F.R.E.E

Capitolul XXV. Aer, foc şi apă

Oricât de mult aș fi încercat, nu reușeam să adorm. Mintea îmi rămăsese fixată pe scenariile bazate pe ziua de mâine. Savannah îmi spusese că aveam să învăț despre mine și puterea mea, orice ar fi cuprins asta, și eram atât neliniștită, cât și entuziasmată. 

Puteam să învăț cum să îmi controlez elementele sau măcar să aflu în ce scop le puteam folosi. Eram destul de sigură că nu erau prea multe cazuri în care putea interveni o adiere de mai sau niște stropi de apă, însă aveam să aflu mai multe în câteva ore. 

Imediat după ce Savannah băgase curiozitatea în toți cu acea piatră turmalină, am hotărât să mergem la culcare devreme. Sărisem peste cină și nu-mi puteam aminti dacă mâncasem ceva la prânz sau la micul dejun. Se întâmplaseră prea multe. 

Mă dusesem într-o misiune aproape sinucigașă cu Val, fără a avea vreun plan bine pus la punct sau control asupra propriilor abilități în cazul în care era nevoie să mă apăr. 

Mă alesesem cu un fel de blestem de care nu spusesem nimănui. 

Mă supărasem pe Chase pentru ieșirea lui prostească și impulsivă. Și refuzasem să-i mai vorbesc. 

Amândoi am venit în dormitorul nostru, ne așezasem în pat, iar eu i-am întors spatele. A avut câteva mici încercări de a-mi vorbi, însă le ignorasem pe toate. Nu mă puteam obișnui cu ideea că el lăsase vorbele prostești ale lui Orestis să-i întunece judecata. El era mereu calculat, chiar și când era furios. De când am ajuns aici, a avut două răbufniri haotice. 

Mă atacase. Și realizam tot mai tare ce însemna asta, căci până acum nu analizasem acel moment. Îl atinsesem într-un punct sensibil, dar tot nu-l vedeam un motiv întemeiat pentru a mă ataca. 

Am oftat ușor, fără a mă putea abține. 

Căldura corpului său se revărsa pe spatele meu sub forma unor valuri invizibile și surprinzător de plăcute. Era o senzație liniștitoare, dar prezența lui mă agita. El era al doilea motiv pentru care somnul refuza să vină la mine.

- Ava?

Mi-am ținut respirația, numărând mintal până la zece. Speram să mi se fi părut că îl aud spunându-mi numele.

Dar nu mi se păruse, căci în urma şoaptei lui, corpul i s-a mişcat încet. Nu m-am întors spre el, mi-am închis ochii şi am așteptat să văd ce avea să facă.

L-am simțit apropiindu-se tot mai mult de mine, iar brațul pe care l-a înfășurat în jurul corpului meu l-a ajutat să ne lipească corpurile. Gâtul mi se uscase şi simțeam mici broboane de sudoare formându-mi-se pe frunte.

— Îmi pare rău, a şoptit el, cu voce scăzută. Nu semăna deloc cu tonul lui obișnuit. Nu vreau să te pierd, a adăugat, apoi a făcut o pauză. Țin prea mult la tine.

Mi se ridicase părul de pe ceafă. Respirația lui caldă îmi atingea pielea expusă a umerilor și mă făcea să tremur. Nu știam dacă observa. 

 Am încercat să rezist impulsului de a mă întoarce spre el și am simțit cum își așează capul mai aproape de al meu. Mi-a atins pielea subțire a gâtului cu vârful nasului, iar apoi s-a oprit. Dar fiecare celulă a corpului meu era dureros de conștientă de apropierea dintre noi. 

Își ținea ferm brațul în jurul taliei mele, iar atunci când am bănuit că nu va mai spune nimic, m-am întors încet spre el. Nu mă mai puteam abține, simțeam nevoia să îl văd, deși lumina camerei era prea slabă pentru a-mi permite așa ceva.

M-am depărtat cât am putut, pentru a-i privi trăsăturile în ansamblu. Prin ferestrele ce delimitau camera de balcon intrau raze slabe ale lunii, care îi străluceau pe față. Pentru un moment, am avut impresia că particulele de lumină ce intraseră în pielea lui atunci când ne-am sărutat au ieșit din nou la suprafață. Aveam impresia că absoarbe fiecare strop de lumină din jur.