F.R.E.E

Capitolul XV. Senzații

15. SENZAȚII

Sumbritatea coridorului slab luminat îmi provocă un fior în corpul şi aşa extenuat.

Nu credeam că voi obosi atât de tare, având în vedere că mereu aveam antrenament după ora stingerii, în particular, cu Chase. Însă el îmi oferea pauze, aveam șansa de a discuta şi a-mi relaxa mușchii aflați în alertă în permanență. Nu eram nevoită să simulez o luptă de patru ore care devenea atât plictisitoare, cât şi ridicolă.

Chase mă certase de câteva ori atunci când adormeam pe propriile picioare, însă de atunci nu-mi mai vorbise. Așteptase ca toată lumea să plece pentru a rămâne ultimii. Chiar și Casimir şi Lorelai plecaseră cine ştie unde, fără a ne mai deranja şi eram destul de ușurată.

Chase se opri din mers în fața biroului său, în care flăcările şemineului îmi bucuraseră pielea nu de mult. Doar gândul la atâta caldură începea să îmi dezghețe trupul paralizat de frig.

Deschise ușa încet, făcandu-mi semn să intru prima, după care o încuie, venind pe urmele mele.

M-am așezat rapid în fața şemineului, care mai avea doar o flacără mică arzând, având în vedere că nimeni nu îl mai alimentase cu lemne. Chase păru să îmi citească gândurile şi luă un braț de lemne uscate din colțul camerei, care trosniră subtil în contact cu focul.

Se întoarse apoi pentru a aduna câteva cărți, pe care le aşeză într-un mic turn în fața mea. M-am uitat întrebătoare la el, așteptând atât o explicație, cât şi o aprobare de a mă duce să dorm.

- Sunt cele două jurnale din camera secretă, cea de lângă sala de antrenament, vorbi el, cu vocea lui caldă și flexibilă. Mai este cartea de la bunicul tău și cartea pe care mi-a dat-o Mira, "Puterea minții în legătură cu reflexele corpului". Mă gândeam să citim ceva înainte de culcare.

- Oricât de curioasă aş fi, sunt prea obosită pentru a citi. Totuși am o întrebare: de ce îi spui mai mereu Mirei pe nume? I-am căutat privirea de îndată ce am văzut schimbarea expresiei sale. Ochii îi erau tulburi.

- Mi-am creat un fel de... legătură între numele oamenilor, alintările şi sentimentele mele de moment față de ei. Nu-i spun Mirei "mamă" atunci când n-o simt drept mama mea.

- Așa cum nici mie nu-mi spui mereu Ava. Îmi spui Middleton sau, mai rău, 207, îl completez nemulțumită, strâmbând din nas.

Observ cum o mică încruntătură își face loc pe chipul său, însă dispare în urma oftatului prelungit.

Îmi înfăşor brațele în jurul picioarelor strânse la piept și îl privesc curioasă.

- Ție prefer să nu-ți mai spun în niciun fel, la câte senzații mă încearcă în prezența ta.

Înghit în sec în urma cuvintelor lui care se izbesc de mine cu o putere ce pare reală, ca o palmă peste față sau o găleată cu apă rece. Simt un gol în stomac înghițindu-mi curajul, dar nu şi dorința de a afla mai mult, aşa că mă lupt cu propriile cuvinte, în timp ce îl întreb:

- Despre ce senzații vorbești?

Oricât de mult îmi doream să ascund urmele nesiguranței şi pe cele ale vulnerabilității, vocea mi-a tremurat de emoție. Simțeam un nou soi de frică acaparându-mă.

Chase mă privea fără reținere, zăbovind cu privirea electrizantă asupra chipului meu, pe care voiam să mi-l ascund în spatele palmelor. Nu ştiam dacă era din cauza lui sau din cauza flăcărilor izbucnite din şemineu, însă îmi simțeam corpul mistuit de o căldură copleşitoare.