Enigma Otiliei (Versiunea: || Selly FF || )

27

Mă dau jos din pat puțin amețită și merg direct la toaletă, unde mă spăl pe față și pe dinți. Îmi studiez cu atenție tenul și mă gândesc serios la vorbele spuse de Andrei în visul meu. Oare chiar arăt mai bine nemachiată? Nu am un ten perfect, evident, cea mai comună problemă a adolescenților din ziua de astăzi mă copleșește până și pe mine, acneea. Îmi aplic pe față cu crema Cristinei, nu cred că se supără. 

În timp ce îmi masam fața cu delicatețe, sunetul brutal al ușii de la baie ce pare că se va prăbuși, mă întrerupe. Merg să deschid ușa și o zăresc nervoasă pe Cristina care dă buzna peste mine, și mă împinge, așezându-se pe wc. 

- Știi, poți bate la ușă, spun eu și îi las crema de unde am lăsat-o. 

- Stai la baie de 10 minute, îmi pare rău. Stai puțin, aia e crema mea? 

- Da, chiar crema ta este, zâmbesc și părăsesc toaleta trântind ușa. 

Mă duc în camera mea unde trag peste mine un tricou din dulap, îmi verific telefonul și cobor la bucătărie, pentru a lua micul dejun. 

Coborând pe scări, aud vocea lui Dolores ce pregătea micul dejun și dansa pe melodiile trupelor vechi românești. Nu mă pot abține și chicotesc văzându-i starea atât de euforică. 

- Bună dimineața mătușă Dolores, râd și îmi torn cafea în ceașcă. 

-  Bună dimineața Otilia, fă-te comodă, într-un minut ouăle sunt gata. O secundă! Tu nu beai cafea! 

- Eu nu luam micul dejun, dar să trecem peste, spun și sorb o gură de cafea. 

- Știi, nu  e bine să ratezi micul dejun, e cea mai importantă masă a zilei, zâmbește și face o piruetă către aragaz unde ia ouăle și mi le așează în farfurie. 

- Astăzi te simți bine, nu-i așa? râd și gust din ouăle prăjite. 

- Astăzi mergem să facem ceva cumpărături. 

-  Cumpărături? Nu prea cred că am chef. 

- Dar ce chef ai tu? râse. 

- Nu știu, am chef să mă plimb afară, m-am plictisit de mall-uri, de haine și de toate cele. Îmi e dor de momentele în care tata mă plimba cu motocicleta prin parc, sau când făceam curse cu bicicleta, râd eu. 

- Păi am putea rezolva asta, spune încrezătoare Dolores. 

- Nu prea cred. De când cu accidentul, tata conduce mult mai rar, și asta include până și motocicleta. Mă rog, haide să ne vedem liniștite de ziua asta, spun mestecând mâncarea. 

Dau drumul la televizor pe un post de muzică, mă ridic de pe scaun și dansez în fața lui Dolores, spunându-i printre pașii de dans: " Asta se cheamă muzică adevărată". 

Dolores râde cu poftă, dar râsul ei și dansul meu este întrerupt de o bătaie în ușă. 

- Este Emilia, o anunț pe Dolores și deschid ușa. 

Emilia sări la mine în brațe, mirosul parfumului ei înădușindu-mă de-a dreptul, dar îi răspund la îmbrățișare și o invit înăuntru. 

- Servești micul dejun cu noi? o întreb și îi arăt ce e pe masă. 

- Doamne, cât de bine miroase! Cum să nu?! spune și își așeză jacheta de piele în cuier și se așează pe scaun. 

- O să o chem imediat pe Dolores să îți prăjească și ție niște ouă, îi zâmbesc. 

- Dolores este aici? râde Emilia. 

- Da, este. Își petrece weekendul acesta la noi, deci te rog să fii politicoasă și să nu faci comentarii răutăcioase la adresa ei, bine? Sau mai bine zis, încearcă să nu o ironizezi. 

