Flori de cireş

Nu-i corect

Eram in drum spre casa.Cred ca asa am fost de cand ma stiu.Mereu pe drumuri,alergand incolo si incoace.Dar e ok.Imi place sa fiu activa.

Iau autobuzul si dupa cateva minute imi suna telefonul.Mama.

-Kate?

-Da mama.

-Unde esti?

-In drum spre casa.Am fost la Rox.

-Si nu ai putut sa ma anunti?Tu stii ce sperietura am avut?Si in plus nici nu mi-ai raspunsa un apel.

-Scuze mama.Am avut o problema...si vroiam ca Rox sa ma ajute.

-Ce problema?intreaba mama usor speriata.

-O sa afli cand ajung acasa.

-Bine...Ă...hai acum...sa vii repede.Pa!

-Pa!

Pun telefonul in buzunar si incep sa ma uit pe geam,la oras.Era frumos in Denver.Nu stiu cum ar fi in Tokyo,dar aici e frumos."Nicaieri nu-i ca acasa!"

Deschid usa si o vad le mama in bucatarie.Parea supatata.Sa-i mai spun de bursa?Chiar si in starea in care eu o simt ca este?

-Offff...ofteaza mama lung si apasat uitandu-se la niste hartii.

-Ce-i mama?intreb ingrijorata.

-Apa,lumina,intretinerea...sunt cam scumpe.

-Aha.Daca ai nevoie de bani,iti pot imprumuta.

-Nu,lasa,ma decurc.Tu daca vrei sa ma ajuti,fa tot ce ti-am zis de dimineata.spune ea cu o privire smechereasca.

-Bine!si oftez...si mai tare decat a oftat ea.

Frec la vase,intind rufele,duc gunoiul ala imputit pe care am urat sa-l ating de mica.Cred ca daca am ajutat-o pe mama,acum este mai binedispusa si voi putea sa-i spun tot.

Imi fac curaj si o strig.

-Mama!deja ma iau transpiratiile.

In putin timp o vad pe mama in bucatarie,stand pe scaun si uitandu-se la mine cu ochi intrebatori.Eu ma tot gandeam la modul in care o sa-i spun.Stiu cat de hiperprotectoare este ea.Si in mod sigur nu m-ar lasa sa merg asa departe,dar asta vreau sa fac.Asta imi doresc.Este o sansa,care nu cred ca o sa mai vina si a doua oara.

-Te ascult,Kate.

-Stii...eu...spun eu fastacindu-ma.

-Ce s-a intamplat?

-Referitor la problema aia, de care ziceam.

-Ia sa te aud!zice mama schitand un zambet.

Cateva clipe de tacere.Dupa care am inceput sa vorbesc repede si mult.

-Am primit un telefon din Japonia.O...oferta mai exact.Un domn,care se pare ca era directorul unei facultati,mi-a propus sa fiu studenta...in Japonia.Adica sa fac facultatea acolo.Zicea ca domnul Benetts m-a recomandat.Asta-i mare lucru nu?

-Nu.raspunde scurt.

-Nu????!!!!intreb eu luand foc.

-Nu!O sa stai aici,in Denver.

-Mama!Cred ca nu intelegi!Facultatea din Denver nici nu se compara cu aia din Tokyo.Nu poti sa-mi faci asta.

-Nu te las 6 ani la niste straini.Exclus.

-Dar de ce?

-Pentru ca eu stiu ce-i mai bine pentru tine,si binele tau este aici.

-M-am saturat!Tu crezi ca stii,dar nu!Asa ai facut toata viata!Ai decis tu in locul meu!Acum am 18...si sunt majora deci pot sa fac ce vreau.Si ceea ce vreau este sa plec in Japonia.Pentru ca asa simt.spun eu cu lacrimi in ochi.

Trantesc usa de la bucatarie si alerg in camera.Plangeam.Plangeam mult.Nu era in regula.Nu era corect.Vroiam cu adevarat sa plec.Departe.

Ce-am facut?Ce trebuia.Am cerut numarul tipului japonez de la domnul Benetts.

-Alo?

-Bunaziua,sunt Katelyn Stevens.

-Bunaziua.

-M-am hotarat in privinta ofertei pe care mi-ati facut-o.O accept.

-Oh...ma bucur mult.Facultatea va incepe pe 25 septembrie.

-Bine,ne vedem in Japonia,domnule.

-La revedere.

-La revedere si multumesc.

Am facut ce mi-am dorit.Nimeni si nimic,nu poate sta in calea mea.Sunt pe drum,Japonia.