Beautiful || Vkook

11.

Jungkook alesese să se închidă următoarea zi între pereții de o culoare pală, ce îl ajutau să aibă un somn odihnitor. Cele două obiecte lucitoare îi țineau captive degetele inelare, lacrimi îmbinând cearceafurile cu mirosul puternic al brunetului. Joy era îngrijorată, preparându-i gustări ușoare, ca stomacul să digere mâncarea fără alte complicații. Băiatul refuza să părăsească așternuturile, glasul dispărundu-i cu timpul. Era de nerecunoscut, avea în plan să nu mai termine facultatea și să își petreacă restul vieții ca o fantomă hoinară.

*

Lăsându-și capul pe spate, spătarul scaunului îi împiedică căderea în gol, buzele umede ale lui Yoongi fiind amare de pe urma alcoolului ce îi arsese corzile vocale. Nu avea o casă anume, se plimba și își căuta rostul în lume, preferând să doarmă în majoritatea timpului cu vechiul său amic, Hoseok. Brunetul părea prea abătut, turnând lichidul amăgitor doar pentru a arăta că nu este dornic să deguste. Verzuiul îi analiză detaliat expresia facială, bărbatul neobservând din cauza gândurilor ce îi împovărau umerii obosiți.

- Când îți reîncepi orele de practică? i se adresă, liniștea fiind prea apăsătoare. Hoseok răsuflă ușurat, Yoongi cel real fiind încă prezent.

- August, rosti, zâmbind pentru scurt timp din pricina de a nu fi bănuitor.

- Îți dau 10 secunde să formulezi o frază coerentă pentru a îți justifica comportamentul, îl luă pe nepregătite, dezvăluindu-și palmele ce și le însușise drept cronometru.

- La ce te referi? se prefăcea confuz, ridicând din sprâncene surprins. Își înghiți propria salivă când degetele lui Yoongi ajunsese la cifra 5, băiatul din fața sa afișând o față serioasă.
Ah, serios!

Sfârșind numărătoarea inversă, Yoongi se îndepărtase semnificativ de mica măsuță, zgomotul provocat de scaun în contact cu podeaua iritându-l pe brunet. Având de gând să plece din incinta casei, Hoseok îi cuprinse încheietura brațului stâng, forțându-l să își ocupe locul de drept.

- Sunt doar îngrijorat pentru sănătatea ta, se justifică, nesatisfăcându-l îndeajuns pe Yoongi.

- De gândurile și sentimentele tale când te vei mai preocupa? afișă o expresie dezgustată, împungându-i arătătorul în pieptul masiv. Mai ții minte când vorbeam orice? Cum ar fi acea pizdă ce mi-a făcut poftă să conduc cu țigara în mână, surâse la auzirea propriilor cuvinte, Hoseok încrețindu-și nasul. Cuvintele vulgare îl depășeau.

- Unde vrei să ajungi?

- Știu că ne-ai auzit conversația, te voi întreba direct datorită faptului că ..., își începuse fraza, brunetul simțind cum avea să se sufoce din cauza jocului băiatului din fața sa. Apropiindu-și chipul semnificativ de cel al lui Hoseok, intimidant Yoongi își continuă propoziția: Deoarece ești un laș ce nu își recunoaște propriile sentimente.

Brunetul pufni, rotindu-și irișii încât îi provocă râsul batjocoritor al bărbatului mai în vârstă. Fluturându-și palmele drept negarea gândurilor, Yoongi era amuzat de situația curentă. Adoră să îl vadă încurcat și confuz pe Hoseok, cel mai sensibil și împiedicat amic al său. Însă toate acestea erau doar o părere trecută, de mult apusă, J-Hope reușind să se resemneze de-a lungul timpului, cât Yoongi lipsise.

- Voi pleca, îl anunță, ridicându-se de pe scaunul ce îi amorțise întregul trup.

