Enigma Otiliei (Versiunea: || Selly FF || )

2

2 ore mai târziu, după ce mi-am aranjat lucrurile pentru ziua următoare de școală, după ce am făcut un duș fierbinte și am citit din cartea de care sunt cu adevărat obsedată, am mers la mama în cameră să o anunț că merg cu Emilia până la biblioteca din centrul orașului.

Deschid ușa împingând-o cu piciorul și stomacul mi se-ntoarce pe dos când dau cu ochii de mama prăbușită, plină de lacrimi.
- Ce mama dracului? strig eu și trântesc ușa.

- M-am prăbușit, Otilia. 

- Mamă, despre ce tot vorbești? m-am repezit pe podea lângă ea, luându-i din mână foile pe care le ținea în mână. 

Am deschis ușor emoționată plicul, sincer, mă așteptam la orice, pentru că în ultima perioadă nimic nu mă mai uimește, dar cererea de divorț pe care mama o pregătise să o trimită, m-a făcut să lăcrimez. 

- Nici nu știu ce să spun, adaug confuză. 

- Nu e nimic de spus. S-a terminat, și atât. A fost frumos, dar a trecut. Acum sunt doar amintiri, nimic mai mult. 

Normal că îmi este greu să îmi privesc mama cum este prăbușită la pământ plină de lacrimi în timp ce ține cererea de divorț pe care urma să o trimită. Dar, nu am ce să fac. Trebuie să mă împart între mama și tata, ceea ce este imposibil.  De mică am fost obișnuită cu ei împreună, niciodată separat. Erau inseparabili, unde era mama, era și tata, iar unde era tata, era și mama. Mă doare să văd cât de mult s-au schimbat lucrurile acestea, dar nu am cum să mă impun, pentru că opinia mea contează cel puțin în acest caz. Ei 2 sunt doi oameni maturi conștienți  de ceea ce fac, în plus, în locul mamei aș face la fel. Ținând cont că sunt încă minoră, privind cererea aceea de divorț mă face să mă gândesc la faptul că peste câteva săptămâni voi aparține doar mamei, ceea ce mă face să suspin.

Mama mă mângâie ușor pe creștet și îmi spune:

- Voi fi bine. Tu vei fi bine. Ne avem una pe cealaltă, și vom trece cu ușurință peste toate obstacolele. 

Am îmbrățișat-o strâns și i-am șoptit la ureche un "Te iubesc" puternic după care am adăugat:

- Eu trebuie să mă întâlnesc cu Emilia. Nu știu pe la ce oră ajung acasă, dar, ai grijă de tine și rămâi puternică. Ai uitat? Super-mama trebuie mereu să fie cea mai puternică.

Mama a schițat un zâmbet trist în colțul gurii și mi-a făcut din mână.

Mi-am luat rucsacul și telefonul de pe noptiera din dormitor, și m-am îndreptat spre stația de autobuz. L-aș fi putut ruga pe tata să mă ducă cu mașina, dar era prea ocupat cu amanta lui în fața casei, așa că am preferat să iau autobuzul.

- Încotro, puștoaico? îmi spune tata alarmat

- Merg către bibliotecă. Mă întâlnesc cu o colegă să împrumute niște cărți.

- În regulă. Ai grijă ce faci!

- Pa tată. Pa Cristina! am salutat-o cu cea mai mare scârba pe individa care mi-a distrus familia. Ochii ei de smarald străluceau în timp ce îi priveau pe tata, el uitându-se drăgăstos la ea.
Mă întrista faptul că acum câteva luni exact în același mod o privea pe mama.

Mama este distrusă și plânge în hohote în dormitor, iar tata își face declarații siropoase cu amanta lui în fața casei. Ceva normal. 

În drum spre stația de autobuz, o sun pe Emilia și îi zic că sunt prin apropiere.

Când am ajuns, ea era deja acolo și mă salută extaziată în timp ce mă îmbrățișa.

- Ce faci? Detergentul de vase cu care te speli pe păr dă rezultate.

Mi-am dat ochii peste cap și am râs, iar ea m-a tras de mână în partea opusă bibliotecii...

- Emilia, biblioteca nu este în part...

- Doar taci și urmează-mă, mă întrerupe brusc.

-  Să știi că nu am de gând să joc unul dintre joculețele tale dubioase. Spune ce ai de gând să faci.

- Poți te rog să ai încredere în mine? Stai liniștită nu te voi răpi sau cine știe ce lucruri ai tu în cap. Vreau doar să îți fac cunoștință cu cineva.