Crimele din Murderland

18. Consecinţele lui Emily

I. A luat sfârşit

Jefferson a ajuns de-abia la final, când Emily împietrise în faţa cadavrului verişoarei sale privindu-l în timp ce îşi mişcă corpul într-un ritm repetitiv.

A luat cheile din biroul Emmei şi a deschis celula lui Linda, îmbrăţişând-o cu multă forţă de dor.

A sosit la scurt timp şi două ambulanţe, una dintre ele o transportau pe Emma, ea reuşind să scape cu viaţă, fiind împuşcată în acel moment doar în umăr. Cealaltă ambulanţă au transportat cadavrele lui Larsson şi al lui Spencer.

II. O săptămână mai târziu

Casa lui Jefferson a fost eliberată la ordinul Departamentului din Helena. La conacul Shop a rămas doar Emily împreună cu Jack.

Ea stătea pe un tip de canapea, lângă geam, privind apropierea toamnei de jur împrejur. Jack era îngrijorat pentru ea, de o lună comunică puţin, nu socializează prea mult şi, în special, relaţia lor a devenit mai distantă. 

O privea din tocul uşii, în spatele ei.

- Vrei să mănânci? Am făcut acel tip de omletă cu şuncă cum îţi place ţie.

Emily dădu din cap dezaprob. Jack se apropie de ea, atingându-i umărul.

- Nu! Nu... nu mă atinge! se sperie. Stai departe de mine!

- Emily... continuă el cu o încruntare dezamăgită. 

Se îndepărtă şi o lăsă singură, îndată ce a închis uşa, ea izbucni în plâns. Se credea vinovată pentru sinuciderea lui Spencer, deoarece dacă nu s-ar fi comportat atât de urât cu ea în acel moment, probabil nu ar fi apăsat pe trăgaci.

Coborî scările. În sufragerie o văzu pe Jessica.

- Pe cine cauţi? întrebă el. Se apropie.

- Linda şi Jefferson nu sunt aici?

- S-au mutat. De ce întrebi?

- Melissa Cornell va pleca în seara asta înapoi în Seattle, la familia ei. 

- Surprinzător. Am să le spun la telefon despre asta. 

- Bine atunci, mă voi duce acasă.

Urma să plece. Făcu câţiva paşi, s-a oprit.

- Emily este în regulă?

Jack tăcu un preţ de câteva secunde.

- Tu ce crezi? Crezi că cineva de vârsta ei, mai ales o fată, ar putea să fie în regulă după ce verișoara ei pur şi simplu s-a sinucis în fața ei?

Îl lăsă să continue.

- Tatăl ei a fost un criminal în serie, apoi un sinucigaş. Fratele ei a ales să-şi părăsească familia ca un laş. Apoi, apare un frate vitreg, din altă mamă, care este omorât şi el de către Spencer, verişoara ei, alegând şi ea acea cale uşoară de scăpare ca Albert.

- Înţeleg asta, Jack. Emily este cea care suferă cel mai mult dintre toţi. Prin tot ce a trecut. Degeaba vorbim de trecut, când putem să ne gândim la prezent şi la ceea ce poţi face însuşi tu pentru a o ajuta.

- Şi cum o voi ajuta?

- Fii alături de ea. Dă-i timp să-şi revină. Dacă întradevăr te iubeşte, timpul o va face să se gândească la asta.

Jack se sprijini de spatele canapelei aprobând din cap, tăcut. Jessica se uită la ceasul de la mână.

- Trebuie să plec. Nu uita ce ţi-am spus, şi pune totul într-o practică pozitivă.

- Mulţumesc, Jessica.

Îi zâmbi, apoi plecă.

III. Jefferson şi Linda

Viaţa privată a celor doi devenise de data aceasta mai puternică, Linda părea să fi trecut peste sinuciderea nepoatei sale mai bine decât Emily. Casa lui Jefferson fiind eliberată, cei doi îşi pot trăi acum viaţa în linişte, în privat. 

Între timp, Linda era la toaletă. Încercând să se uite împrejur dacă vede hârtia igienică.

- Jeff! Bă, Jeff! strigă ea.

- Da, poneiul meu? răspunse el cu mult dulceag din bucătărie, la parter.

- Adu-mi hârtie, că nu mai e! continuă să ţipe la fel de tare.

- Vin imediat, inimioară! 

Câte dulcegării. Trecu cam un minut, iar el nu a mai sosit.

Privirile supărate şi nervoase ale Lindei îl priviră în timp ce deschise uşa, apropiindu-se de ea cu ceva la spate, zâmbindu-i lacom.

- Hai, nu mai ascunde hârtia aia la spate şi dă-mi-o! 

Însă, Jeff nu a ascuns la spate hârtia igienică, ci o cutiuţă mică de culoare neagră. 

- Ce-i acolo? întrebă Linda nedumerită.

Se aşeză pe genunchiul stâng, pe cel drept se sprijini. A deschis cutia, acolo fiind un inel.

- Linda... vrei să fii soţia mea? o întrebă el cu un zâmbet timid pe faţă.

Ea începu să chicotească, încercând să-şi ascundă zâmbetul cu cele două mâini într-o postură ce o descria foarte uimită şi fericită.

- Ai ajuns să mă ceri de nevastă pe WC? râse ea.

- Ă, cam... cam da! reluă el timid şi îmbujorat. Deci, care e, ştii tu, răspunsul?

- Da! Da, da, da!

Jefferson i-a pus inelul pe deget, făcând-o să plângă de fericire. La final sărutându-se într-un loc cam inconfortabil, însă iubirea celor doi nu le păsa de locul unde se aflau, ci de sentimentele lor.

------------------
n

ext: finalul volumului​ II (deosebit)