Beautiful || Vkook

19.

Park Jimin nu era nici pe departe un bărbat urât, din contra, trăsăturile sale speciale demonstrau contrariul. Practicând de mic copil balet, alegând să urmeze o sală pentru a-și accentua și lucra trupul ca produs al prezentului, blondul se putea considera o persoană cu mult peste limitele perfectului. Însă se simțea mai stricat și distrus cu fiecare zi ce trecea ireversibil pe lângă el. Se spune că un om înflorește când iubirea apare, înseninând umbrele ce l-au ținut captiv până în acele momente. Jimin îndepărtase ceea ce adora din greșeli imature, regretând până avea să se evapore. Se detesta, avea nevoie de al său Min Yoongi, pasărea ce a profitat de un zbor spre căi mai mirifice și strălucitoare. Blondul nostru îi oferea doar suferința.

În interiorul localului, Jimin nu era decât un alt oaspete, petrecând singur, ca un copil abandonat, întreaga seară. Fiind sigur că băieții ce îl acompaniase până în clădirea ce avea să se dărâme din cauza muzicii date la maxim plecase, dădu pe gât un ultim pahar de alcool, voind să părăsească petrecerea la care se simțea în plus.

- Nu este una din serile tale bune, nu-i așa? i se alătură un bărbat necunoscut, blondul alegând să aprobe prin mimica capului. Nu dorea să atragă probleme asupra sa, astfel, ridicându-se de pe scaunul ce îi amorțise trupul.

- Doar stai, e aniversarea mea, i se adresase străinul cu urechi într-o forma destul de ciudată, așezându-l la locul său pe Jimin. Dacă se împotrivea, nu făcea altceva decât să atragă atenția persoanelor ce dansau lasciv și cu rațiunile de mult pierdute. Ce spui? Îți fac cinste cu încă un shot?

- Nu, mulțumesc! accentuă fiecare cuvânt, rotindu-și vizibil irișii. Își așeză obrazul pe palma stângă, așteptând orice mișcare a posibilului oponent.

- Ai venit singur?

- Nu mai vorbi cu mine, găsind subiecte. Vreau doar să plec, spuse acid acesta, axându-și privirea pe irișii scânteietori ai sărbătoritului.

- Voiam doar să fiu prietenos, ce te aprinzi așa? Nu e ca și cum aș droga și viola un bărbat, râse scurt brunetul, un gol săgetându-i inima băiatului.

- Ești împotriva celor ce se iubesc, fiind de același sex? îl întrebă pe bărbat, cel de lângă blond adoptând o expresie confuză. Deschise un subiect destul de tentant, privirea disperată a lui Jimin aducându-i câteva bănuieli.

- Deloc, însă e amuzantă situația. Observi și tu prieteniile dintre bărbați. De ce să construiești o afecțiune imposibilă? Te amăgești singur, nu faci decât să suferi. Înțelegi? Înafara de prieteni, nu puteți fi altceva. Să i-o tragi... Oh, Dumnezeule! Nici când mă uit la secvențe pornografice nu mă dezgust mai tare decât acum, răspunse ca o părere proprie romanticul personaj venit de nicăieri în viața micuțului Jimin, cuvintele adresate făcând doar să îl rănească și să își regrete alegerea de a vorbi cu brunetul amețit. Plescăind din buze nemulțumit, Jimin i se adresă barmanului:

- Încă o sticlă cu vin!

Decise să își ia de tot mințile, până ce își va uita numele. Detesta orice ținea de el, suferind în tăcere, inima sângerându-i în nenumărate rânduri.

*

- Îți sună telefonul, îi mărturisi bărbatul ce aflase că se numea Hyung Sik, cu irișii pierduți, blondul așezând obiectul greoi deasupra urechii.

- Nu pot, i se adresă persoanei de la celălalt capăt al firului, brunetul putând auzi cu ușurință o înjurătură din partea amicului lui Jimin.

- El e băiatul de care îți place? veni și întrebarea băiatului, blondul încruntându-se, formând o cută între sprâncene.

