Enigma Otiliei (Versiunea: || Selly FF || )

21

Ușa se deschise larg, Andrei ciocnindu-și privirea mirată de a mea. Mă simțeam folosită, dezamăgită, nervoasă și supărată. 

- De asta ai fost atât de drăguț cu mine? Toate momentele petrecute împreună au fost numai pentru bani? Ești de o mie de ori mai rău decât mi-aș fi putut imagina vreodată! spun în timp ce îl plesnesc cât pot de tare. 

Ușa rămâne larg deschisă, Max, Cristi și Vlad uitându-se speriați unul la celălalt. Nu știau ce să zică și sunt convinsă că pentru ei a fost scena de teatru perfectă. Că nu doar în fiecare zi întâlnești o fată proastă ce are încredere în dubiosul iubit al celei mai bune prietene. 

- Ce se petrece aici? întrebă Emilia urcând scările. Otilia? Ce faci? 

- Trebuie să știi totul Emilia. Oricât de mult mă vei urî și cât de supărată vei fi pe mine, nu mai pot să țin în mine. Eu și Andrei... 

- Tu și Andrei ce, Otilia? spuse încrușindu-și brațele. 

- Eu și Otilia ți-am mâncat toate prăjiturile, spuse Andrei înfulecând o tartă de pe jos. 

- Otilia..Otilia de ce plângi? Vreau adevărul Otilia, oricât de dureros e, vreau să îmi spui adevărul, spuse și îmi pune mâna delicat pe umăr. 

- Andrei te-a înșelat cu mine. Zilele acestea în care nu am vorbit, aproximativ am fost cu Andrei. 

Emilia râde în hohote și aplaudă:

- Știu că e 1 aprilie însă nu a fost o glumă prea reușită. Ceva mai credibil nu puteai inventa? spuse ea în timp ce râde și își aranjează rochia. 

- Emilia, eu nu glumesc. Oricât de mult mă doare să ți-o spun, te-am trădat. Te-am trădat pentru cineva care nu merită. Am crezut că poate fi diferit, dar ce poate fi diferit atunci când ești doar o amantă? Sau doar un amărât de pariu? Spun în timp ce îmi șterg lacrimile. 

- Tu vorbești serios Otilia? Andrei m-a înșelat cu tine? mă întrebă aproape explodând. 

- M-a ademenit doar pentru un amărât de pariu. M-a și înregistrat spunându-i o chestie drăguță, și nu știu cum a făcut rost de pozele cu noi din parc, spun și strâng din pumn. 

Andrei stătea în colțul ușii făcându-se că plouă. Își trăgea priviri cu băieții, iar ei erau șocați. Nici nu înțeleg de ce atâta șoc, că până la urmă din cauza lor s-a întâmplat toată asta. 

- De ce taci? De ce nu spui nimic? De ce te uiți de parcă aștepți ca eu să justific tot? Sunt conștientă că în mare parte e vina mea, dar o parte din vină și tu o ai, și te sfătuiesc să ți-o asumi, spun eu răstindu-mă la el, împingându-l cu toată forța. 

- Ce aș mai putea să zic? E adevărat Emilia, și chiar îmi pare rău. Am fost dominat de dorința de câștig, încât nu m-am gândit la consecințe. Cred că acum cel mai bine ar fi să plec, spuse Andrei plecând cu capul în jos, băieții făcându-ne din mână și plecând. 

Am rămas numai noi două. Brusc toate sentimentele mele pentru Andrei s-au scurs. A fost doar o iluzie, iar la rândul meu am fost dominată de dorința de a avea pe cineva lângă mine, și nu doar pe mama și tata sau Emilia, cred că am nevoie de iubire din partea unui băiat. 

- Îmi vine atât de greu să cred toate astea Otilia, mai ales din partea ta.  Nu sunt supărată, doar că mă simt atât de trădată. Cea mai bună prietenă a mea și iubitul meu, combinația perfectă. Dacă îți plăcea puteai să îmi spui, știi? Dar deja nu mai contează, încă nu pot să cred. Am nevoie de dovezile despre care îmi povesteai, spuse și fugi pe scări. 

