Enigma Otiliei (Versiunea: || Selly FF || )

28

Dimineața zilei de luni este una mohorâtă. Picăturile de ploaie se prelingeau pe geamurile curate și cristaline ale școlii. Îmi introduc codul în dulap și îmi bag manualele în acesta destul de grăbită, căci ora mea începe într-un minut, iar eu nu am apucat nici să merg la toaletă. 

În timp ce îmi băgam cărțile, nu realizez că dintr-una din cărți îmi cade o hârtie pe care este scrisă o listă de dorințe pentru ziua mea. Până să realizez că acea hârtie este pe jos, o prezență bărbătească are grijă să nu îmi scape asta de sub vedere. 

-  " Îmi doresc să am primul meu iubit", păcat, l-ai avut deja, râde zgomotos Andrei. 

- Andrei?! Ce naiba faci tu aici? spun și îi smulg din mâna lista de dorințe pe care am scris-o în clasa a 7 a, încă nu înțeleg de ce păstrez porcăriile astea? 

- Făceam și eu o vizită, și a fost imposibil să nu te remarc. Ești singură într-un hol atât de mare. Apropo, în câteva secunde se sună, spuse și își privi ceasul. Întârzii la ore, pe mai târziu, colega! 

Mototolesc foaia cu dorințe și o arunc în dulap, și abia după câteva secunde remarc de afirmația spusă de Andrei. " (..), pe mai târziu, colega!". Închid dulap și dau să alerg către el, dar eram singură pe hol, iar sunetul enervant al clopoțelului îmi explică și de ce.  Mă duc la toaletă, iar în 2 minute sunt în clasă. Mă așez la veșnicul meu loc, și îmi așez cărțile pe bancă, și îmi scot pixul din buzunarul pantalonilor. 

- Bună ziua și ție domnișoară Dumitrescu! Să vorbesc cu cineva să  regleze să sune mai tare clopoțelul ca să auziți? spuse sarcastică profesoara de română. 

- Nu e nevoie, dar dacă simțiți să faceți asta în favoarea dumneavoastră și a celorlalți profesori, nu mă supăr, spun plictisită. 

Profesoara îmi aruncă o privire de " Ai să vezi tu după ce se termină ora" și își afișează zâmbetul fals și ipocrit colegilor, urmând să ne zică ceva: 

- Ei bine copii,astăzi este luni și după cum bine știți astăzi avem ora de literatură. Nu vă rog încă să vă deschideți caietele, pentru că va trebui să faceți cunoștință cu noul vostru coleg, Andrei Șelaru. 

În momentul în care profesoara a confirmat dezlănțuirea Iadului pe Pământ, Andrei intră în clasă, având grijă să nu lipsească și zâmbetu-i caracteristic ce îi scoate în evidență dantura atât de bine definită.  

- Probabil că unii dintre voi știați deja cine sunt, iar în caz de a-ți avut ceva dubii, e cazul să vi le puneți la punct. Întrebări? spuse și se așeză lângă singurul loc liber din clasă, evident, undeva prin fața mea. 

Puteam observa cum fetele din clasa mea erau deja topite după zâmbetul lui Andrei. Una dintre ele își scoase rujul din geantă și îl aplică pe buze. O alta trimitea mesaje pe sub bancă și zâmbea încontinuu la Andrei mușcându-și baza. Mda, se pare că sunt singura de aici dezgustată de prezența lui. 

După o jumătate de oră în care subiectul discuției a fost evident Andrei, doamna ne scrie pe tablă titlul unei cărți: " Tristan și Isolda". Stai ce? Deja studiem cartea asta? 

Încep să scriu plictisită titlul cărții pe caiet, iar Andrei se întoarce la mine și îmi zâmbește șarmant adăugând în șoaptă: 

- Apetisantă carte, nu-i așa? 

- Păcat că tu nu vei ajunge niciodată un gentleman așa ca Tristan. 

Andrei nu spuse nimic, doar îmi zâmbi ironic și întoarse la locul său. Ora a continuat normal, cu profa care începu să ne povestească despre această carte, despre emoțiile transmise și făcuse un fel de discuție liberă pe tema acestei cărți. 

