Enigma Otiliei (Versiunea: || Selly FF || )

20

Îmi întind cu grijă oja pe unghiile de la picioare, astfel încât să arate perfect. Îmi privesc mândră capodopera, după care mă mișc ușor să iau telefonul de pe birou, primisem un mesaj de la Emilia. În dimineața aceasta m-a sunat, ca să mă invite la un fel de întâlnire cu gașca, căci îi este dor de mine și de cum eram în gașcă. Ce era să fac? Am acceptat mai ales de dragul de a-l vedea pe Andrei, și din respectul pe care îl am pentru Emilia. 

Într-o oră jumate trebuie să ajung acasă la Emilia. Oja de pe picioare are timp să mi se usuce în timp ce eu îmi întind părul cu placa. Ascult muzica mea preferată în timp ce mă privesc în oglindă și încep în operațiunea de " a-mi distruge părul". Părul meu e destul de drept, dar îl vreau mai drept de atunci, știu că lui Andrei îi place așa. După ce îmi întind părul, mă machiez. Încep prin a-mi curăța tenul cu o cremă, după care îmi aplic pe față fond de față după care puțin highlight, și îmi fac un contur al ochilor. După 20 de minute de machiaj intensiv, mă privesc mândră în oglindă, și adaug un ultim retuș: rujul mat.  

Alerg către dulap, și îmi aleg eleganta rochie roșie și sandalele negre cu toc. După ce  îmbrac, mă parfumez și chem un taxi. Nu îmi stă în fire să fiu atât de dichisită, dar îmi place să fac lucrurile pe care le simt, și acum chiar simt nevoia să fiu liberă, să mă aranjez și să mă bucur de " talia de viespe" pe care mi-a dăruit-o mama natură. De când eram mică mi se spunea că am trăsături de model, dar nu m-a interesat niciodată, iar acum mă gândesc serios dacă ar trebui să fac un talent din asta. 

În 10 minute ajung la Emilia, și o îmbrățișez strâns. Acum realizez cât de mult aveam nevoie de îmbrățișarea ei, și am conștientizat cât de egoistă am fost să nu o bag în seamă, dar nu regret nimic din ce am făcut până acum. 

- Doamne, Otilia, mi-a fost atâta dor de tine! 

- Și mie mi-a fost dor de tine Emilia, îmi cer scuze că nu am mai vorbit doar că aveam nevoie să fiu singură în momente ca acelea. 

- Acum nu mai contează, avem destul timp să povestim ce am mai făcut și să mi te descarci cât timp dorești, spune  și trântește ușa. Intră în sufragerie, acolo sunt și băieți. 

Mă descalț, și mă grăbesc să ajung în sufragerie, unde îi văd pe toți pe canapea. Pe Andrei, Max, Cristi și Vlad. Mă salută toți la unison, iar Andrei îmi face discret cu ochiul. Eu încerc să schițez un zâmbet, iar Emilia îmi face semn să mă așez pe fotoliul de lângă cel al ei. Mă servesc de pe masă cu ceva băutură și chips-uri, timp în care noi discutam între noi, făceam glume și povesteam despre cum ne-a mai mers în ultimele zile. Andrei a povestit cum a fost la mare cu tatăl lui într-o mică vizită, căci bunica lui locuiește acolo și a vizitat și litoralul, iar eu am povestit de cum mi-am găsit o nouă pasiune. Pasiunea de a scrie și de a face sport, obișnuind zilnic să fac jogging la ore devreme, nu știu cum îmi veni în cap, dar minciuna mea era în proporție de 99% credibilă.

Timp de 2 ore am dansat, am mâncat și m-am distrat. Chiar mi-a plăcut, și îmi place faptul că mă pot stăpâni în preajma lui Andrei. Mă comportam exact ca înainte, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, dar nu am cum să neg că mi-aș fi dorit să mă sărute și să uităm că suntem aici înconjurați de oameni. După ceva timp, băieții s-au dus sus să joace o chestie de a lor, cu pariuri și prostii de care sunt foarte puțin interesantă. 

- Chiar ești pasionată de jogging? râse Emilia și mă servește cu suc. 

- Da, mă simt în formă când alerg, și să nu uităm că am făcut gimnastică cu ceva timp în urmă. Mă simt bine cu ceea ce fac. 

- Interesant. Eu nu cred că aș rezista să alerg așa de mult. Știi, eu am alte pasiuni. Mai ții minte când te-am învățat să pictezi pe pânză sau pe sticlă? râse. 

- Cum pot să uit? Încă mai am prima mea pictură făcută pe sticlă, am păstrat-o într-un dulap și de fiecare dată când dau de ea râd în hohote, jur. Mi-aș dori să fiu mai talentată la pictură, sau la muzică. 

