Never Say Never(Fanfiction JB)

Capitolul 21: Moartea este mai aproape ca niciodata

Jason.Pov

-Te cred. Ii spun sincer sarutand-o scurt nevrand sa produc un accident.

Ca tot vorbeam de asta. Ma uit in fata si vad un tir care iese de pe banda sa, indreptandu-se spre banda noastra care era cu directie opusa bandei sale. Incerc sa intorc volanul vrand sa nu ma ciocnesc. Nu vreau sa mor, nu acum cand in sfarsit sunt fericit. Dar oricat de bun sofer ai fi, nu poti scapa din asta. 

Am simtit cum tirul a intrat in noi, aruncand masina noastara in jos pe micul deal ce se afla in dreapta noastra. Ferrari-ul meu rostogolindu-se facandu-se praf. De aici totul era negru...

Roxy.Pov

Am deschis cu greu ochii uitandu-ma in jur. Mi-a luat ceva timp sa vad totul limpede, dar imediat mi-am dat seama ca mă aflam în mașină lui Jason care era mai mult un gunoi decât întreaga. Tota mașină arata groaznic ca un munte de fier. Mi-am dus mana la cap deoarece aveam o durere groaznica. Imi cobor mana și observ ca aveam sânge pe ea. Ce s-a întâmplat? Ah, da. Imi amintesc ca un tir a intrat în noi. Sincer, după părerea mea, acest accident mi se pare cam intenționat. Nici nu il pot numi 'accident'. După ce a intrat tirul în mașină noastră nu îmi mai amintesc nimic.

Stai! Mașină lui Jason? JASON?!? Mă uit în stânga mea și îl văd. Arata groaznic, fata lui era plina de sânge și vânătăi. Pe mainile sale se aflau câteva zgârieturi care încă mai sangerau. Speriata mi-am dus mana la gura începând sa plang. Am iesit din masina ma greu deoarece era praf și m-am indreptat cu repeziciune spre partea lui Jason.

Deschid usa și îl scot pe Jason de acolo. Cad la pământ tinandu-i capul în poala mea. Încercam să îl zagaltai ușor printre lacrimile mele vrând sa își revină. Nu poate muri. Nu poate pati nimic. Mi-a promis ca va fi totul bine și ca va lupta. Nu are voie sa se dea bătut.

-Jason, revinoti, te rog! Mi-ai promis... Spun începând sa plang mai tare. Mai știi ce mai zis? Nu ai dreptul sa mori! Nu mă lasă singura, iubitule! Te iubesc... Spun cu ultima fărâmă de viață ve zăcea in mine.

Il pup ușor pe buze sperand ca se va trezi exact ca în povesti, dar nu o facea pentru ca aici este cruda realitate care pe mine mă omoară la propriu. Dacă el pățește ceva eu nu o sa mai pot sa trăiesc. Dacă îl pierd și pe el nu mai am pe nimeni.

Imi scot telefonul cu greu deoarece tremuram de frica. De frica de a-l pierde pe el, singurul lucru ce contează cu adevărat pentru mine. Este adevărat ca nu m-am gândit din prima sa chem ambulanta, dar nu mi-a venit în minte.

Ambulanta a sosit la scurt timp împreună și cu un echipaj de politie. Polițiștii se duc țintă spre tir ca sa-l vad pe șoferul care a provocat accidentul. Dar când au deschis ușa au avut surpriza sa nu găsească pe nimeni la volan. Grozav, tâmpitul care a provocat asta si-a luat tălpășița. Ce bou! As da orice ca să-i frig una.

În fine. Medicii s-au îndreptat înspre Jason, luandu-l de lângă mine și punându-l pe o targa indreptandu-se spre ambulanta.

-Va rog, aveți grija de el! Nu îl lăsați a moara! Mă auziți? Nu mi-l luați de lângă mine! Va rog... Spun țipând ca o nebuna după medicii.

