Beautiful || Vkook

22.

 

Într-una din zilele lunii iulie, Taehyung se simțea urmărit. Cu fiecare mișcare executată, umbra străină, ce umplea asfaltul uscat, îl determinase pe brunet să mărească pasul, voind să ajungă cât mai repede posibil acasă. Rotindu-și gâtul pentru a avea libera observație de a vedea dacă acea siluetă îl urma, cu respirația accelerată, își tamponă trupul de un altul, mult mai masiv.

*

- Nu îmi este foame! se apără șatena, rotindu-și irișii pentru a-și stăpânii nervii ce îi pulsau tâmplele.

- Joy, ai lipsit de acasă toate aceste zile! Cât timp stai în aceleași camere cu mine, eu depind de tot ceea ce faci! Din toamnă, ești liberă! i se adresase cu același ton ce i s-a fost oferit, adoptând o postură severă. Nu avea nevoie de o adolescentă depresivă și neascultătoare, îl deținea de prea mult timp pe Taehyung.

- Bine! Nu am apucat să îți mulțumesc pentru toate dățile când m-ai ajutat, însă o voi face acum și îți voi plăti șederea mea! Voi pleca! declară revoltată, punându-și picioarele în mișcare. Urcând fiecare treaptă apăsat, bolborosind pentru sine, Jungkook percepuse că fata voia să își facă bagajele. Din doar câțiva pași o ajunsese, cuprinzându-i trupul subțire astfel încât să o poziționeze pe umărul său.

- Vei pleca doar atunci când îți dau eu voie! rosti, strângând-o mai tare de talie pentru a nu se mai foi, spre defavoarea amândurora.

- Jeon Jungkook! Dă-mi drumul, tembelule! țipă, accentuându-și glasul subțire, ce îi iritase câteva secunde auzul tânărului.

Asigurându-se că copila s-a liniștit special pentru a-i asculta vorbele ce îi vor ajuta pe ambii în viitor, o izbitură puternică a ușii îl determinase pe Jungkook să își ridice sprâncenele surprins, înghițindu-și cuvintele. Taehyung avea acea expresie posomorâtă, declarând prin simple gesturi faptul că nu voia să vorbească sau să se deplaseze pe tot parcursul zilei.

- Taehyung..., i se adresă cel mic, corpul brunetului căzând pe întreaga canapea, așezându-și capul pe poala băiatului.

- Pf, pufnind, Joy părăsi casa, având nevoie de aer. Jungkook oftă, fiind sigur că fata va lipsi și în acea seară.

Încolăcindu-și brațele firave în jurul bazinului lui Jungkook, brunetul își închisese pleoapele, inhalând plăcutul miros ce îl emana de fiecare dată iubitul său. Lacrimi îi deranjau irișii ce nu voia să și-i dezvăluiască, șatenul acceptând tăcerea ce se așternuse între sufletele lor împerecheate. Împleticindu-și degetele în claia brunetă a amicului său, cel mic îi dezmierda scalpul, simțind cum Taehyung se afundase încet într-un somn îndulcitor.

- Somn ușor, șoptise, sărutându-i creștetul.

**

Blondul râdea cu poftă la vederea împleticirii picioarelor celui din fața sa. Hoseok își încreți nasul, lacrimi calde părăsindu-i ochii sclipitori ai lui Yoongi.

- Ar trebui să fii îngrijorat de sănătatea mea! se bosumflă brunetul, Yoongi negând, aproape rămânând fără aer la cât de mult râse în acea dimineață.

- Sunt doar mândru de ceea ce am reușit să îți fac! își expuse gândurile păcătoase, avându-și brațele înfășurate în jurul abdomenului.

- Și eu, rosti Hoseok, blondul ridicând neștiutor din sprâncene.

Surprins cu un sărut scurt, brunetul îi făcu cu ochiul bărbatului, acesta pufnind revoltat. Ridicându-se de pe scaunul ce îi amorțise trupul, își zdrobise cele două bucăți de carne de cele ale lui Hoseok, uimit, rămânând fără oxigen. Masându-i limba umedă cu a sa, ce era foarte dulce și fierbinte, Yoongi îi dezmierdă obrazul cu atingeri senzuale, fermecându-l într-un totul pe amicul său buclucaș.