Beautiful || Vkook

33.

Plin de sudoare, cu căștile în jurul urechilor sale micuțe, Jimin se împletici de propriile picioare, fiind extaziat. Obosit și cu o febră musculară persistenta, își așeză palmele pe genunchi, trăgându-și suflul. Orele în sala de dans îi stoarse orice urmă de putere, neregretând alegerea săvârșită. Un fum dens de țigară îl determinase pe șaten să se strâmbe, înaintând până la un grup de elevi ce hoinăreau între blocuri, special pentru ca profesorii să nu îi prindă din pricina că chiuleau de la ore.

- Fii al naibii! Bastardule, nu îți cunoști locul? întrebă un băiat cu părul tuns scurt, Jimin privind întreaga scenă neimpresionat de cuvintele utilizate de student.

- Îmi pare rău..., dori să facă cel victimizat o plecăciune, alți doi lovindu-l brutal în stomac, formând scâncete îndurerate.

- Băieți, nu credeți că e nedrept? Lăsați-mă să vă bat, după vă dau cale liberă să faceți ce vreți! rosti șatenul iritat de cele văzute, aruncându-și căștile în buzunarul hanoracului roșiatic. Înaintând până în dreptul băiatului ce fuma, fiind de aceeași înălțime, Jimin zdrobi cu ajutorul tălpilor substanța ce crea dependență.

- Ți-am dat voie să te bagi? i se adresă informal, nerespectuos apucându-i între degete gulerul hainei șatenului nostru. Societatea Coreei de Sud era formată din adolescenți revoltați, ce nu își cunosc locul și greutățile ce le vor întâmpina pe viitorul apropiat.

- Zic să pleci înainte de a mă enerva, nu recurg la poliție pentru un lucru nesemnificativ ca tine! zise răspicat, evitând să țipe pentru a nu atrage atenția asupra sa. Împungându-i fruntea cu arătătorul, Jimin începuse să îi aplice studentului palme peste ceafă, sub privirile confuze a celor ce formau o întreaga gașcă.

- Fiu de cățea! îl înjură pe băiatul nostru, pornit pe o adevărată bătălie.

Cu o simplă strângere a uniformei ce o purta tânărul, Jimin îi izbi trupul de zidul clădirii, lăsându-l pe băiat să se prelingă îndurerat.

- Dacă vă voi mai întâlni o singură dată, având același comportament inadecvat, jur că vă raportez poliției pentru a aduce familiile ce nu au știut să vă educe! le adresă o amenințare subtilă, mai mult pentru a-i speria. Ridicând băiatul ce a suportat mânia unor copii rebeli, îi scutură hainele, cei din urmă făcându-se nevăzuți.

- Vă mulțumesc..., încerca să pronunțe o formulă de politețe, eșuând. Jimin îi zâmbi, mângâindu-i cu mișcări blajine creștetul.

- Nu e nevoie, te înțeleg perfect. Ai grijă de astăzi, și dacă e nevoie apelează la familie, profesori, chiar și poliția!

Săvârșind o plecăciune recunoscător, Jimin a preferat să o ia prin scurtătura oferită de aleea de peste blocurile cu pricină. Inspectând locul unde se afla, înmărmurise, clădirea unde practica o veche amintire determinându-l să facă pași în spate. Voia să fugă, rotindu-se pe călcâie, o siluetă atrăgându-i atenția. Claia brunetă, ce strălucea în bătaia soarelui, îi furase privirea scânteietoare a șatenului, lacom privind pentru o ultimă oară umbra ce încă îi săgeta inima. Chipul palid al lui Hyung Sik îl îngrijora pe băiat, voind să vorbească cu el, pentru a-i auzi glasul subțire, însă își lipi buzele când memoria îi atrase semne de alarmă cu privire la relația lor rece. Neavând timp să reacționeze, Hyung Sik își prelinse trupul pe asfaltul înfierbântat, pierzându-și cunoștința. Frustrat, Jimin își împletici degetele în claia sa maronie, purtând o luptă interioară, având o decizie importantă de luat. Înjurând în barbă, trecu strada în grabă, ignorând claxoanele ce aveau să îi curme zilele. Lipindu-și genunchii de pământul prăfuit, îi ridicase brațele brunetului pentru a-l poziționa pe spatele său, greutatea acestuia fiind considerabilă din cauza înălțimii.