Eu am stat la etaj, rezemându-mă de perete, și de nervi am înfulecat o tartă de pe jos. Știu că nu e tocmai igienic, dar cred că mâncarea e singura în stare să mă liniștească. Sper să nu se supere atât de tare pe mine, doar să îmi spună ce prietenă oribilă sunt, apoi să plec acasă, să nu ne mai vorbim câteva zile și apoi să fie totul ca la început, dar astea sunt doar în capul meu, știu că e imposibil. Emilia i-a oprit la timp pe băieți, iar Andrei cu greu a acceptat să arate dovezile discriminatorii. A înghițit în sec și i-a mulțumit pentru că i-a arătat dovezile, apoi a trântit ușa și a urcat la etaj, la mine. 

-  Tu chiar erai fericită în pozele alea? spuse și se așeză lângă mine, privindu-mă ușor tristă. 

- Da, Emilia. Mi-a fost alături într-o zi foarte grea pentru mine și m-a făcut să mă simt cu adevărat bine. Și chiar părea că vrea să mă facă fericită, dar când am auzit ce am auzit la ușă, am simțit cum mi se face rău. Chiar am avut încredere în el, și sincer nici eu nu știu de ce. M-a atras de prima oară când l-am văzut, în ziua aceea, și faptul că el s-a arătat interesat de mine m-a entuziasmat mai mult decât trebuia.  

- Și de când a început toată mascarada asta? Cum a început totul? mă întrebă cu lacrimi în ochii. 

I-am explicat totul  cu lux de amănunte,i-am povestit și despre situația dintre părinții mei, faza dubioasă cu Cristina pe care nici acum nu o pot uita, pe parcurs ce povesteam, lacrimile înțepându-mi din nou ochii. 

- Acum cred că e cazul să mă car, până să nu o faci tu în moduri mai puțin ortodoxe, spun eu, ridicându-mă și ștergându-mă la ochi cu dosul palmei. 

- Așteaptă Otilia. E total greșit ce ai făcut, dar te iert. Ești singura mea prietenă deși mă simt foarte trădată pentru că ai făcut asta, dar cred că a greși e omenește. Dacă stau să mă gândesc, și eu m-am dat la cam toți băieții pe care tu i-ai plăcut, sau cu care ai fost împreună, în afară de Rareș, el chiar a fost urât, spuse și râse. Te iert pentru că știu că ești sinceră, am citit asta prin limbajul trupului, știi tu, mă pricep la din astea, și pentru că ești singura care mă înțelege, dar îți promit că dacă se mai întâmplă o singură dată o să uit de toate momentele frumoase petrecute cu tine și o să îți fac viața un calvar, și nu glumesc, poți să citești asta pe chipul meu, spuse și îmi zâmbi isteric. 

- Mă așteptam să..mă așteptam să îmi zici cât de mult mă urăști și că sunt cea mai groaznică prietenă pe care o ai, spun și alerg să o îmbrățișez strâns. 

- Dacă tu ai reacționa așa, asta nu înseamnă că și eu. În plus, nici eu nu ți-am fost mereu mâna dreaptă pe care o credeai, în plus, nici eu nu i-am putut rezista lui, și cred că asta se întâmplă atunci când ești slab și nu ești destul de sigură pe tine, și se pare că am căzut amândouă în aceeași plasă. 

- Ce ai de gând să faci în privința lui? întreb eu. 

- Nimic. Probabil o să încerc să îi fac viața un calvar, dar poate nu acum, posibil că se așteaptă la orice de la o fată suferindă, nu? râse. Uite ce e Otilia, sunt atât de înțeleaptă încât să te iert, dar trebuie să îmi promiți și să te ții te promisiune, că de acum încolo nimic nu ne va despărți, și că vom deveni una și aceeași persoană. Că nimic nu va interveni în prietenia noastră, și că vom fi sincere una cu cealaltă, indiferent de cât de nașpa e adevărul, bine? spuse și mă strânge de mână. 

- Promit că de acum nimic nu va interveni în prietenia noastră, sau cel puțin voi încerca să previn acest lucru, spun și ne îmbrățișăm strâns. Doamne, acum realizez cât de mult ții la mine și ce prietenă bună îmi ești. Îmi pare rău că am realizat asta abia după ce am făcut grozăvia aia, spun plângându-mă. 

- Te iubesc pentru că mi-ai intrat sub piele practic de când eram mici. Am mers aproape peste tot împreună și te cunosc mai mult decât ai putea crede. Ești o persoană foarte specială și sincer îți zic că nu știu ce m-aș face fără tine, fără să fii acolo mereu să mă enervezi. Dar să știi că acest lucru nu îți dă dreptul să profiți de bunătatea mea, spune în timp ce mă amenință fluturând degetul arătător. Acum haide la mine în cameră să facem lucruri de fete, spuse și mă trase de mâini.