Flori de cireş

Suntem la fel.

     Cioc.Cioc.

     -În sfârşit!!Ce ţi-a luat atât?întreb eu furioasă către Shin.

     -Scuze că am întârziat,am pierdut autobuzul.

     -Păi,să şti că eu nu sunt indulgentă ca toţi profesorii!spun în glumă.

     Shin intră,se trânteşte pe canapea şi deschide televizorul.Se simţea ca la el acasă.

     -Kate-chan,poţi să faci ceai?

     -Nu!

     -Te rog...

     Oftez lung şi merg cu paşi leneşi către bucătărie.Îmi plăcea să iau ceaiul cu Shin,dar făceam fiţele astea ca să-l supăr.

     -Hai să te ajut cu astea...spuse Shin cărând o tavă cu 2 căni în timp ce se fierbea apa.

     În puţin timp,apa s-a încălzit şi am pus plicul aromat în ceainic.Aroma preferată a mea şi a lui Shin.Lămâia.

     -Da' bun a fost!exclamă el cu o sclipire în ochi.Cred că e hiperglicemia de vină,de la cât zahăr i-am pus...

     -Deci,mă înveţi japoneză?

     -Da.Dar vreau să te rog ceva...

     -Hm?

     -Poţi să-mi explici şi mie ceva la fizică?întrebă el umil.

    Nu pot să cred că Shin îmi cere ajutorul.El el bun la toate.Oricum,suntem prieteni şi până la urmă el mă ajută cu japoneza şi mi-a arătat cum e în Tokyo.Deci trebuia să-i întorc favorul.

     -Sigur.spun eu zâmbind larg,apoi sorb din ceaiul parfumat.

     El avea o nelămurire la o lecţie chiar simplă.Nu mă aşteptam să nu o înţeleagă.Dar îmi făcea plăcere să-i explic.Aşa îmi dezvolt şi eu latura de profesoară.

     -Acum ai înţeles?

     -Da,Kate-chan!Arigatou!

     -Aligator?

     Shin începe să râdă.

     -Nu măi,arigatou.Adică mulţumesc.

     -Aaa...spun eu puţin stânjenită de situaţie.

     În secunda următoare Shin a scos un caiet cu litere ciudate şi a lipit o foaie gigantică pe perete.A luat un marker negru şi a început să măzgălească ceva.

     -Uite,asta e litera "a"!exclamă el arătând spre un semn.

     -"A".repet eu după el.

     Se întoarce cu spatele la mine şi desenează un alt semn.

     -Aaa!Îl ştiu pe ăsta!E "b".

     -Nu...este "i".spuse el chicotind.

     M-a lăsat puţin confuză.Chiar nu înţelegeam de ce "i" după "a".

     -La noi,alfabetul este diferit.Adică nu e ordinea obişnuită "a,b,c,d...".Este "a,i,u,e,o" m-a lămurit el.

     -Aha.spun eu mulţumită de explicaţie.

     Mi se părea foarte interesantă limba asta.Era diferită,ăsta era motivul pentru care îmi plăcea.Şi Shin chiar mă făcea să o înţeleg.Era un profesor bun.Ştia cum să mă ia.

     După ce mi-a arătat toate literele din seria "a,i,u,e,o" a început să mă întrebe din ele.Mă simţeam ca în clasa I.Totul era mai uşor.

     M-am simţit super cu Shin.A comandat sushi şi am mai învăţat cum să stăpânesc beţişoarele.Ne-am bătut cu pernele,am băut mult ceai pentru că lui îi place foarte mult.Trebuia să merg la baie o dată la 10 minute.

     Când m-am întors de la baie,l-am găsit pe Shin pe terasă.Se uita la stele.Stai,stele?E deja noapte?Fuuuu.

      -Shin,ce faci?

      Mi-a făcut semn să nu-l deranjez şi a continuat să admire constelaţiile.M-am aşezat lângă el şi am început să număr stelele.

     -Mi-e dor de casă...spun eu căutând în tricou după lănţişorul mamei.

     -Mie mi-e dor de mama...spuse Shin foarte trist.

     Mă uitam uimită la el.Vroiam să-l întreb ce a vrut să spună,dar mi-a tăiat-o.

     -Şi...cum sunt părinţii tăi,Kate?

     -Păi mama e o dulce,dar câteodată mă cert cu ea urât de tot...

     -Şi tatăl tău?

     -Tata...nu prea ştiu cum e,el locuieşte în Anglia,pentru că au divorţat acum mult timp.Dar vine în fiecare vacanţă în America.Şi mă distrez foarte mult cu el.

     Am văzut un zâmbet pe chipul lui.Bine,eram obişnuită cu zâmbetele lui,dar acesta era cumva diferit.Era un zâmbet trist,melancolic.

      -Părinţii tăi cum sunt,Shin?

      -Tata...e foarte strict,dar îl iubesc enorm.Vreau să fiu ca el.

       Vroiam să îl întreb şi de mama lui,dar mi-a luat-o înainte.

      -Iar mama...nu o cunosc.Niciodată nu am cunoscut-o.Tata mi-a spus că a murit,dar eu nu cred.Simt că este vie.

      -Şi nu ai încercat să o găseşti?

      -Ba da,dar nu mi-a reuşit.

      -Poate că într-o zi o să vă întâlniţi.

      -Poate.

      Atmosfera era prea tristă,aşa că m-am decis să sparg gheaţa.

      -Îţi spun un secret.Sunt corcitură.

      -Hă?

      -Adică nu sunt americancă.Tata este englez,iar mama este româncă.

      -Româncă?

      -Da.Din România.

      -Şi ai fost acolo?întrebă el foarte curios.

      -Da!De multe ori.Mergeam când eram mai mică la bunica din partea mamei,care locuia la ţară.Poate te iau şi pe tine data viitoare când merg.

     -Să ştii că mi-ar plăcea!exclamă el,de data asta cu un zâmbet sincer.

     Pentru un interval de timp,a fost linişte totală.Numai greierii se auzeau.

     -Cred că suntem la fel,Kate-chan.Şi eu sunt corcitură.

     -Ce?!

     -Da.Tata e japonez,dar mama cică a fost chinezoaică.Mi-a povestit când eram mai mic.

     Îmi făcea plăcere să aud că nu eram singura.Aveam ceva în comun cu el şi îmi plăcea asta.