Beautiful || Vkook

07.

Își clăti palmele, ținându-le captive deasupra balustradei ce îi despărțea trupul de aerul înăbușitor. Yoongi voia să zboare dintr-un anumit motiv, prefăcându-se până la sfârșit cel bolnav. Era doar un alt personaj episodic.

- Vei răci, îi atrase atenția Hoseok, ridicându-și scurt colțul buzelor. Era prea trist, acest sentiment predominând și copleșindu-l.

- Vreau să merg în Daegu, își spuse băiatul, brunetul înmărmurind.

- Suga? întrebă cu speranță, un rânjet ironic determinând tresărirea corpului său înfierbântat.

Înaintând spre verzuiul ce nu voia să îi împărtășească durerile ce și le crea singur, cu propriile sale palme albite de timp, Hoseok îi cuprinse talia într-o strânsoare sufocantă, Yoongi strâmbându-se. Avea momente când nu suporta astfel de atingeri intime, dorind spațiul său personal. Caracterul imatur al vechiului său amic îl determina mereu să se întrebe cum de au reușit să își mențină prietenia, în ciuda circumstanțelor, Hoseok luptând.

- De ce vrei să mergi în orașul tău natal? i se adresă după câteva minute, tăcerea fiind cea ce le îngheța sufletele.

- Vreau să merg cu trenul..., răspunse nostalgic, evitând să îi întâlnească privirea amicului său.

- E minunat! Dacă tot facem această drumeție, putem vizita și un spital! Avem nevoie și de alte păreri, ce spui? îl întrebă, abordându-l cu calm. Nu voia să îi readucă firea de copil, mai ales când putea vorbi din nou cu prietenul său de drept.

- Dacă spui tu, pledă nonșalant.

Însă în sinea sa, era cu adevărat speriat. Conștient de starea gravă cu care se războia, lipsa acelei căi familiare îi provoca rațiunea, voind să experimenteze sentimente de mult apuse.

*

Yoongi îi impuse brunetului să nu își ia cu el bagaje ce i-ar reține, negând, Hoseok umplând un rucsac cu alimente. Perdeaua deasă de picături îi ținea captivi pe cei doi în peronul gării, băiatul balansându-se pentru a mai diminua timpul ce se prelungea. Verificându-și ecranul telefonului, Yoongi își așeză buricul degetului arătător pe un nume ce i se părea atât de străin. Voia cu nerăbdare să îl revadă și să își formeze amintiri noi, eventual, să discute și să dezbată subiecte precum răutatea pământească.

" Jimin, voi vedea cerul de această dată fără tine. Ești prea încet uneori. "

- Oh, a ajuns! îi atrage atenția exclamarea amicului său, îndreptându-și privirea spre același unghi.

Șinele trenului provocând un sunet ce îi irită auzul brunetului, se putea spune că Yoongi era captivat de mizeria trenului și de ruginirea acestuia, în timp ce Hoseok plescăi nemulțumit din buzele-i pline. Ocupând cele mai retrase locuri, verzuiul își ascunse pleata verde după o șapcă neagră, cu inele argintii. Aștepta ca lumea să intre în acesta cu rapiditate, neavând suficientă răbdare.

- Îți sună telefonul, rosti stins Hoseok, observând numele apelantului.

Yoongi nu apucă să îi răspundă, din pricina că bolta cerească începuse să se blureze, mișcându-se în același sens cu trenul vechi și cu un miros nostalgic, tipic vremurilor trecute. Scaunele inconfortabile nu îl opreau pe băiat să zâmbească, mascând acest lucru cu palma sa rece. Și-o așeză deasupra buzelor subțiri, mici raze jucăușe făcând ca pleoapele verzuiului să se contopească.

" Yoongi-ah, nu mai încerca să eviți realitatea. Boala ta poate fi vindecată, și știi prea bine acest lucru. "

**