F.R.E.E

Capitolul XII. Aproape

APROAPE

Dacă cineva mi-ar fi spus acum două săptămâni că aveam să iau parte la atâtea situații limită, venite pe bandă rulantă, în atât de puțin timp, poate l-aş fi crezut.

Însă dacă îmi zicea şi că eu aveam sarcina de a le rezolva pe toate, atunci i-aş fi rezervat un loc la cel mai apropiat ospiciu.

Mâinile îmi tremurau în timp ce realizam instrucțiunile amănunțite ale Mirei cu băgare de seamă. Nu aveam idee când și cum ne strecuraserăm în institut, cum am găsit-o atât de ușor pe mama lui Chase sau cum am ajuns atât de repede în biroul secret al acesteia.

Aspectul camerei era același ca în prima mea zi aici. Același tavan scund şi întunecat, același mobilier învechit şi aceleași cărți și obiecte bizare pe care Mira le ținea înșiruite peste tot.

Senzația de aer închis îmi provocase un mic discomfort, de care fusesem nevoită să uit repede, atunci când Mira vorbise din nou, pe un ton sever:

- Mai mult! La naiba, noviceo, abia de încerci!

Dar încercam, chiar încercam să îl ajut pe Chase să își păstreze cunoștința. Ochii săi erau aproape închiși, privindu-mă de culoarea lor liniștită de albastru, iar capul i se clatina în brațele Mirei de fiecare dată când aceasta făcea mișcări bruște, însă nu părea suficient de puternic cât să o roage să stea nemișcată.

Corpul său întins pe covorul persan, viu colorat părea paralizat şi atât de greu de clintit încât mi-era aproape imposibil să admit că el era același Chase care m-a antrenat şi care mi-a luat apărarea în fața bunicului. Mira îngenunchiase, cu capul fiului său pe materialul strâmt al jeanşilor negri, transpirată și plină de disperare.

Toate stările prin care trecea ea mă loveau şi pe mine sub forma a mii de ace îndreptate spre o țintă bine cunoscută. Nu am avut timp să o întreb ce s-a întâmplat cu aripa de vest a institutului, nici măcar nu părea să îi pese în momentul de față de ceva, mai puțin de Chase.

I-am strâns din nou mâinile între ale mele, şi așa cum m-a îndrumat Mira, am încercat să îmi canalizez puterea între strânsoarea degetelor noastre. Simțeam firicelele de electricitate explodându-mi în corp ca niște cabluri rupte cu brutalitate şi încercam, pe cât posibil, să evit durerea, ştiind că ce făceam nu era suficient.

Gâtul îmi era uscat, corpul rece însă plin de năduşală și frustrare. Mi-am mușcat buza inferioară până ce un gust amar, ușor sărat mi-a invadat papilele gustative și m-a făcut să vreau să vărs. Ochii îmi lăcrimau de la epuizare şi de la reproşurile Mirei, pe care mi-aş dori s-o învinuiesc atât de tare.

Chase mi-a strâns mâinile brusc, făcându-mă să suspin speriată, atunci când a început să absoarbă energie din corpul meu așa cum un burete absoarbe apa de pe o suprafață plată. Toate filmele cu vampiri văzute de-a lungul anilor mi-au traversat mintea, parcă făcându-mi în ciudă, şi ajunsesem să asociez durerea şi goliciunea pe care le resimțeam cu cea a victimelor care țipau şi plângeau teatral.

Spre deosebire de ele, însă, eu treceam printr-o situație cu totul şi cu totul reală. Pe o parte, eram fericită că Chase îşi revenise cât să își poată lua singur energia de care avea nevoie, însă simțeam amorțeala picioarelor, privirea slăbindu-mi şi chiar culoarea obrajilor mei părând să se transfere spre el prin terminații nervoase care mă copleșiseră de ceva timp.

Înainte de a începe să plutesc asemenea unui balon cu aer cald, am fost îmbrâncită şi apucată, imediat după, de o mână, care rămăsese încă întinsă spre Chase. Depărtarea mea de el a venit ca o explozie ce m-a lovit din plin şi care mi-a înmuiat fiecare mușchi aflat până atunci în alertă.