Băiatul nu i se mai împotrivea, în acea zi din lunga săptămână, fiind foarte obosit și sătul de cele văzute. Voia doar să se descarce prin unduirile precise ale trupului, febra musculară dispărând la fel de rapid ca și cum apăruse. Muzica ce îi răsuna până în piept era medicamentul ce îi vindeca rănile sufletești, unica persoană de care avea nevoie fiind nepăsătoare față de mica noastră speranță.

**

Își ridică brațul spre tavanul alb, dorind să îl atingă. Îl învinovățea din pricina că îi depărta trupul golaș și mai mult de bolta cerească, picuri calzi și umezi usturând cu fiecare atingere. O melodie simplă, sentimentală și puternic influențabilă, Hoseok își sincroniza perfect mișcările, dezvăluindu-și abdomenul plat și frumos conturat. Coapsele îl dureau iar mușchii pulsau din cauza orelor pierdute pe antrenamentele severe și cu strictețe, încercând să atingă perfecțiunea. Era cel mai important lucru ce îl reprezenta cu adevărat, dansul transformându-l într-o cu altă persoană, una vie. Lacrimile sărate se contopeau cu sudoarea rece, suspinele exteriorizate răsunând ca ecou în sala plină de oglinzi. Detesta să se observe și analizeze în astfel de momente vulnerabile, dând dovadă de lașitate și eșec. Avea de gând să renunțe, despărțirile fiind cu adevărat dureroase.

Oricât de amețit ar fi, Yoongi îi putea remarca disperarea înflăcărată din irișii scânteietori ai băiatului. Principala cauză era el, cel prefăcut și ispitit într-o boală incurabilă. Își avea trupul lipit de perete, urmărindu-și din umbră prietenul. Nu voia să sufere, avea nevoie de alinare și înțelegere, până la capăt fiind el cel lacom și vrednic de dispreț. Dar iubea acel sentiment de protecție.

Înfășurat de un pansament sufocabil, provocând și mai multă durere, verzuiul nu voia să îl lase pe cel mic să decadă, când reușise în felul său să își obțină propriul succes. Pașii răsunând puternic pe podeaua lucioasă, Hoseok îi observă silueta în una din oglinzi, uitând să respire. Oricât de mult ar încerca, visele sale nu vor deveni realitate. Îi întinse palma sa albă, pentru a triumfa, împreună. Îi șterse lacrimile, îl îmbrățișă și pornise din nou acea melodie ce îi ameliora suferința. Surprins că stângăcia lui Yoongi nu evoluase, Hoseok alese să intre în acel joc ce îl determina să spere din ce în ce mai mult, având încredere că băiatul îl va prinde de fiecare dată când va cădea în gol.

Când palmele lor se susțineau reciproc, împleticindu-și degetele albe, zâmbeau cu adevărat fericiți.

****

Taehyung se gândea la trecut. Orfelinatul le oferise o lecție importantă în viață, maturizați de la vârste fragede, învățați să supraviețuiască. Trecuse prin atâtea obstacole, așteptând un an întreg orice semn de afecțiune, la final, ajungând la fel de trist și tot atât de singur. Păta foaia albă cu cerneală ce se imprima și pe celelalte file ale unui caiet de matematică, mușcându-și de nenumărate ori buza inferioară.

Jimin îi observă acțiunile străine și complet opuse caracterului vulcanic al brunetului, voind să îl ajute la fel de mult pe cât dădea dovadă băiatul ce părăsise camera îngustă. Citind rândurile scrise cursiv, o linie îi atrase atenția, numele băiatului de la începutul lunii iunie fiind tăiat într-un stil destul de brutal. Blondul decise să îi ofere secretul lui Taehyung însuși unicei sale sursă de bucurie.

" Cât timp trebuie să mai aștept, câte nopți mai trebuie să stau treaz ca să te văd, să te întâlnesc? Dacă aștepți puțin, dacă stai treaz câteva nopți... Voi veni să te întâlnesc. Voi veni să te iau.

Jeon Jungkook. "

-------------------------------------------------

Capitol scris în diferite părți ale zilei, sentimentele mele diferă de la o frază la alta. Sper să vă placă ce a ieșit.