Merg să o caut pe Dolores, și era în curtea de spate vorbind cu vecina de la casa de alături. Îmi salut vecina, și îi  fac semn lui Dolores să vină în bucătărie. 

- Scuze că am plecat, doar că se auzeau niște zgomote de afară și am mers să verific, și era vecina asta a voastră. 

- Nu-i nimic.  

Intrăm în bucătărie, iar Emilia o îmbrățișează strâns pe Dolores și îi spune: 

- Bine ai venit mătușă Dolores! 

- Bine te-am găsit, Emilia. Mi se pare mie sau te-ai mai înălțat? râde Dolores. 

- Normal că am mai crescut, doar nu o să rămân mereu pitica din clasa a 4 a, râde Emilia. 

- Rămâi la micul dejun? 

- Da, rămân. Sper că nu e vreo problemă. 

- Liniștește-te, ia un loc, îți pregătesc acum niște ouă. 

Mă așez lângă Emilia, iar aceasta începe să povestească despre noul ei prieten. 

- Oh, altul? râd eu exasperată. 

- Viața nu se oprește la un singur băiat. Știi tu, nu o să mai conteze cine te-a rănit atunci când cineva o să te facă să zâmbești din nou Otilia. Să nu zici că tu încă te mai gândești la Andrei. 

-  Nu neapărat. Știi că ieri am dat proba la actorie, nu? 

- Da. Normal că știu. 

- Ei bine, în juriu făceau parte domnul director, soția sa și Andrei. 

- Andrei?! În juriu?! Fato, realizezi ce ai zis? Gluma anului 2017! râde Emilia. 

- Tu nu știi. Mă rog, Andrei este fiul domnului director, spun eu. 

- Tu vorbești serios? Și eu nu știam? 

- Mi-a spus mie, râd puțin jenată. 

- Mda, nimic nu mă mai surprinde la el. Și ce s-a întâmplat? 

- Nu vrei să știi în ce hal m-am simțit, suspin eu. Eram toată roșie și emoționată, iar soția domnului director credea că face parte din scenetă, râd. 

Emilia începu să râdă, iar eu continui cu ce s-a întâmplat în ziua de ieri. 

- Cu Vlad m-am mai întâlnit și eu. Nu are curaj să mă privească în ochii. Îmi e atât de silă, crede-mă. Și faza cu mesajul, fii sigură că e Andrei. 

- Da, știu. Pe lângă că mă urmărește, îmi mai trimite și mesaje. Trebuie să iau mai multă atitudine, spun eu și mestec mâncare. 

- Și ce să faci? Dacă nu merge să îi explici cu frumosul, atunci ce e de făcut? Lasă-l în pace, trebuie să uiți. Și uite care e sfatul meu, întâlnește-te cu Theo. 

- Cu Theo? Pe asta de unde ai mai scos-o? Știu că suntem apropiați de la o vreme, dar Theo are iubită, și o iubește enorm. Suntem foarte buni prieteni și nimic mai mult. 

Dolores îi așează în față Emiliei farfuria cu ouă prăjite, iar Emilia îi zâmbește gingaș lui Dolores, aceasta făcându-mi semn că urcă în camera ei. 

Mi-am petrecut restul zilei cu Emilia, iar pe la ora 18:00 a plecat, spunând că trebuie să facă baie și toate celea ca să se pregătească pentru mâine, la școală. După 5 minute de la plecarea ei, sună din nou la ușă. 

- Ai uitat ceva? râd eu. 

- Eu nu, dar tu ai primit ceva. Era pe jos, în fața casei, și din greșeală am călcat peste. E un plic. 

- Ce mama naibii? spun și îi smulg plicul din mână. 

Era un plic alb, simplu pe care scria cu creionul: Otilia. Deschid plicul destul de agitată, și fața aproape îmi pică atunci când pe foaia dinăuntrul plicului scria cu font boldat nimic altceva decât: 
" Târfo."