Intrepidus (Lumi Blestemate #1)

Capitolul 6

Rămasă singură în casa conducătorului, Anna se hotărî că trebuie să cunoască locul în care va rămâne pentru o perioadă de timp. Nu avea de gând să îi cotrobăie prin locuinţă pentru a fura, deși unii oameni din satul ei aveau obiceiul de a şterpeli obiecte. Avea de când să se plimbe prin casa lui pentru a o cunoaşte mai bine, pentru a putea ştii la ce să se aştepte. În plus, era curioasă cât de diferită era casa lui faţă de cele din satul ei. Nu i-a putut vedea faţada, dar spera ca cel care domnea peste vârcolaci să nu trăiască prea diferit de modul ei de trai.

Părăsi camera ce îi va servi drept dormitor şi porni pe holul unde el i-a mârâit. Când păşi pe podeaua de lemn lucios, îşi îndreptă privirea spre tavanul înalt. Un candelabru mare atârna în mijlocul lui, lumina lumânărilor sale oferind o culoare palidă pereților de lemn. Holul mai ducea către o cameră, una a cărei uşi nu o putuse deschise, o bucătărie drăguţă şi ceea ce părea a fi o cămară mai încăpătoare.

S-a întors înapoi în holul principal și a privit către partea superioara a casei. Un balcon mare din lemn lucios și atent lustruit îi spuse de unde i-a mârâit Alpha când a ieșit din cameră. Cu mare grijă, ținându-se de balustradă, a început să pășească pe scară. Pe măsură ce urca observă cât de atent a fost sculptat fiecare element al scării. Stâlpii ce susţineau balustrada aveau încrustate pe ei mai multe desene, fiecare având un model diferit. Unele dintre ele se repetau, un lup învârtindu-se în jurul altui lup şi un lac deasupra căruia lucea o minge ce avea în jur numai cercuri incomplete. Fiecare dintre desenele frumoase o surprinse în parte, ba chiar o făcuseră să îşi dorească să ştie mai multe despre ele şi cine le-a făcut.

Când a ajuns sus s-a aplecat peste balcon și a privit peste margine. Avea cel puțin trei metri până jos, o distanță ce o făcuse să se teamă pentru viitoarele sale întrevederi cu stăpânul casei. S-a îndepărtat de balcon și s-a întors cu spatele la el. Pe holul micuț din fața ei avea patru uși. În stânga avea o uşă încuiată, asupra căreia nu insistă, în faţă era un dormitor, care presupuse a fii dormitorul lui, iar în dreapta o altă uşă încuiată. A patra ușă, era la distanțe relativ egale de fiecare ușă, era o baie spațioasă.

Nu îşi puse problema unei întrevederi cu băiatul conducătorului. El nu dăduse semne că ar dori să o vătămeze în casa vrăjitoarei. Căpătase curaj datorită lui Alpha, un lucru care nu crezuse că va fi posibil, dar ea ajunse să considere că nimeni nu o va răni. Cel puţin, nu înafară de el.

Coborâse la parter cu atenție, în timp ce privi pereții din jur. Toți erau simpli, ideali pentru o casă de lemn, dar nu găsi nici un singur tablou. Casa era frumoasă şi pe gustul ei, dar foarte simplă și pustie, atât de pustie încât părea că nu este locuită de nimeni. Nici o floare sau o prezență feminină nu se găsea în nici un colț al casei, mai ales în bucătăria. Merse dincolo de holul de la intrare şi intră în bucătărie. Un aer închis şi greu de respirat o făcuse să strâmbe din nas. Văzu uşa din spate, cea care mergea din bucătărie afară, dar nu îndrăzi să o deschidă din cauza unui posibil atac. Vârcolacii adoră carnea de om, îi spuse el, ceea ce însemna că putea deveni foarte uşor o pradă, chiar dacă se afla în casa lui şi îi purta hainele mai mult transparente. Nu putea să îşi rişte atât de banal viaţa. Strâmbă din nas şi se plimbă prin bucătărie. Pe masa din centrul încăperii domnea un strat consistent de praf, gros de un deget. Să îl şteargă cu un prosop ud şi cu apă nu îi făcu o imensă plăcere. Stomacul începu să o doară şi să îi amintească faptul că nu mâncase nimic de când se trezise. Stoarse bine de apă cârpa şi începu să căute o surse de hrană. Verirficase în fiecare dintre numeroasele dulapuri, mai ales în cele lipite de perete, dar nu găsi nimic comestibil. Multe dintre ele erau complet goale, iar înafară de tacâmuri nefolosite nu găsi nimic. Speranța ei rămase în cămară, unde se aștepta să găsească ceva cât de cât comestibil. A deschis ușa mare, iar rafturile goale o întâmpinară doar cu praf și câteva resturi. Cu o dezamăgire profundă închise ușa și ieși din bucătărie. Exact aşa cum presupuse, marele conducător al satului nu folosise niciodată bucătăria, ceea ce însemna că trăia singur. Fără el sau fiul său prin preajmă nu putea să încropească ceva de mâncare, nu avea nimic din ce să prepare nici măcar o supă. Avea nevoie de ei să îi aducă ingredientele.