- Ții minte când ai încercat să faci canto? Profesorul a fost oripilat încă de la primele tale notate cântate de tine, încă mai am filmările în debara. 

- Ah, Doamne, te rog nu îmi mai aminti de ele, îmi vine să îmi dau foc când îmi aduc aminte de ele, spun în timp ce îmi acopăr fața cu mâinile. 

- Observ că pe lângă jogging, îți place să te și aranjezi. Arăți atât de bine, Doamne, sunt atât de geloasă frate. 

- Pur și simplu așa mi-a venit să mă îmbrac, când ai nevoie de mine să te machiezi sau ceva, dă-mi un telefon. 

- Cu siguranță asta o să și fac. Vin-o cu mine să îți arăt ce am învățat să fac.

Spuse și mă conduce spre bucătărie. 

- Am stat ceva timp să le prepar, dar merită să mă laud, spuse și scoase din frigider niște tarte ce arătau al naibii de bine, provocându-mi de când le-am văzut un orgasm vizual. 

- Tu le-ai gătit? Doooamne, cât de bine arată! Salivez, jur. Pot să iau una? spun în timp ce îmi înfig mâna în tarte. 

- Poți să iei și mai multe, dar ia în așa fel încât să le rămână și băieților. Du-te tu și servește-i că mie efectiv îmi explodează vezica, spuse și fugi la toaletă. 

Eu urc pe scări cu tava de tarte în mână, înfulecând vreo câteva până să ajung la ușa lor. Se auziseră de pe scări un râs isteric, și zâmbesc când aud glasul lui Andrei. Mă opresc puțin în fața ușii atunci când aud numele " Otilia" ieșind pe gura unuia dintre băieți. Îmi lipesc urechea de ușă și zâmbesc ascultând conversația. 

"- Îți mulțumesc pentru ziua asta atât de frumoasă. Nu știu ce m-aș fi făcut fără tine, ești mereu aici pentru mine să mă faci să zâmbesc și să uit de problemele mele. Îți mulțumesc pentru că exiști în viața mea." aud vocea mea pe fundal, într-un document audio. 

- Și uite ce mai am, sunt aici, în ghiozdan, auzisem vocea lui Andrei. 

- Frate, să nu zici că acolo ai cearceafurile și prezervativele, că eu leșin aici instant, se auzea vocea lui Max râzând. 

- Nici chiar, nu am ajuns așa de departe, încă, spuse râzând. Sunt aici, din parc, după divorțul lui mă-sa de taicăsu. Nu-i așa că îmi aranjasem freza bine? râde isteric. 

- Andrei.. chiar m-am înșelat mult în privința ta. Nu credeam că poți un om atât de hain și meschin încât să îți bați joc de sentimentele unei biete fete ce crede în iubire..sunt atât de mândru! spuse Vlad. 

- V-am spus că o să câștig pariul și că o să o fac să mă placă. Dar nu m-ați crezut, așa că uitați dovezile. Acum că am câștigat pariul, îmi aștept bănuții. 

- Știi.. noi nu prea ne-am așteptat să câștigi așa că... nu am pus bani, spuse Cristi. 

- Cum naiba nu ați pus bani? Sunteți idioți!? Îmi vreau banii. Eu mi-am risipit timpul stând cu smiorcăita aia. Îmi vreau banii și cât mai repede, nu știu cum, dar îi vreau. Un pariu e un pariu idioților. 

Înghit în sec, și încep să tremur din toate încheieturile. Scap tava de tarte pe jos, iar șiroaie neîncetate îmi invadează chipul, simțind cum machiajul meu se risipește. Asta a însemnat pentru el tot ce s-a întâmplat pentru noi? Un pariu? Cuvintele lui îmi înțepă inima, simțindu-mă trădată. Îl vedeam ca pe un refugiu, este persoana care a putut să mă țină departe de o depresie, făcându-mă să zâmbesc, uitând de problemele mele. Am crezut că pot fi deschisă în fața lui, și că pot avea încredere în el. Oare de ce a intrat atât de tare în mintea mea și cum de m-a putut manipula? Încep să plâng în hohote rezemată de ușă. Nu pot explica reacția mea, dar în viața mea nu am simțit o asemenea durere. Am simțit că Andrei e singurul care mă poate înțelege, și că în scurt timp își va încheia relația cu Emilia, ca să fim împreună...Felul în care se uita la mine, și modul în care îmi vorbeau mă făceau să mă simt atât de bine. Închid ochii iar toate momentele petrecute împreună de când ne-am cunoscut până acum mi se derulează în minte ca un film..Un film frumos, dar de scurtă durată. Mai mult o iluzie decât un film.