"Visul"

Capitolul 2

Povestea mea nu este una clasica. Aici printul nu saruta printesa, si nici nu traiesc fericiti pana la adanci batraneti. Aici printesa are cancer, iar printul este impreuna cu balaurul cu sapte capete.

Dupa ce am aflat ca Erik ar putea sa ma placa, ziua mea parca a mers mai bine. Dupa ore m-am dus direct acasa. Eram prea obosita sa mai fac ceva.

-Aleeee... Coboara . Masa e gata!~striga tata din bucatarie~

-Vin, tata!

Imediat ce m-am schimbat am coborat.

-Scumpo, cum a fost la scoala?

-A fost bine... Adica n-am facut mai nimic. Doua colege mi-au prezentat scoala si dupa am mers sa mancam.

- Ti-ai facut deja prieteni! Ce-ar fi sa le inviti pe fete aici?

-Sigur. Sunt obosita,ma duc in camera mea.

-Noapte buna,Alexia! Vise placute!

-Noapte buna!

M-am dus in camera si am adormit imediat.

M-am trezit intr-o camera ciudata. Lumina nu era de partea mea - era intuneric, iar faptul ca pe acea fereastra micuta se zarea luna ma ajuta si mai putin.

Eram speriata.

Cum am ajuns aici?

In acel moment, de sub dulapiorul din fata mea, a iesit un ghem de blana cu...

Cu coarne..?

Unde sunt ?!

Ghemotocul veni prietenos spre mine si-mi linse mana cu limba lui gri.

M-am hotarat sa ies din acea camera ingusta,urmata de noul meu prieten.

Am cautat o usa, dar am gasit o gaura acoperita cu o patura.

Am iesit intr-un hol lung cu cateva becuri care palpaiau. Peisajul ma infiora. Parca eram in Casa Groazei de la un carnaval. Peretii aveau pete galbene, iar podeaua era cu denivelari, mai-mai sa-mi pierd echilibrul. Totul era ciudat.

In capatul holului era o usa, candva albastra.

O deschid, incercand sa evit scartaitul, dar asta nu este posibil. In camera intra doar lumina de pe hol, iar aceasta in foarte mica masura.

Din cate observ, camera este goala, dar...

-Cine esti si ce cauti aici?!

Ma intorc cu teama si observ ca nu este nimeni in spatele meu.

-Aici sunt! Cine esti?!

Ridic capul si vad o masa pe tavan...

La acea masa statea un schelet cu o peruca portocalie care,aparent,juca carti cu Omul Invizibil...

Cred ca innebunesc!

-Scuze, eu...

Ma uit speriata la scheletul din fata mea si incerc sa vad daca imi mai acorda atentie. Pare foarte atras de acel joc.

-Atrasa...~spune,la un moment dat~

-Poftim?

-''Atrasa''. Sunt atrasa de joc. Tu ai spus ''atras''.

Ma uit ingrozita la aceasta ''faptura'' din fata mea si incerc sa-mi dau seama cum a reusit sa...

-Ai dreptate, citesc ganduri.

-Cum reusesti?

-Nu vrei sa stii.

-Deci, ai aflat cine sunt, nu?

-Alexia Manea. Ziua ta de nastere este pe 27 august, ai 16 ani. Te-ai mutat de curand aici, inveti la scoala pentru copii normali ,ci nu cu dezabilitati... Si ai...

-Poti trece mai departe?

-Scuze, atunci cand incep nu ma mai opresc...

-Si stii ca nu stiu de ce sunt aici, nu?

-Da...Oare de ce?

-Nici tu nu stii.....

-Juliet. Juliet McEwan.

-Juliet...Dragut nume...

-Lasa asta! De ce esti tu aici? Sa fii oare..?

-Ce sa fiu?am intrebat eu speriata scheletele din fata mea.

Asteptam raspunsul de cateva secunde bune. Juliet parea ca-si alege cu grija cuvintele. Parea nervoasa.

-Nu sunt nervoasa,doar ca e greu sa gasesti o explicatie.

-Ce fel de explicatie?

-E greu sa-ti explic ca tu ai putea fi cea aleasa...

-Aleasa pentru ce?

Atunci se lasa o liniste mormantala, dar eu asteptam in continuare raspunsul care intarzie sa apara...