- Deci copii, avem cititori? 

Singurele mâini ridicate din clasă au fost mâna mea și mâna lui Andrei. 

- Otilia, ce părere ai? Ce te-a impresionat? 

- Mi-a plăcut această legendă pentru că ea arată că dragostea nu moare niciodată. 

-  A fost foarte impresionantă cartea, totuși, aici ne  învață și despre trădare. Ce bine..unii chiar au nevoie să ia o lecție despre asta, interveni Andrei. 

- Crezi că te afli printre persoanele care au nevoie să ia o astfel de lecție? întreb eu curioasă. 

- Cred că da, și știu sigur că tu ai fi colega mea de bancă. 

- Spre deosebire de tine eu învăț din greșeli, și atunci când spun că îmi pare rău, înseamnă că într-adevăr îmi pare rău. Tristan o iubea pe Isolda, și era nevoit să îl mintă pe Marc, ca să poate fi împreună. Dar știi care e diferența? Că Tristan avea sentimente, și nu și-ar fi bătut niciodată joc de Isolda. A vrut să o protejeze. 

Toată clasa rămăsese mută. Nimeni nu mai scotea niciun cuvânt, inclusiv Andrei. Îmi venea să intru în Pământ de rușine, dar pur și simplu mă luă gura pe dinainte. Oricum, eu cred că am dreptate așa că nu îmi pare prea rău. 

- Mda..Păi cred că s-a sunat. Vă puteți strânge lucrurile. Pentru mâine vreau să vă achiziționați cartea și să vi-o aduceți la școală. Bună ziua! spuse profa de română părăsind clasa. 

Mă ridic din bancă și nervoasă trec prin fața lui Andrei ca un taifun. Ajungând la dulap, îmi pregătesc cărțile pentru a două oră și îl urmăresc pe Andrei pentru a vedea unde anume are dulapul. Perfect, dulapul cu numărul 25 de la perete. 

Alerg către el și îl încolțesc la dulap. 

- Bine jucat. Te-ai mutat în aceeași clasă în care mă aflu eu? Ce mai urmează? Să aflu că ești fratele meu pierdut dintr-o altă mamă? spun eu nervoasă. 

- Tatăl meu e directorul, fac ce vreau eu și când vreau eu. Așa ca să nu mai zică nimeni că persoanele neautorizate nu au voie. Pot să fac ce vreau eu. Nu am de ce să îți dau ție explicații, spuse și trecu pe partea cealaltă. 

Alerg și îl prind de umeri, trântindu-l de dulap. 

- Eu cred că totuși ai ceva de explicat, spun și scot din buzunar biletul primit ieri. Deci? Nu mai ai nimic de spus? Ai muțit? 

- Ce naiba să fac eu cu asta? râse. 

- Ce să faci cu asta? Să te stăpânești și să nu mai faci multe din astea, țip. 

- Tu crezi că eu am făcut-o? râse. 

- Cine altcineva? Am primit mesaj pe telefon imediat după ce i-am dat bluza ta lui Vlad. Oare cine? Chiar ai așa o plăcere să faci din viața mea un calvar? Nu mai vreau să te văd! Nu mai vreau să te aud! Vreau să uit de tine, tu nu ai înțeles? 

- Ușor, te rog, spuse și își așeză jacheta. Eu nu am nimic de a face cu asta. Nu am timp de prostii din astea, bine? Am multe alte lucruri cu care pot să-mi ocup timpul. În plus, eu nu folosesc bilețele. Dacă am ceva de spus, ți-o zic în față. Cât despre mesaj..Cine știe câți obsedați sunt pe lumea asta? 

- Tu ești unul dintre ei! Nu o face pe prostul și recunoaște. Până la urmă, ce aș putea face eu? Sunt doar o târfă, nu? Așa mă consideri tu. Dar nu-i nimic, dacă o enervezi, târfa asta este în stare să îți arate ce poate face, îl privesc cu scârbă și plec nervoasă. 

Dacă e cazul, o să îi arăt tot de ceea ce sunt în stare. Nu pot să cred că o face pe prostul. E clar, nimic nu mă mai poate mira la el.