Enigma Otiliei (Versiunea: || Selly FF || )

5

Preț de câteva minute am încercat să găsim o mică cale de ieșire,însă era prea întuneric ca să putem vedea ceva clar, așa că am stat acolo în jur de jumătate de oră.Aveam în plan să ne despărțim, dar mie personal îmi era frică să umblu Dumnezeu știe pe unde,pe un asemenea întuneric, așa că cel mai bine era să rămânem amândouă.

- Îmi este foame, și sete. Și am nevoie la toaletă! spuse Emilia nervoasă. 

- Deși este întuneric pot observa că pe acolo sunt câțiva copaci, deci du-te și fă-ți de cap.

- Pe bune? 

- Da, ce este? Vrei să îți dau lecții cum să faci asta? Am fost în tabăra cercetașelor mai bine de 7 ani, așa că știu cum să mă confrunt cu natura, oarecum. 

- Nu este nevoie să te răstești la mine. Sunt la fel de nervoasă, cred că Andrei ne caută disperat. 

- Dacă nu era prințișorul tău desprins din lumea basmelor care să ne ducă în backstage, nu se întâmpla asta. 

- Nu da vina pe el! Dă vina pe mine că am avut nevoie la toaletă, el a vrut doar să ne facă o surpriză plăcută, în plus, gândește-te că dacă nu era prințișorul meu desprins din basme, nu eram la concert.

- Nu știu cum să îți spun, dar noi nu suntem la concert, gesticulând nervoasă. 

- Nu trebuia să accepți să merg la toaletă. 

- Acum este vina mea? Pe bune? Și dacă nu mergeam îmi spuneai că din cauza mea nu te mai poți ține și că dacă te faci de rușine e vina mea. E vina amândurora pentru că trebuia să fim atente și probabil Andrei știa ce știa de ne-a spus să nu plecăm de aici.

- Ah, uite, îmi pare rău. Doar că îmi este mult prea frig și mult prea foame, încât nu mai pot să gândesc limpede. Nu știu ce să facem, nu putem să stăm aici, trebuie să ne caute cineva. Ia vezi, tu nu poți să îl suni? 

- Dă-mi numărul. 

Mi-a dictat numărul, după care am apelat de vreo câteva ori, dar concluzia a fost că nu răspunde.

- De ce naiba nu răspunde? întreb eu vulcanică. 

- Poate îl are pe silențios, nu pot să înțeleg nici eu. Cred că ar trebui să fie prin zonă și să ne caute. Eu nu pot să înțeleg cât de brusc ne-am rătăcit. 

- Iar eu nu pot să înțeleg cum de ai vrut să ne întoarcem fără să îți rezolvi mica problemă. 

- Tu nu ai văzut ce îmbulzeală era? Cred că o să încerc să mă duc la un copac, revin. 

I-am făcut semn să se ducă, iar eu am încercat să îl apelez pe Andrei până răspunde, dar din nou, în zadar. Am auzit niște pași grăbiți ce veneau înspre mine, evident, mă așteptam să fie Emilia, dar când m-am întors era Vlad ce alerga alertat, răsuflând ușurat când mă văzu. 

- În sfârșit, te-am găsit! Unde e Emilia? 

- S-a dus să rezolve motivul pentru care am plecat. Cum de ne-ai găsit? 

- Păi, eu cu Max fiind la concert nu ne-a fost greu să îl găsim pe Andrei și să ne spună că nu vă găsește. 

- Unde este Andrei? 

- Cred că vă caută. E cazul să îl sun. 

- Nu îți sugerez, am încercat de mult prea multe ori și nu dă niciun semn de viață. 

- Telefonul lui e la Max. 

- De ce naiba telefonul lui Andrei e la Max, iar Max nu răspunde la telefon?