Doare!

CONSECINȚE

Simt o durere groaznica de cap si nu imi puteam misca picioarele, care si ele ma dureau mult mai tare. Eram afara, pe jos. In dreapta mea era o asistenta iar in stanga mea era... era el... acoperit tot cu o patura... era mort... langa el erau si baietii... toti erau morti.
Asistenta: Ai mare noroc ca ai scapat.
Eu tac. Nu aveam puterea sa vorbesc. Mai scuip odata sange si inchid ochii. Devin inconstienta. Eram undeva deasupra tuturor. Simteam ca zbor. Apoi aud un sunet. Inca unul la fel, si inca unul. Ma trezesc pe un pat de spital. Asistenta ma ducea intr-o camera de operatie.
Asistenta: Bine ca te-ai trezit! Fi atenta, ca sa supravietuiesti acum, trebuie sa lupti. Nu e usor!
Sa lupt... nu mai aveam de ce sa lupt. Toti au murit, de ce sa stau aici?
Ajungem in camera in care urma sa sfarsesc. Mi se pune o masca si dorctorul imi spune sa respir. Respir si adorm. Adorm... nu ma voi mai trezi de aici. Aici voi sfarsi, langa doctorul asta.
Simt cum ma ridic. Sunetul ala devine tot mai rapid. Mai rapid, mai rapid, pana cand se transforma intr-un singur tiuit lung.
"Iti voi fi mereu alaturi!" "Te iubesc!" "Imi pare rau..." "Deci nu esti sora mea?" "Mama ramai!" "De ce nu vrei sa rezolvam odata asta?" "Iti vom fi mereu alaturi" "Pana la moarte!" "Oamenii te mananca de vie apoi te scuipa ca pe o guma five" "TE URASC!" "Nu, nu e fica mea..."
Totul, toate amintirile imi revin, prima taietura, cuvintele astea, mama... prietena mea, bunicii... toti... urmeaza sa ii revad. O sa ii revad pe toti!
Eu: O sa fiu bine...
Inchid ochii. Asta a fost.

Pov tata:

Sara: Dragule, nu o suni pe fiica ta sa vezi ce mai face? Am vazut la stiri ca a fost un incendiu la un club.
Eu: Si?
Sara: Sa nu fi patit ceva.
Eu: Oricum nu vrea sa vorbrasca cu mine.
Sara: Totusi..
Eu: Of, bine.
Credeam ca nu o sa imi raspunda dar imi raspunde imediat.
Eu: Alo
???: Buna ziua...
Era un doctor... mi-a povestit ce s-a intamplat aseara cu fiica mea. Eram in transa. Fiica mea a murit si noi nici nu ne-am impacat... ma ura... ma ura pentru ce i-am facut si m-as ura si eu. Nu o sa mi-o iert niciodata. S-a dus si eu nu i-am spus niciodata cat de mult o iubesc... nu i-am spus niciodata cat de mult tin la ea... in schimb... i-am facut atatea...
Doctorul imi da adresa spitalului apoi inchid. Ii spun tot Sarei. Il culcam pe Filip si mergem la spital. Doctorul ne conduce pana in camera in care era ea si prietenii ei... mereu alaturi de prietenii ei... o mai vedeam odata... ultima data.
Doctorul: Nu am reusit sa gasim rudele celorlalti asa ca sunteti responsabili si de ei, avand in vedere ca erau prieteni toti.
Iubitul ei... era tot strivit. La fel si restul, striviti sau arsi. Simt o lacrima cum imi strabate fata. Inca una o urmeaza, si inca una. Incercam sa nu fie prea multe odata. Sara ma bate usor pe spate.
Doctorul: Va las putin singuri.
El iese.
Sara: Poate... le e mai bine acolo...
Eu: O sa ii inmormantam la cimitirul de langa casa lor. Acolo sunt toti la care tin inmormantati.
Sara: Costa prea mult... sunt 12 inmormantari.
Eu: Atunci ii incineram iar cenusa o ingropam in cimitir.

La incinerare Filip a plans mult. Imi spunea ca o iubea si ca nu era corect sa moara. Ca mereu a vrut o sora mai mare. Nu m-a lasat sa le dau foc la inceput, dar a venit Sara si l-a luat. Dupa asta am plecat acasa.
O saptamana mai tarziu am inceput sa caut mai multe despre fiica mea, vroiam sa ii aflu viata. M-am dus in casa lor. Era liniste... casa mirosea a scortisoara si portocale, mai ales in bucatarie. In dormitorul lor patul era nefacut. Acolo mirosea a flori. Caut printre lucrurile lor. Pe noptiera, langa lampa, era o poza cu ei, inclusiv prietenii lor. Erau imbracati in culori, zambeau... erau fericiti. Iau poza si o bag in ghiozdan. In noptiera gasesc o carte. O deschid. Era un jurnal comun. Scriau toti in el.
"Uneori ma intreb ce mi se mai poate intampla, credam ca am uitat-o pe Andrea. Credeam ca am terminat cu ea dar in fiecare zi se da iar la mine."

"Maine vine mama, nu stiu ce sa fac. Robert o sa o bata iar si o sa ma bata si pe mine..."

"Nu o las sa plece asa usor! Andra o sa plateasca pentru tot ce imi face! Jur!"

Erau multe scrieri dar doar una ma intereseaza. A fiicei mele:

"Imi e dor de mama. Ea ar fi stiut ce sa faca acum. Ea m-ar fi ajutat sa imi fie bine. Tata s-a prefacut ca nu ma cunoaste... de ce face asta? De ce? O vreau langa mine si in momentele astea!"

Nu citesc mai departe. Inchid jurnalul si il pun in ghiozdan. Asta era tot ce vroiam asa ca vreau sa plec dar gasesc castile si iPodul ei. Imi pun castile si pornesc muzica. Tot drumul am ascultat muzica ei trista si m-am gandit cu ce o putea compara... si m-am gasit doar pe mine si trecutul ei. Moartea ei putea fi oprita daca nu ii faceam inima scrum...
"Te plangi ca lumea nu te mai iubeste, dar n-ai habar, ca tot ce ti se intampla acum e normal! Sunt doar simple consecinte, cei dragi dispar, sentimente apar mai rar..."
Erau versuri care le regretam. Nu o sa ma iert.

SFÂRŞIT

Heei! Cum sunteti? Sper ca bine.
Vroiam sa spun ca am terminat cartea asta, as putea sa fac si volumul 2, avand in vedere ca nu a fost cel mai fericit final...
Cam atat.