Never Say Never(Fanfiction JB)

Capitolul 15: Cearta

Roxy.Pov

Acesta ma trage de mana indreptandu-ne spre avion.

Canada acum chiar venim spre tine......................

Jason.Pov

Ne-am urcat in avion, Roxana ramanand cu gura cascata din cauza interiorului luxos al avionului meu privat.

-Asta e atat de...................uimitor. Spune analizand.

-Stiu. Am cel mai tare avion. Spun mandru.

-Modestule! Spune tragandu-mi un pumn in brat.

-Alege un loc, in curand vom decola.

Aceasta si-a ales un loc langa geam eu punandu-ma langa ea.

-Hey, voiam sa ma intind. Spune copilaroasa.

-Poti sa te intinzi pe mine. Spun ranjind dand din sprancene.

-Mai bine nu. Jason, nu mai fi asa de pervers. Se incrunta la mine.

-Offf, bine....Sunt intrerupt de stewardesa care anunta sa ne punem centurile din cauza ca avionul v-a decola.

Stiu ca e cidat, dar da am propria mea stewardesa. Am simtit cum cineva isi infinge unghile in mana mea.

-Asta doare, m-am trezind murmurand.

-Scuze, zice ea dandu-mi drumul la mana ocolindu-mi privirea.

-Babe, ti-e frica de avion? O intreb pufnindu-ma rasul.

-Ceee? Mnu......Se uita la mine si vede ca rad. Prostule! Spune intorcand capul spre geam suparata.

-Haide, baby. Nu te supara. Sunt aici, cu tine. Nu vei pati nimic. Iti promit. Spun sincer intorcandu-i fata spre a mea.

-Promiti? Ma intreaba ea inocenta.

-Promit. Nu voi lasa sa ti se intample ceva rau. In plus, am mai fost de multe ori cu avionul. E sigur. O linistesc eu, imbratisand-o, ea afundandu-si capul în tricoul meu.

Gandurile îmi zboară rapid la trecutul meu, iar lacrimile își fac loc în ochii mei. Doare....Doare al dracu' de tare. Amintirile despre familia mea îmi apar în cap și parcă nu mai vor sa mă părăsească. Sunt aici parcă vrând sa mă rănească. Am fugit de tot și credeam ca am scăpat, dar nu. Ele se aflau în spatele meu nestiind asta. Nu aveam multe amintiri legate de familia mea, dar destule încât sa mă doboare. Multe dintre ele le-am uitat deoarece eram doar un copil inocent pe atunci, care nu știa ce e aia viața. Nu vreau sa ma întristez acum. Vreau sa am o viață fericita, de aceea am fugit de Canada. Mai bine zis am fugit de trecutul meu. Nu vreau sa am aceeași soarta ca a parintiilor mei, clar nu. Vreau doar sa mă bucur de clipele frumoase alături de Roxy.

Roxy.......Se pare ca s-a mai liniștit. A adormit. Doarme ca un adevărat înger. E îngerul meu. Nu știu dacă știe ca e sta cu un demon. Sau mai bine zis chiar fiul Satanei în persoana. Asta mă face sa rad.

În fine. Sunt intrerupt din minunatele mele gânduri de stewardesa anunțând aterizarea avionului.

-Roxyyyy........... O strig încet pe nume vrând sa o trezesc, dar nimic. Roxy, trezeste-te.

-Mnu...Inca cinci minute. Spune ca un copil somnoros.

Deci nu vrei sa te trezești? Bine. Nu vreau sa fac asta, dar nu îmi da de ales.

-Roxy, avionul se prăbușește! Spun serios asteptandu-i reactia.

-Ce???? Jason, fa ceva! Nu vreau sa mor. Aaaaaa! Țipă vrând sa se ridice, dar eu nu o las. Jason, ce faci? O sa murim!! Țipă.

Nu îmi mai pot potoli rasul. Este asa de draguta cand ii este frica.

-Jason McCann, ești un nesimțit. Vrei sa fac infarct!? Du-te dracu. Mi se adreseaza aceasta plina de nervi.

-Nah. Spun razand. Am fost acolo, nu-i nimic special. Incep sa ranjesc.

Roxy.Pov

-Nah. Am mai fost acolo, nu-i nimic special. Spune ranjind ca un idiot.

-Nu pot sa cred ca inca te comporti ca un idiot bipolor. II spun fiind dejamagita de el.

-Hai, babe nu o lua personl. Spune vrand sa ma sarute.

-Nu sunt 'babe' a ta. Ai inteles? Ii spun nelasandu-l sa se apropie de mine.

-Haide. Nu fi asa. Nu strica asta.

-Sa nu stric ce?! Noi nu suntem nimic. Spun mirarea aparand pe fata mea. Vreau niste spimple sucuze. Ai inteles, McCAnn? Il avertisez punand un deget pe pieptul sau.

-Niciodata. Spune plin de mandrie.

-Parca e ceva complet nebunes sa iti ceri scuze. Parca ai face o crima. Dar stai, la tine e comlet normal sa omori pe cineva, nu-i asa Jason? II spun adevarul in fata care se pare ca l-a cam afectat.

Culoare ochiilor lui de caramel acum era inchisa. O privire ce te-ar putea ucide instant.

-Tu sa taci, curva mica. Nu imi spui tu mie ce sa fac. Clar?! Nu ma cunosti si nici ca o vei face vreodata. Nu stii de ce sunt in stare. Asa ca ai face bine sa taci odata din gura...........

-Sau ce? L-am intrerupt. Ma vei omori. Hai da-i drumul.

Acesta mai voia sa zica ceva, dar observa ca tot personalul avionului,  adica angajatii lui se holbau mirati la el.

-Ti-ai inghiti limba? il intreb nervoasa, dar se pare ca nu ma baga in seama.

-Ce va uitati asa? Treceti dracului la treaba. Parca trebuia sa aterizam. Spune pierzandu-si cumpatul.

-Am aterizat, domnule. Spune unul dintre angajati.

-Grozav. Spune sarcasmul aparand in cuvintele sale.

Jason se ridica si se duce la un angajat soptindu-i ceva.

-Coboara. Spune acesta cu o voce dura. Sincer nu voiam sa-l ascult, dar acum tot ce imi doream era sa ajung cat mai repede in camera de hotel.

Jason a coborat, eu urmandu-l ajungand in fata unui Range Rover. Grozav nici aici nu poate avea o masina normala. Trebuie sa fie totul numai lux.

Ma urc in spate asteptand ca acesta sa se urce la volan, dar nu. Se urca si acesta in spate. Minunat. Vad ca angajatul cu care a vorbit in avion s-a urcat la volan dupa ce ne-a pus bagajele. E prima data cand Jason nu conduce.

Ma rog. McCann se uita pierdut pe geam, gandinu-se la cine stie ce chestie. Dar nu imi pasa. Ba iti pasa. Imi spune voceam mea interioara. O mai taci. Chiar nu am chef acum. In masina se asternuse linistea. Nimeni nu spunea nimic pana omul de la volan a intrerupt-o.

-Domnule McCann, am ajuns. Spune acesta.

Eu ma uit pe geam si nu dau de hotelul mult astept, ci de un cimitir. Ce dracu? S-a gandit sa ma omoare si sa ma si inmormateze? Acum chiar stiam ca mi-a venit sfarsitul.