuratatea de care era inconjurata si nu voia sa o lase in acea stare. Ii inchise telefonul si schimba tactica.

Peste cincisprezece minute, soneria lui Shizuki suna de doua ori. Deschise usa si il vazu pe Naoko care aflase usor adresa ei din dosar. Shizuki scapa socata poza inramata a mamei sale, iar la impactul cu podeaua, sticla acesteia se sparse in mii de cioburi. Ea se apleca sa le stranga si se taie intr-una din ele. Atunci Naoko interveni:

-­Lasa-ma sa te ajut! Shizuki lua poza cu tot cu rama, aceasta inca provocandu-i zgarieturi pe mana. Naoko ramase induiosat de dragostea cu care proteja singura amintire a fiintei care ii dadu viata, dar nu putu sta indiferent. Nu te mai incapatana asa ca un copil si da-mi mana ca sa pansez ranile.

Shizuki se lasa in grija lui, ii dadu trusa de prim-ajutor pe care o avea in casa si muta rama in mana cealalta. Era liniste, o atmosfera sumbra invaluia totul in mister. El o bandaja, iar ea avea privirea in pamant, parca ascunzand ceva:

-Stii?...Mama a murit cand aveam 7 ani, intr-un accident de masina, care nu fusese chiar accident. Imi amintesc vag anumite lucruri despre ea, dar stiu ca a fost prima persoana care ma intelegea mai bine decat o faceam eu. Dupa aceste confesiuni se simti din nou o amorteala profunda, pe care Naoko o risipi.

-Care a fost a doua persoana care te intelegea mai bine? In vocea lui se simtea mila pe care i-o purta, dar si blandetea pe care o arata fata de ea.

-…Tu esti! Isi ridica chipul pe care cadeau incet lacrimi, conturand un zambet sincer. Naoko ramasese vulnerabil, fara aparare in fata armei sale inegalabile: puritatea.

Ii promise o noua rama pentru fotografie si o convinse sa il urmeze. Ajunsi la locul stabilit, Naoko ii puse mana la ochi si o conduse in camera amenajata cu un ecran mare, inconjurat de microfoane. Totul era impodobit cu ghirlande colorate, baloane si un afis la fel de colorat ca un curcubeu. Artificiile din tortul de ciocolata cu un etaj, luminau cadourile pregatite pentru ea. Cand Naoko isi lua mainile, ea deschise ochii si vazu o lume noua, plina de bucurie, prietenie si isi dadu seama ca adevarata bogatie nu consta in lucrurile materiale pe care le are, ci in lucrurile mici de zi cu zi. Faptul ca era acolo cu cei la care tinea si pe care ii considera o familie, o facea fericita.

-Arigatō, minna! La petrecere aucantat piesele lor favorite, au mancat tort, au facut glume, iar baietii se mai si bateau din diferitele motive pe care le aveau ei de impartit, insa ziua aceea ramasese in amintirile valoroase ale lui Shizuki.

Ajunsa acasa, ea deschise cadourile primite: de la Kasumii primise o pangliga cu fundita albastra, pentru noroc; de la Haruo, un CD cu trupe de muzica si o felicitare semnata de toti trei, iar cand deschise cutiuta mica, ascunsa intr-unul din colturile pugii de cadou de la Naoko, se zari un lant lung din argint, cu un medalion in forma unei aripi de inger, de-asupra ei fiind o coronita cu diamante de un roz pal.

                                                                  ~Arigatō, watashi no tenshi!*~

*(Arigatō) Watashi No Tenshi= (Multumesc) Ingerul meu!

tenshi (てんし)= inger