Doare!

DOVADA

Am mers la școală,  ca de obicei. Nu prea am prieteni, fiind cunoscuta pentru faptul ca sunt cam sadica și oricum, nu vreau prieteni pentru ca toți prietenii de pana acum m-au dezamăgit. Viața mea oribila e datorata lor!
Oricum, m-am dus la dulapul meu și lângă mine, am avut... Nu știu dacă sa îi zic ghinion sau noroc așa ca o sa zic direct! Lângă dulapul meu e dulapul Lui! A venit și el la dulap m-am amintit de sfatul Anonimei. Și mi-am amintit și de prietena Lui...
Eu: Hei!...
El: Ăăă.... Hei! Ne cunoaștem?
Eu: A, nu. Am... Am uitat sa mă prezint
*aveam emoții și îmi tremurau mainile*
Tot eu: Sunt ----
El: Eu sunt ----😊
Ii zâmbesc palid pentru ca de mult nu am mai zâmbit....
Tot El: Ești bine? De ce tremuri?
Eu: Ăăă... Sunt bine dar... Nu am mai zâmbit de mult....
El: ...
Apoi o văd în spatele Lui pe prietena Lui cea mai buna, povestind cu adevărata ei prietena.
Eu: Ăăă... Nu vreau să mă bag, dar aia nu e prietena ta? *și arat cu degetul spre ea*
El: Ba da....
Fix atunci o auzim pe "prietena lui" cum îi spune celeilalte fete:
"Nu, tu ești cea mai buna prietena a mea! Pe ăla îl țin dor pentru popularitate!"
Atunci l-am văzut cum pălește și apoi se înroșește și apoi urla la ea ca descreieratul
El: DECI DOAR TE-AI FOLOSIT DE MINE, TÂRFO!
Ea: Ce? Nu, nu e ceea ce pare... ----- asculta-ma! Nu e adevărat eu...
El: Am auzit destule! Lasă-mă în pace!
Ea pleacă tăcută și uitandu-se urat la mine.
Ea: Tu ai fost! E vina ta! Dacă nu erai tu...
Încearcă sa îmi dea un pumn dar El o oprește și o împinge furios. Mâinile încep sa îmi tremure și mai tare și de emoție cad în genunchi. E prima data când se ia cineva de mine! Deodată îmi vin amintiri neplăcute, cum ar fi amintirea în care văd o fata cum e bătută și intervin ca sa o ajut și ea scăpa și fuge fără sa îmi mulțumească sau sa mă ajute după ce acei golani încep sa mă bata pana leșin și mă trezesc în ambulanta.
În clipa aceea încep sa amețesc. Mi se face cald, și fără sa gandesc, îmi dau jos puloverul negru. Deodată îmi văd.... imi vad durerea de pe mâini și amețesc mai tare. Îl văd pe El cum se uita la durerea mea de pe mâini și apoi la mine și apoi îi văd ochii verzi și leșin.
Mă trezesc de strigătele disperate a unei voci. Era o voce cunoscuta. Era vocea Lui! Deschid ochii și îl văd, stand lângă mine și urlând sa mă trezesc. Ma ridic în fund și îl văd pe El, palid
El: Credeam ca ai murit! Ce m-ai speriat!
Eu: Scuze...😅
El: Nu-i nimic. Vrei sa fim prieteni?
Eu: Ok....
Asta nu era tot ce vroiam, eu vroiam mai mult dar încet, încet. După mergem acasă pentru ca nu mai puteam sta aici, mai ales ca ne durea capul pe amândoi.
El: Unde locuiești?
Eu: Nu departe.
El: Nici eu.
După aceea El mă tot face sa rad și încep sa mă simt mai bine. Mă conduce pana acasă și da sa plece. Dar, de undeva răsare bunica.
Buni: El cine e? Iubitul tău?
*rosesc*
Eu: Ăăă.. Nu Buni! E un prieten!
Buni: Aa, scuze!
El roșește umpic apoi mă saluta și pleaca. Îl urmăresc pana la casa lui și văd ca e doar la doua case distanta! Zâmbesc palid și intru în casa.
Buni: Cum de ai venit așa devreme de la scoala?
Eu: Ăăă... Am avut o problema la școală și ne-au lăsat pe toți sa plecam😶
Buni: Aha. Bine. Și acum ce faci?
Eu: Nu știu, o sa mă duc în camera mea sa mă odihnesc puțin, e ok?
Buni mijeste ochii la mine și zice "bine" apoi pleacă.
Mă duc în camera și iau telefonul
Eu: Bună! Mersi pentru sfat! A funcționat! Acum suntem prieteni. E prima data, după mult timp, când mă simt BINE!