I. Raportul
Au trecut două zile de la cele întâmplate, Nicola a fost eliberată exact în dimineaţa aceea din cauza lipselor de dovezi. În a doua zi, Linda împreună cu Jefferson au mers la morgă pentru a prelua raportul autopsiei.
Nici bine nu ajunseseră că Eric împreună cu fiul lui, Jack, stăteau pe coridor aşteptând rezultatele.
- Ce căutaţi aici? îi întrebă Linda îndreptându-se înspre cei doi.
- Am venit să aflăm rezultatele Amandei, vă deranjează pe dumneavoastră acest lucru într-un mod special? o întrebă Eric într-un mod deranjant.
- Pentru numele lui Dumnezeu, Eric, eu îmi fac doar datoria de şerif! Unde este Nicola?
- Ce te priveşte pe tine unde este Nicola?! Isuse! E la conac, ce treabă ai cu ea? Ai găsit cumva vreo dovadă plantată de tine prin pădure ca apoi să o condamni?! La cât de nenorocită şi uşuratică eşti, mă şi gândeam.
Linda făcu un pas nervos înspre Eric cu privirea încruntată, însă Jefferson a tras-o înapoi de braţ şoptindu-i:
- Linda, nu e momentul potrivit!
Îndată, cei patru au fost anunţaţi că rezultatele sunt gata. Au intrat într-un birou iar apoi ele au început să fie citite de către un medic legist.
- Victima a fost împuşcată în lobul frontal al craniului, această acţiune i-a cauzat moartea, glonţul a străpuns zece centimetri în craniu. Pe de altă parte, pe pereţii uterului a fost găsit un embrion pe punct de dezvoltare în aproximativ cinci săptămâni.
- Ce înseamnă asta? întrebă Jack confuz.
- Înseamnă că Amanda a fost însărcinată. Acum mă crezi, Linda, când îți spun că soţia mea a fost o târfă nenorocită şi că merita să moară?!
Eric plecă nervos din biroul legistului urmărit de fiul său, Jack.
- Tată, eşti sigur că nu era al tău, adică...
- Jack, nu am avut relaţii asemănătoare cu mama ta de doi ani. Mama ta era o... nu contează, şi merita asta, obişnuieşte-te!
- De unde ştii că mama a avut pe altcineva?
- Pentru că am văzut-o când ea s-a sărutat cu un bărbat! Acum, ia naibii cheia de la conac, nu vin până diseară!
Eric plecă nervos din morgă iar Jack rămase cu cheia în mână nelămurit şi foarte confuz. Cheia avea inscripţionată pe ea numărul 126, ce reprezenta numărul conacului.
II. Ce plănuieşte Jefferson?
Între timp, înapoi în biroul medicului legist.
- Am vrea să ştim ce înălţime avea Amanda Shop pentru a o compara cu criminalul! spuse Linda încă nelămurită.
- Victima avea, în normal, 1.75 metri, însă în momentul în care purta tocuri e posibil să fi avut 1.80
Linda se gândea (Nicola mi-a spus că Amanda avea cam aceeaşi înălţime cu criminalul, asta înseamnă că acel criminal poate fi ori femeie, ori bărbat, însă peste 1.75; sunt şanse mari să fie bărbat)
- Domnule, ne puteţi spune şi despre glonţ, din ce armă provine? întrebă Jefferson confuz de provenienţa glonţului.
- Am stat cam foarte mult să curăţăm cartuşa şi a durat la fel de mult să ne dăm seama din ce armă provine...
- Aţi aflat sau nu? reîntrebă Jefferson recalcitrant.
- Da. Provine dintr-un Glock 19. Un pistol normal, negru... folosit de poliţişti în special.
Lămuriţi, cei doi plecară luând rezultatele cu ei. Linda se urcă singură în maşină împreună cu rezultatele lăsându-l pe Jefferson încă la morgă, acesta mai avea câteva lucruri de terminat.
- Mai aveţi nevoie de ceva? îl întrebă medicul legist pe Jefferson ce s-a reîntors în birou.
- Acum poţi să-mi dai rezultatele. Ai editat copiile pe care i le-ai dat Lindei?
