F.R.E.E

Capitolul IX. Casa Verde de pe Black New Bridge

— Este timpul să mergem, îl aud pe Chase vorbind hotărât, în timp ce urmăreşte cu privirea cum îmi încalț ghetele negre.

După ce îmi iau rapid şi geaca de iarnă pe mine îmi ridic privirea spre el, însă nu reușesc să mențin un contact vizual prea lung, căci Rose apare lângă mine şi mă întreabă şoptit dacă suntem gata, atrăgându-mi atenția spre ea.

Dau ușor din cap, în semn afirmativ, iar atunci prietena mea mă prinde de braț, pentru a mă ajuta să merg, fără a risca să mai leșin.

Planul Mirei de a-mi înscena internarea în spital are nevoie ca toate detaliile să fie bine puse la punct, iar acest lucru cuprinde şi un mic joc de teatru în fața colegilor mei, care trebuie să rețină că sunt destul de amețită şi acea vizită la doctor chiar este necesară.

Mă uit pierdută în jur, cu capul ușor plecat şi observ că unii prezenți în dormitor mă privesc curioși, cu o mică răutate întipărită pe chip. Îl observ pe Joshua zâmbind amuzat în apropiere şi grăbesc puțin pasul, pentru a ieși mai repede din încăpere.

— Foarte bine, ne spune Mira, atunci când ajungem aproape de ea, lângă cotitura spre ieşirea principală. Chase, ține-o de braț până părăsiți institutul, după aceea ştiți ce trebuie să faceți.

Rose îmi eliberează brațul şi se așază lângă Mira, oferindu-mi unul dintre zâmbetele sale încurajatoare. Mă chinui să îi întorc gestul amabil, în timp ce prietena mea își dă jos rucsacul de pe umăr şi mi-l încredințează.

— Paznicii vă vor lăsa să treceți fără probleme, i-am informat despre amândoi. Succes, copii, mai spune aceasta şi ne face semn discret din mână să plecăm.

Observ scurtul schimb de priviri dintre Chase şi mama sa, care îmi pare plin de vorbe nerostite pe care amândoi par să le înțeleagă fără minimul de efort depus.

Îmi mut privirea atunci când Chase mă apucă de braț din mers şi aproape mă târăşte după el asemenea unui cățel în lesă. Strâmb din nas şi îmi potrivesc ritmul paşilor cu al său, astfel ajungem să mergem cot la cot, dacă se poate spune așa, având în vedere considerabila diferență de înălțime.

Coborâm rapid scările lungi ale institutului care ne duce direct la parter, în holul principal care este pustiu. Observ în stânga şi în dreapta mea săli deasupra cărora atârnă câte un semn pe care scrie "laborator se biologie". Din cel din stânga aud o voce ascuțită de femeie, care pare să predea o lecție la care eu cu siguranță nu voi ajunge prea curând.

— Ține pasul, Middleton, îmi zice Chase, care aproape aleargă, de parcă ar fi urmărit de cineva.

— Se presupune că sunt o anemică care se împleticeşte când merge, mormăi enervată, iar Chase își încetinește automat ritmul în care merge. Aşa mai merge, îi spun mulțumită, ridicându-mi privirea spre el pentru a observa că nu este deloc atent la mine.

Atunci când îmi mut privirea în față, băiatul de lângă mine se oprește, smucindu-mi dureros mâna. Observ trupul impunător ce pășește cu un aer superior spre noi, mișcându-şi brațele înainte şi înapoi întocmai ca un model pe podium, parcă făcându-mi în ciudă cu libertatea lui.

Mă încrunt fără a mă putea abține atunci când simt parfumul înțepător infiltrându-mi-se în nas fără rușine. Jesper mă privește întâi pe mine, apoi zăboveşte cu privirea asupra fratelui său.

— Am înțeles că însoțești acest novice la spital, 100. Ai ceva de raportat? rânjeşte Shelton într-un mod care mă dezgustă mai mult decât persoana lui în sine.