Never Say Never(Fanfiction JB)

Capitolul 23: Prețuiește viața și clipele frumoase

Roxy.Pov

-Scuzați-mă, dar Jason cum este? Spun amintindu-mi de el. Sper din toată inima mea sa fie bine.

-Jason și mai cum? Spune vrand sa știe despre cine vorbeam.

-Jason McCann. Era în coma când am leșinat eu. Spun încercând să-i dau mai multe explicații vrand sa-l fac sa își amintească de el.

-Aaa. Băiatul acela. Pai, acest Jason a ieșit din coma și este în sala de reanimare. Mâine îl vom muta intr-un salon normal. Nu știu cum a ieșit din coma. Eu nu îi mai dădeam nicio speranța acestui caz, dar se pare ca imposibilul îi posibil. Imi spune doctorul evident uimit.

-Ce ma bucur! Niciodată nu spuneți niciodată! Spun eu imbratisandu-l pe doctor fericita. Mai bine spus sufocandu-l cu fericirea mea.

Îmi dau seama ca ceea ce fac eu acum, este total lipsit de respect și mă dau doi pași mai în spate.

-Imi pare rau. Spun rușinata privind podeaua. Ceea ce am făcut eu acum este total o lipsa de respect și...

-Este ok. Te înțeleg. Așa eram și eu de vârstă ta. Imi spune doctorul facandu-mi cu ochiul ieșind din salonul în care mă aflam.

*****************************************

Azi, Jason va fi adus intr-un salon obișnuit. Mă bucur atât de mult. Nu știu ce m-as face fără el.

Asistentele îl aduc în salon.

-Cum este? Le întreb arătând spre acesta.

-Este bine. Se v-a trezi în scurt timp. Imi răspunde una dintre ele.

Acestea părăsesc salonul. Eu îmi trag un scaun aproape de patul lui Jason. Gandurile încep sa mă copleșească numaidecât. 

Imi amintesc cum a început totul. Am fugit din Las Vegas, gandindu-ma ca aici, în L.A, voi începe o noua viata. Una diferita și fericita. Și așa s-a întâmplat. Dacă îmi spunea cineva ca aici mă voi îndrăgosti si il voi putea iubi așa mult încât sa îmi dau viața pentru el nu credeam niciun cuvânt și cred ca as fi plesnit aceea persoana. Pana sa-l întâlnesc pe el, mi-am jurat sa nu mai am încredere în niciun om inafara de mine. Și acum mi-am pus toată încrederea în Jason. Chiar dacă ceea ce face el nu este bine eu tot îl iubesc pe acest om. Și cred ca orice mi-ar face sau mi-ar spune nu as avea cum sa-l urasc. Nu pot descrie în cuvinte cât de mult îl peretuiesc și apreciez, dar cel mai mult cât îl iubesc.

În aceste zile am experimentat sentimentul de a putea pierde persoana iubita și eu chiar nu as pute fără el. M-a făcut sa înțeleg ca, Jason este singura persoana care tine la mine. Ceilalți nu sunt nimic. Nimic. Imi spun in gand începând sa plang.

Jason.Pov

O durere de cap mă aduce la realitate. Imi deschid greu ochii uitandu-ma in jur. Totul era alb, alb imaculat. La naiba, sunt intr-un spital. Cat le urăsc. Imi îndrept privirea în dreapta deoarece se auzeau niște suspine și o văd pe Roxy plângând. Ce s-a întâmplat?

-Roxy... Spun cu o voce inceata și ragusita.

-Jason!? Intreaba aceasta mirata. Când mă vede da sa își stearga lacrimile.

Aceasta se apropie de mine și știe așează pe marginea patului prinzadandu-mi mana.

-Ma bucur atât de mult ca te-ai trezit și ca esti bine! Nici nu știi cât de multe griji mi-am facut pentru tine. Spune pe fata sa zarindu-se un zâmbet ce pare atât de sincer.

-Dar tu? Tu ești bine, Roxy? O intreb grijuliu. Sincer în acest moment nu îmi pasa de mine și doar de persoana din fata mea.

-Sunt bine. Nu am pățit nimic. Tot ce contează ești tu! Imi spune zâmbind printre lacrimi.