- Da! Victima nu fusese împuşcată de către un Glock 19, ci de către un revolver.
- Nu degeaba te-am plătit să le falsifici! i-a spus adjunctul Jefferson.
III. Apariţia criminalului
Între timp ce Linda conducea, a trecut pe lângă un parc în apropiere de pădure, făcu o privire pe geamul lateral înspre parc şi văzu o persoană îmbrăcată într-un trening negru şi cu o glugă pe cap ce avea o armă în mână. Se apropia de o bancă pe care stăteau o femeie şi un bebeluş.
A tras maşina rapid pe dreapta şi se îndreptă înspre anonim, care sigur era criminalul.
- Hei, opreşte-te! zise Linda trăgându-i atenţia. Îndată ce criminalul i-a auzit vocea, a început să fugă. Linda şi-a scos pistolul şi fugi înspre el, a tras odată însă nu l-a nimerit.
Criminalul a sărit gardul înalt din sârmă ce înconjura parcul şi fugi în pădure. Linda se apropie de gard şi simţi ceva dur la picioare. Se aplecă şi văzu o cheie din fier cu numărul 126.
Apoi se îndreptă înspre acea femeie ce urma să-i devină o altă victimă criminalului.
- Doamnă, sunteţi bine, v-a făcut ceva?
Femeia începu să tremure cu bebeluşul în braţe.
- Nu... vă mulţumim enorm, ne-aţi salvat!
Linda aprobă respectuos apoi plecă, se urcă în maşină şi începu să tragă o concluzie în minte:
(numărul 126 reprezintă numărul unei locuinţe sau apartament deoarece este o cheie, dar este puţin posibil să fie un apartament deoarece numărul 126 este numărul conacului familiei Shop, acel criminal cu siguranţă trebuie să fie un membru din acea familie: Eric, Jack sau Nicola)
IV. Jack & Derek
După jumătate de oră, Derek s-a decis să-i facă o vizită lui Jack. Uşa conacului era întredeschisă.
Derek urcă scările şi îl găsise pe Jack în baie, dezbrăcat, numai într-o pereche de boxeri negri, încercând să-şi cureţe adidaşii de noroi în chiuvetă. Corpul lui musculos era zgâriat, iar privirea lui era speriată.
- Jack? Ce-au păţit adidaşii tăi?
Făcu o privire uimită înspre Derek şi îşi lăsă adidaşii jos.
- N-au nimic, doar am căzut şi i-am murdărit. Ce cauţi aici?
- Vreau să-ţi spun ceva, are legătură cu mama ta...
Jack se apropie de Derek, lângă tocul uşii.
- Vrei să încerci să-mi spui că ai avut o relaţie cu ea? Ştiu asta, Derek. Datorită mie v-aţi cunoscut.
- Şi nu te deranjează?
- Deloc, nici măcar nu era mama mea. Era mama mea vitregă, păcat că e moartă, însă ce să faci... moartea asta te loveşte exact când nu te aştepţi!
V. A doua victimă
Între timp, un biciclist făcea traseul prin pădure împreună cu câinele său de vânătoare.
- La naiba, dacă ştiam că este atât de mult noroi nu veneam! zisese bărbatul nervos pe seama noroiului ce îi murdărise atât bicicleta cât şi un sfert din pantaloni.
Câinele său a început să fugă deodată prin pădure mirosind ceva, bărbatul l-a urmat copleşit.
- Rex, unde pleci, vino înapoi!
Câinele se oprise lângă un copac şi dădu din coadă privindu-şi stăpânul în ochi.
Bărbatul se apropie de trunchiul copacului şi văzu un cadavru de femeie cu gâtul tăiat, acel cadavru este al Nicolei.
-----------
CITEȘTI
Crimele din Murderland
Mystery / ThrillerŞeriful Linda şi adjunctul Jeff se străduiesc să afle cine este făptaşul crimelor, însă suspiciunea sare de la o persoană la alta, dând oportunitate ucigaşului de a-și găsi o nouă victimă atunci când faptele şi adevărul vor avea să destrame inimi, g...