Intrepidus (Lumi Blestemate #1)

Capitolul 3

Un zgomot puternic, ca o bubuitură, o trezi din ceea ce părea a fi cel mai dulce vis. Tresări speriată și privi în jur. Gândul că era vânată din nou o năpădi și puse stăpânire pe ea. Corpul i se încordă și așteptă să blocheze un posibil atac. Urechile îi erau ciulite și atente la tot ceea ce putea să îi dea un indiciu asupra pericolului. Auzi un ropot de pași grăbiți și apăsați alături de o bufnitura. Vocea unei femei, vrăjitoarea, se auzi pe fundalul lor. Era agitată și îngrijorată.

— Pune-l  acolo, spuse ea.

În continuare nu auzi nici un sunet de pași care să se îndrepte către ea, totul rămase restrâns într-o anumita parte a încăperii.

Văzând că nu este într-un pericol, se relaxă. Expira tot aerul ce îl ținu în piept și își descleştă pumnii. Nu realiză cât de tare se încordase, decât atunci când mușchii o durură. Ceva de sub ea scoase un mic zgomot și o înțepă în coaste. Tresări şi îşi arcuit spatele din reflex. La început crezu că este tăiată sau torturată, dar apoi își dădu seama care este adevăratul motiv. Zgomotul inconfundabil de paie o făcu să se relaxeze și sa se liniștească. Se afla pe un pat consistent din paie, acoperit de o pătură subțirică. Acum își amintea.

Încercă să se ridice şi să vadă ce se întâmplă, dacă poate să scape din ghearele vrăjitoarei sau dacă ea este prin preajmă, dar aparent corpul ei avea alte planuri. O undă de şoc îi traversase ţeasta de îndată ce încercă să se ridice câțiva centimetri. Piciorul ce încă avea gamba rănită îi zvâcnea de durere, iar braţul o ustura atât de tare încât credea că nu îl mai are. Durerile persistară şi se întețiră pe măsură ce încerca să se ridice tot mai sus. Înfrântă, se lasă înapoi pe pat și așteptă. Durerea dispăru treptat, brațul nu o mai durea atât de tare, iar piciorul nu îl mai simțea ca și cum ar avea propria lui inima. Putea să respire cu ușurință,  nu o durea mișcarea. Înspiră adânc și își ridică doar brațul. Un curent de durere îi străbătu întreg mușchiul și o făcu să regrete decizia. Își lasă brațul înapoi lângă ea. Corpul ei se opuse oricărei mişcări de a se ridica, forţând-o să rămână întinsă în pat şi să aştepte. Magia vrăjitoarei  încă o controla, era convinsă. 

Pe la marginea câmpului ei vizual văzu o umbră, o siluetă grăbită ce părea că se mişcă cu viteza fulgerului. Undeva în dreapta ei auzi un scârţâit de lemn pe lemn şi o bubuitură mai mică decât prima. Foşnetul inconfundabil al unui material o făcu să fie curioasă, dar nu se mișcă din cauza durerii ce o prevestea. Fiecare zgomot din jur, fiecare pas, respirație, totul, se opri. Nu mai auzi nici un zgomot, nici urmă de prezenţa acelei siluete grăbite sau a femeii cu zâmbetul cald. Nici măcar propria respirație nu o mai putea percepe.

Liniștea persistă destul cât să o îngrijoreze. 

O tuse puternică se auzi, speriind-o ca și bubuitura ce a trezit-o, tocmai când crezuse că rămase singură. Omul care scotea acel zgomot chinuit ce îţi stârnea milă era în partea cealaltă a camerei. Chiar dacă trupul i se opuse mişcării de mai devreme, chiar dacă o dureau toate şi ar fi dat orice pentru ca simţurile să îi fie amorţite, tot izbuti să se întoarcă pe o parte. Cu chiu, cu vai, reuşi să îşi întoarcă capul şi să privească ceea ce se petrecea în mijlocul camerei.

Pe o masă înaltă de lemn era aşezată silueta unui copil, sau cel puțin părea a fi un copil după finețea feței. Pe fruntea palidă şi plină de sudoare era un însemn cu sânge ce părea să îi cauzeze toate chinurile pământului. Avea chipul murdar de noroi și parul negru unsuros. Se schimonosea și își mesteca buzele între dinți până la sânge. Bucata de material ce o auzise înainte provenise de la cearceaful ce era întins sub el. Unul dintre braţele copilului era întors într-un unghi nefiresc şi imposibil. Picioarele copilului se zbăteau anevoie, lovind în aer ca şi cum s-ar lupta cu ceva, pe când braţul liber încerca să zgârie neantul.