- Taehyung? Ha! exclamă, pufnind zgomotos. Nenorocitul ăsta e fericit, are cine să îl iubească. Deși e un tembel fără viitor, îl iubește acel mucos. Probabil sunt amândoi niște idioți, ar trebui să construiesc un bloc pentru întâlniri de acest fel, spuse, izbindu-și fruntea de masa din sticlă. Avea să îl doară pe viitor, însă nu mai conta. Sufletul ardea mult mai puternic față de cum o făcea acum câteva ore.

- Deci sunteți mai mulți, concluzionă Hyung Sik, încântându-și papilele gustative cu o licoare dulceagă. În ciuda blondului, el nu se îmbătase până la uitarea propriului său nume.

Mormăind pentru sine, lacrimi îi brăzdase pe neașteptate chipul palid al blondinului. Era atât de singur, atât de trist și atât de disperat după afecțiune. Voia să își uite propriile amintiri, să fie cuprins de un somn adânc. Observând supsinele ce provocau tremurul celui alăturat, Hyung Sik râmase ușor surprins, alegând să își poziționeze palma pe spatele băiatului. Nu își găsea cuvintele, în doar câteva minute, voind să îl catalogheze pe Jimin ca prieten al său.

- Amice, nu plânge. Te consumi pe degeaba, sunt sigur că cineva te iubește cu adevărat. Familia, prieteni, până și eu ce te cunosc de puțin timp! rosti pentru a îl face pe Jimin să se simtă mai bine, gesticulând din palme pentru amuzament. Nu era obișnuit cu astfel de situații, fiind un prieten de nădejde în rare cazuri.

- Nu vreau iubirea altora. Doar a lui..., șopti terminat psihic, lacrimi sărate prelingându-se de pe bărbia-i proaspăt rasă.

- Spune-mi cine e! Voi vorbi cu el și îl voi înjosi pentru toate dățile în care te-a adus în starea aceasta!

- Nu vreau mila nimănui.

Simțea milă și compătimire față de blondul ce va uita acea seară, având o rutină zilnică, petrecându-și veacul cu gândul la același bărbat. Fără a mai sta pe gânduri, Hyung Sik se oferise să îl conducă acasă pe băiat, o mică parte din el făcându-l dator față de Jimin. Cum băuse, nu avea cum să conducă, convins pe sine, chemând un taxi.

- Unde locuiești? îl întrebă, Jimin având privirea întredeschisă. Îi era somn.

Adresa apartamentului în care locuia blondul nu era îndepărtată de cea a lui Hyung Sik, pe tot parcursul drumului, Jimin plângând în surdină. Cu o mișcare lentă, ce fu observată și de șofer, brunetul îi așezase capul micuțului pe umărul său inconfortabil. Era unic gândul de a avea grijă de o persoană, zâmbind la această tresărire plăcută.

**

Hyung Sik crezuse că va trebui să depună un efort în a-l căra pe blond până în clădirea întunecată, însă Jimin demonstrase că era destul de lucid pentru a se balansa pe propriile picioare. Alăturându-i-se, brunetul descoperise un apartament cu miros închis, totuși fiind curat. Pentru un adolescent singur, încăperea era plăcută și confortabilă. Până și bărbatului îi oferea un sentiment de împăcare sufletească.

În timp ce analiza pereții albi, Jimin se descotorosise în întregime de haine, dezvăluind un abdomen lucrat și tras, slab, nemâncat de suficiente zile. Mușchii de la picioare și în jurul brațelor îl descurajau pe Hyung Sik, înghițind în sec cu gândul că va trebui să viziteze o sală. Boxerii albi erau singurii ce rămase intacți, trupul greoi al blondului completându-se cu canapeaua din piele neagră.

- Somn ușor, micuțule, își spuse pentru sine acesta, căutând o pernă și o pătură pufoasă.

Având grijă să nu îl trezească pe Jimin, buzele cărnoase ale acestuia mărturiseau cuvinte indescifrabile, bărbatul chicotind pentru sine. Voia să îl cunoască mai mult, adresându-și telefonul deblocat al blondinului pentru a-i căuta numărul de telefon. Brusc, observă o poză cu un bărbat necunoscut, părul verde încântându-l pe Hyung Sik.

- E drăguț, mă întreb cum de a reușit să te refuze.

Zâmbi pentru sine, părăsind în scurt timp apartamentul băiatului aflat în suferință.