Intrepidus (Lumi Blestemate #1)

Capitolul 17

Initial nu am vrut sa postez, dar dat fiind câteva evenimente recente am decis sa pun un capitol.

Era una din acele zile obișnuite pentru Anna. Începea dimineața cu un sărut lung și imposibil de refuzat de la Alpha, luatul micului dejun împreună, apoi el pleca la scurt timp. De îndată ce se văzu singură, decise să pregătească de mâncare, având în plan să nu mănânce în acea seară la Ayra. Deși Vrăjitoarea îi invita zilnic, uneori chiar și de mai multe ori pe zi, să mănânce împreună, ea prefera să o refuze. Nu avea nimic împotriva femeii, era simpatică și o plăcea, dar pur și simplu prefera să ia masa doar cu Alpha. Îi plăcea să îl vadă atât de relaxat și plăcut, să îl vadă savurând mâncarea și gustul pe care îl avea. Avea gesturile lui specifice când erau doar ei doi, vorbea deschis, îi spunea lucruri aparte și se interesa de ea. Întreaga lui atenție era îndreptată către ea, îi vorbea plăcut, cu un ton specific, aparte. Era diferit față de momentul în care luau masa cu Vrăjitoarea. Când era și ea de față, el se comporta mai rece, uneori îi dădea impersia că nu vrea ca ea să fie acolo. Avea o veșnică încruntătură, puțin ascunsă, pe chip, iar ochii lui nu erau atât de plini de dulceață. Era mai rece atunci când aveau compania Ayrei, iar ea observase cât de mult îl schimbă.

Se duceau adesea să ia masa alături de ea, dar nu avea în plan să își facă un obicei din acest lucru. Îl voia pe Alpha la fel de neschimbat, la fel de dulce și de plăcut, cum îl știa. Să îl vadă diferit, mai ales în preajma Vrăjitoarei, îi crea o stare de neliniște. Avea impresia că ea nu era de acord cu relația lor, mai ales când nu puteau fi niciodată soț și soție, nu când regulile satului impuneau o singură căsătorie.

De îndată ce termină de făcut mâncare, părăsi bucătăria și merse să curețe prin casă. Cât era ziua de lungă nu se plictisea niciodată. Fie ieșea în sat, făcându-i o vizită Vrăjitoarei, fie era vizitată de Rower, fie se plimba de una singură prin împrejurimea satului. Purtase hainele lui Alpha vreme de zile întregi, mirosul lui devenise atât de puternic pe pielea ei, încât nimeni nu îndrăznea să îi spună un cuvânt urât. Toți o respectau, deși trăia în casa conducătorului și avea o relație neaprobată de societate cu el.

Verifică, din obișnuință, ușa veșnic închisă de sub scări. Spre marea ei surprindere ușa era deschisă, dezvluindu-i camera mereu ascunsă de ea. Se gândi dacă să intre sau nu, în timp ce zeci de alternative îi umblau prin gânduri. Putea să rămână la treburile ei obișnuite, ca mai apoi să viziteze vrăjitoarea, sau putea să descopere ce se afla atât de secret în acea cameră de trebuia încuiat.

În cele din urmă, deschise ușa mare de la camera cea mai inaccesibilă din casă. Mirosul de învechit, praf și puțin mugegai o acapară de îndată, în timp ce ochii îi fură înpânziți de zeci de vechituri. Haine de blană de animal, care mai de care mai ciudate și mai mari, mai înfiorătoare și mai impunătoare, colți uriași și capete de cerbi. Fiecare lucru ce îl văzu îi atrase atenția într-un mod aparte. Cele ce le vedea erau fie prea sinistre ca să își poată imagina trebuința lor, fie erau prea simple ca să le găsească un motiv de a fi ținute acolo. Domnea un miros foarte puternic de moarte, o duhoare stătută ce te făcea să vrei să pleci cât mai rapid din acel loc. Dar nu și pe ea. Anna stătea mai mult decât relaxată în acel loc, privind fiecare exponat în parte, bucurându-se de frumusețile și atrocitățile ce le deținea vârcolacul conducător. Arme, suluri întregi de pergament și scuturi ciudate de cavaleri. Armuri strălucitoare, dulapuri pline de cărți prăfuite și hărți ciudate. Undeva pe o măsuță, singurul lucru care părea a fi atins în ultimul veac, avea un aspect mai deosebit. Pe tăblia ei era un sul de pergament deschis, alături de o pană și o călimară cu cerneală. Se duse să inspecteze, dar simbolurile ce le văzu erau prea grele pentru a le putea descifra. Limba era necunoscută și grea, deși i se părea că o mai văzuse undeva. Îi părea  familiară, deși nu putea sa o numească, mai ales modul în care buclele simbolurilor erau formate și modul în care unele linii erau mai îngroșate decât celelalte.