Cred ca acum aratam ca o fantoma-zombi. O combinație ciudata știu. Cred ca de la atâta plâns ochii mei sunt groaznici de roșii și fata alba de la frica de a-l pierde pe Jason,  iar juliturile nu mă prea ajuta. Ce sa mai zic de lovitura de la cap ce simt ca încă se mai prelinge câte o picătură de sânge. Semn ca nu se va opri din sângerat prea curând. Privirea mi se intetosa și simt cum mi se închid ochii, deși vreau sa mă împotrivesc. De aici totul e vag si negru.

*****************************************

Încerc de ceva vreme sa îmi deschid ochii. Reușesc încet și greu. Ochii mei întâlnesc o lumina alba, orbitoare și as vrea sa îi închid înapoi deoarece nu sunt obișnuită cu ea. Incep sa analizez locul unde mă aflu și îmi dau seama numai decât ca mă aflu intr-un salon de spital. Mirosul de medicamente îmi invadează nările și mă face sa strâmb din nas. Urasc locurile astea. Nu îmi face plăcere ca mă aflu aici. Dau sa mă ridic, dar puterile mă paresec. Sunt foarte slăbită. Imi îndrept privirea spre mana stanga și observ o baranula înfiptă în încheietura mea. Ughh. Ce porcărie. Imi ridic mana vrând sa o scot, dar sunt intrerupta de o voce cam graosa. Imi îndrept privire spre locul de unde vine vocea sperand sa fie Jason, dar nu era el. Era Derek.

-Hey, nu face asta. Imi spune dandu-mi mana la o parte ca un parinte grijuliu. În sfârșit te-ai trezit. Ești bine? Mă întreabă acesta.

-Nu-mi pasa de mine. Unde e Jason? E bine? Te rog, spune-mi ca este bine. Spun cu lacrimi în ochi rugandu-ma ca starea lui de sănătate sa fie favorabila. Nu știu ce m-as face fără el. Clar nu as rezista. Sunt intrerupta din gandurile mele de răspunsul lui Derek.

-Roxy, el este în coma. Imi spune cu tristețe și cu un glas ragusit vazandu-se pe fata lui oboseala.

-Ce? Spun începând sa îmi curgă câteva lacrimi fierbinți pe obraji, dar nu mă deranjam sa le șterg. Imi pun mâna la gura suspinând.

Încerc sa mă ridic in șezut, dar cu greu reușesc. Mă ridic cu și mai multa greutate în picioare încercând sa merg. O misiune ce pare cam imposibila deoarece puterile mele sunt egale cu zero. O durere de cap imensa pune stăpânire pe mine și încep sa văd în ceata. Țipetele disperate ale lui Derek se auzeau tot mai încet. Se pare ca corpul meu nu a prea făcut fata accidentului cu mașina, dar ce sa mai zic de inima mea care se lasă infranta cu fiecare secunda care trece. Parcă niciun mușchi nu mai vrea sa lupte și se lasă păgubaș în fata morții. Nu suport ca el sa nu fie bine. Chiar nu suport. Nu pot trai într-o lume fără el, iar dacă el se duce în lumea de dincolo voi merge cu el. Nu îmi pasa unde și cum vom fii împreună. El este fericirea sufletului meu ce refuza sa nu mai fie drogat de el și de privirea irisilor lui de caramel.

*****************************************

Acesta a fost capitolul. Știu ca nu am mai postat de ceva vreme, dar am o scuza buna și nu mă ascund de ea. Recunosc mi-a fost lene ;). Ar însemna enorm pentru mine dacă v-ati lăsa o părere despre carte intr-un comentariu. Fie rea sau buna o accept pentru ca nu toți suntem perfecți, nu?

In fine. Imi pare rau ca v-am luat din timpul vostru prețios.

Nu uitati:☆(vot), comm+follow.

Anyway, nu uitați sa treceți și pe la celalalte cărți ale mele. Și va mai anunț încă o data ca primul capitol din Sweet Revange îl voi posta pe 14 februarie pentru ca e ziua îndrăgostiților. Aceasta zi înseamnă mult pentru mine(Ziua mea).

Kisses;*
Love you, guys^-^

P.S.: Vă mulțumesc pentru vizualizări și voturi. Sunteți mai tari.