Intrepidus (Lumi Blestemate #1)

Capitolul 8

După mai multe ore petrecute alături de Alpha, Anna realizase cât de schimbată era atitudinea lui față de ea. Era mereu în preajma ei, mai ales că își însușise rolul de antrenor de lupte, și o ajuta cu grjă în mișcările de auto-apărare. Îi vorbea blând, atât de blând că o surprinse modul în care i se adresase. Nici măcar nu își ridica tonul atunci când ea greșea sau executa mișcările greșit.

Încă de când a ieșit din casă s-a așteptat la o permanentă încordare, o stare de nervozitate continuă și o teamă profundă, fiecare intensificată în momentele petrecut alături de el. Dar, el nu o făcuse să se simtă nici pe departe astfel, temătoare și agitată. El o făcuse să se simtă bine, ba chiar relaxată și protejată, deși erau zeci de ochii de vârcolaci ce o priveau cu ură.

Alpha își îndreptase întreaga atenție asupra ei. La fiecare pas, fiecare ridicare a brațelor sau mișcare executată, el o privea cu o intensitate ce o făcea să se cutremure. Zeci de fiori îi cutreierau trupul de fiecare dată când el o atingea, deși știa că nu ar fi trebuit să le simtă. El era ferm în mișcări, mâinile lui erau aspre pe pielea ei și o zgâriau atunci când o atingea. Era dur, iar fiecare mișcare a sa era plină de încredere și dominanță. Totul părea că se învârte în jurul lui, iar acesta era unul dintre motivele pentru care ea ar fi trebuit să nu simtă acei fiori. Duritatea lui din atingeri, modul în care îi strângea brațul, pumnul sau modul în care îi cerea să se încoarde, toate ar fi trebuit să o facă să se simtă ca un spic de grâu în bătaia vântului, mică și slabă. Dar ea se simțea mândră de fiecare dată când el o atingea, se simțea împlinită atunci când el o felicita și se bucura mereu când îi vedea ochii sclipind a aprobare. Privilegiul ce îi fusese oferi, privilegiul de a fi atinsă de el, de a sta în preajma lui atât de mult timp și de a-l auzi vorbindu-i blând, toate, o făceau să se simtă norocoasă. Era un experiment, își aminti ea, dar unul ales de el pentru că îndeplinea anumite criterii, criterii ce el le căutase.

Zâmbind în interior, execută perfect o lovitură de pumn, rămase ca o statuie de piatră. Alpha îi dădu un ocol, pășind încet în jurul ei și respirându-i atât de aproape că îl putea simți. Îi atinse brațul încă întins, lucru ce o făcuse să se înfioare și să simtă un nou fior.

— Progresezi rapid, spuse el.

Lauda lui o făcuse să zâmbească larg, dar nu renunță la postura ei încordată. El se puse în fața ei și îi desfăcu pumnul. Îi întinse palma și, spre marea ei surprindere, o lipi de pieptul lui, chiar în dreptul inimii.

— Dacă vrei un efect mai bun al loviturii, va trebui să țintești inima, îi spuse el. Mulți adversari se pot doborî cu o asemenea lovitură.

— Loveam la nivelul meu, spuse ea, ca și o scuză.

— Și eu care credeam că te pregătesc să lupți contra mea.

— Vrei să ne luptăm? întrebă ea, mirată.

El pufni în râs și îi dădu brațul la oparte.

— Nu mi-ai rezista nici doua minute, spuse el.

— Ești sigur?

— Sunt convins.

Ea rânji, știind prea bine ceea ce putea face și cunoștințele ce le avea despre o luptă.

— Mai vedem noi...

El pufni, privind-o cum încă stă încordată pentru o lovitură, și zâmbi.

— Ce-ar fi să iei o pauză pe bușteanul din spatele tău? spuse el. Cred că ești epuizată.

Ea îl privi cu atenție, având grijă să nu îl provoace. Era relaxat, mult mai relaxat decât îl văzuse până în acel moment, și o privea cu un ușor aer de cunoaștere profundă, nu amuzament cum se aștepta.