Alpha Suprem

10

Mira pov:
Deschid ochii si simt cum durerea isi face simtita prezenta in corpul meu. Incerc sa ma misc dar nu pot. Sunt legata de un scaun, mainile mele fiind incapabile sa se miste. La urma urmei, unde sunt si cine m-a rapit? Si de ce?

Au trecut mai bine de 12 ore, iar Ayan nu a venit pana acum sa ma salveze... Poate ca nici nu ii pasa...
Incerc sa stabilesc canalul nostru de conexiune:
"Ayan, iubitule... Mi-e frica..."
Astept ceva timp si simt ca el nu raspunde. Poate chiar nu ii pasa.
Incerc in zadar sa slabesc funia rigida care este infasurata in jurul mainilor mele. Off. Mai incerc o data si scâncesc de durere atunci cand simt ca funia aspră mi-a taiat pielea.
"Bagami-as..." spun si simt cum firisoare mici de sange se scurg pe funie, in jos, chiar pe podea.
Mai incerc o data sa iau legatura cu Ayan si de aceasta data se pare ca raspunde.
"Ayan, te rog...mi-e frica!"
"Iubito, esti bine? Unde esti?"
"Nu stiu, dar sunt legata...Ayan mi-e frica." spun si simt cum lacrimile anunta sa isi faca aparitia.
"Iubito, nu plange. Promit ca o sa vin sa te salvez. Ai vazut cum arata cel care te-a rapit?"
"Nu am reusit sa ii vad fata, dar statura sa seamana izbitor cu a ta. Si e blond." zic dar un zgomot puternic ma face sa tresar si lacrimile incep sa imi curga pe fata.
"Iubitule, vine cineva. Te rog, grabeste-te. Mi-e foarte frica. Si daca o sa mi se intample ceva, sa stii ca te iubesc."
"Iubito, nu o sa ti se intample nimic, promit. Te iubesc si o sa ajung cat de repede pot."

Atat am reusit sa mai aud din ceea ce imi zicea Ayan. Un sunet de lacat descuiat se aude si in camera intra acelasi barbat, dar bineînteles, avea pe fata o masca.

"Bună, printesa mica. Cum ai dormit?" ma intreaba el, dar eu continui sa plang. "De ce plangi, printesa?" ma intreaba iar si se lasa pe vine in fata mea. Imi ridica usor barbia si se uita in ochii mei. "Ce e printesa? Vrei sa te dezleg?"

Reusesc sa dau afirmativ din cap iar el imi taie funia cu care imi erau legate picioarele, iar apoi o dezleaga usor pe cea de la maini.
Imi ia mainile in mainile sale mari si pot spune ca priveste cu regret urmele lasate de funie, dar nu stiu daca e adevarat, inca nu pot sa ii vad fata.
"Nț, nț, nț. Ce ai facut, Mira? Te doare, nu-i asa?" ma intreaba si simt o urma de regret in vocea sa.
"Îhî." reusesc sa îngâim prin suspine.
"Daca te las aici si ma duc sa aduc pansamente, pot avea incredere ca nu o sa fugi? Oricum tu nu vei pati nimic. Esti doar o momeala. Poti sa stai cuminte?"
Dau din cap afirmativ. Tipul iese din camera si revine apoi cu pansamente. Ma duce la baie si imi ma spală cu grija pe maini, iar apoi imi infasoara cate o banda de pansament in jurul ambelor maini.
"E mai bine acum?" ma intreaba tipul. Dau din cap din nou si continui sa plang, aducandu-mi aminte de promisiunea facuta de Ayan.
"Printesa...de ce tot plangi? Nu iti face bine. Uita-te la tine." spune si imi ridica capul in asa fel încât sa ma pot uita in oglinda. Raman socata de imaginea mea din oglinda. Vad o fata palida, cu ochii rosii si obrajii plini de lacrimi...nu mi-as fi putut inchipui ca arat atat de rau.

"Vezi, printesa? Nu mai esti frumoasa daca plangi." spune si imi ia fata in palmele lui, stergandu-mi lacrimile de pe obraji.
"Cine esti tu? Ce vrei de la mine? Ce ti-am facut eu ca sa ma rapesti?" tip la el si incep sa dau cu pumnii in pieptul sau, iar el nu ma opreste. Ma lasa sa ma descarc... Continui sa il lovesc iar si iar, pana cand nu mai am suficienta forta si cad pe gresia rece a băi. Imi iau fata in palme si incep sa plang in hohote. Tipul acela ma ia in brate si ma duce intr-o alta camera, punandu-ma usor pe pat. Aseaza o perna mare pe speteaza patului si imi sprijina corpul pe perna.
"Vrei sa stii cine sunt?" ma intreaba cu glasul moale.
"Ihî..." îngâim iar, iar acesta isi scoate masca.
"Acum e bine?" ma intreaba in timp ce ii analizez fata. Ce dracu'? Omul asta seamana izbitor de mult cu Ayan... Au aceeasi structura a fetei, aceeasi ochi albastri patrunzatori... Ar putea fi frati.
"Tu..." incep eu dar inghit in sec si ma podidesc din nou lacrimile, infatisarea lui aducandu-mi din nou aminte de Ayan.

"Haide, Mira...plangi de cand te-am adus aici. O sa lesini la un moment dat." zice si imi ridica din nou barbia, fortandu-ma sa il privesc in ochi. "Nu ti-e foame?"
Dau negativ din cap. "Ti-e sete?"
"D-da." spun si doua lacrimi isi fac aparitia pe fata mea.
"Stai aici, ma intorc in cinci minute." zice si iese pe usa. In acest timp, incerc sa vorbesc din nou cu Ayan.
"Ayan, iubitule..."
"Mira...puiule esti bine?"
"Sunt destul de bine. Ayan, omul asta seamana cu tine...foarte mult."
"Iubito, ramai acolo unde esti. Promit ca o sa vin curand, puiule. Te iubesc, Mira!" si auzind aceste cuvinte, incep din nou sa plang in hohote, nemaiputând sa imi opresc lacrimile.
Imi trag genunchii la piept si imi sprijin capul pe genunchi. Aud o usa care se deschide, apoi se inchide si simt cum cineva se aseaza langa mine.
"Uite, printesa, bea asta..." spune tipul si imi intinde un pahar cu suc de portocale. Iau paharul si iau cateva inghitituri. Pun paharul pe noptiera de langa pat si imi sprijin capul pe perna.
"Te rog...lasa-ma sa plec." spun si sunt mirata de cat de ragusita poate sa sune vocea mea.
"Oh, scumpo, nu am nimic cu tine. Chiar te indragesc, dar fara tine nu pot sa-mi duc la bun sfarsit planul."

Ma simt tot mai obosita, lacrimile nu dau semn ca vor sa se opreasca, iar in scurt timp adorm, tipul necunoscut luându-mă in brate si invelindu-ne pe amandoi cu o patura...as fi ripostat, daca as fi putut, insa corpul meu este slabit. Incerc sa uit ca sunt aici, langa acest om pe care nu il iubesc si vreau sa uit ca lupul meu tânjeste in agonie dupa atingerea sufletului pereche. Si furata de ganduri, reusesc sa dorm...

Hei, fetelor... Ce pot sa va mai zic acum? Mersi ca imi cititi cartea. Scuze de intarziere, dar nu ma simt deloc bine. In fine...sper ca va place si vreau sa cred ca nu imi pierd atata timp scriind, iar voua nu va pasa. Aratati-mi ca va pasa...
Multumiri anticipate😘😘