Intrepidus (Lumi Blestemate #1)

Capitolul 12

'Neața, lume buna!

P.S.: poza e la media nu prevestește ce se întâmplă în poveste, e doar o poza ce îmi place foarte mult și pe care vreau sa v-o arat (e găsită de ieri)

Furtuna, un lucru îngrozitor ce o speriase de fiecare dată când muncise la han, o acompania, în timp ce alerga grăbită către Stâncile Sângerii. Picăturile de ploaie îi şiroiau pe corp, bluza ce a primit-o de la Alpha era deja mult prea udă pentru a putea fi diferenţiată de pielea ei. Pantalonii largi, ce îi purta, erau lungi şi s-au murdărit din primele clipe în care a alergat. Acum erau noroiaţi până la jumătatea pulpei şi erau complet uzi. Părul îi era complet ud, ca și cum ar fi ieșit dintr-o baie fierbinte. Nu avea nimic ce să o protejeze de ploaia ce cădea necontenit din cer, frunzele copacilor erau ca și invizibile în fața picăturilor de ploaie.

I se făcuse frig și spera tot mai tare la un loc călduros și plăcut în care să se adăpostească. Visa tot mai des la casa ei din satul oamenilor, la patul ei călduros din paie și la focul ce ardea vioi în șemineu. I se făcuse foame, ratând orice sursă de hrană din timpul zilei, și începuse să halucineze la mirosul unei fripturi gustoase. Aproape că putea să vadă vânatul la proțap și bunătățurile ce o așteptau lângă un foc de tabără ferit de ploaie. Însă, așa cum își dăduse ea seama, visatul cu ochii deschiși nu o ajuta nici măcar să înainteze mai mult, doar o încurca.

Scutură din cap cu hotărâre, alungându-și imaginea din cap, și continuă să înainteze. Trunchiurile pomilor erau destul de depărtate încât să permită, foarte ușor, trecerea unei armate prin zonă. Totul în jur părea a fi des străbătut, iar în cele câteva belți în care călcase putuse deduce câteva mici capcane. Nu a fost rănită de nici una, dar amplasarea lor era prea strategică pentru a fi o pură întâmplare. Faptul că nu funcționau și nu își prinse piciorul în nici o capcană de urs îi dădea un sentiment straniu, nu de bucurie. Se simțea urmărită, o stare ce o făcea să se întoarcă tot mai des și să privească în spate. Alpha nu o urmărea, știa că era imposibil să o lase să meargă atât de deaparte dacă era în spatele ei. La cum ajunse să îl cunoască, nu i-ar fi permis să se îndepărteze prea tare.

Porțiunea de pădurea în care intră începuse să se îngusteze și să îi dea senzația că trunchiurile caută să se prăbușească peste ea. Copacii pe lângă care trecea erau tot mai apropiaţi unul de altul şi, deși păreau mai tineri, erau uscați și vulnerabili. Trunchiurile lor, chiar dacă unele erau aproape lipite de celelalte, erau mai subţiri decât copacii de lângă satul vârcolacilor, iar crengile lor nu aveau nici un pic de frunze. Sperase la un ajutor din partea pădurii, un adăpost temportar împotriva ploii, dar zona în care intrase nu o ajuta deloc. Ba din contră, părea să o împiedice să înainteze.

Obstacolele ce îi apăruseră în cale, copaci căzuţi, bălţi adânci şi drumuri înfundate de trunchiuri lipite sau căzute, nu o opriseră. S-a întors de nenumărate ori și a fost nevoită să găsească alte rute, dar nu a renunțat la planul ei. Era mai hotărâtă decât niciodată să fugă pe furtună, să treacă dincolo de teama ei de vremea urâtă, doar ca să se îndepărteze de el. Mereu i-a fost teamă de creaturile ce se aflau dincolo de Stâncile Sângerii, vârcolaci, vrăjitoare, demoni, spirite şi vampiri, dar niciodată nu i-a fost atât de frică de cineva cum i-a fost frică de Alpha. Știuse că pe această parte a Stâncilor erau creaturile iadului, monștrii însetați de sânge și nemiloși, dar sperase că găsise raiul din tărâmul lor odios. Se înșelase, deși Vrăjitoarea nu îi făcuse nimic, iar băiatul conducătorului era un tip mai mult decât plăcut.

Când lucrase la han a avut parte de un client mai deosebit decât oricare altă persoană. Era genul de om care te enerva prin simpla lui prezenţă, era violent cu oricine vorbea şi nu avea nici un pic de respect pentru nimeni. Credea că totul i se cuvine, iar ea a avut ghinionul de a fi remarcată de el. Boierul era în vizită la nişte rude, dar din cauza ei a rămas la han câteva săptămâni în plus, lucru care a îngrozit-o de fiecare dată când afla că mai rămâne încă o zi. A urmărit-o mereu şi a încercat să profite de ea, o lovea, în joacă, spunea el, de fiecare dată când o vedea, dar îi lăsa mereu câte o vânătaie. I-a fost teamă de el, iar pentru ea a constituit pragul de sus al fricii pe care a simţit-o de când se ştia.