Flori de cireş

"Nu vreau să te pierd!"

     Păşeam cu timiditate într-o sală imensă,plină de luptători care se antrenau.Eu mă ascundeam după Shin pentru că nu mai suportam privirile demonice ale lor.

     Shin îi privea cu aceiaşi ochi,dar dintr-un anumit motiv,nu mi-era frică de el.Din contră,aveam încredere deplină în el.

     Am ajuns la tribune.Lumea ne-a făcut loc să trecem şi ne-am întâlnit cu gaşca.

     -Heiiiiii!exclamă lung Flor.

     -Bună!am zis eu cu aceeaşi fericire în voce.

     M-am aşezat lângă ea şi Kimiko,iar băieţii au început să pălăvrăgească despre karate.Încercam din răsputeri să înţeleg cât mai multe despre sportul ăsta,dar eram total paralelă.

     La un moment dat s-a auzit o voce de femeie care tot repeta aceeaşi frază.Ca vocile de la aeroport.

     Cu o simplă mişcare băieţii s-au dezbrăcat de geci,şi-au dat pantofii jos şi au luat-o la fugă pe scări.Shin a rămas să-mi spună ceva.

     -Orice ar fi,să nu te speri ok?întrebă el zâmbind.

     -Mhm.răspund eu puţin speriată.

     Apoi a plecat şi s-a aşezat în linie cu ceilalţi concurenţi,ascultând cu atenţie spusele antrenorilor.Aveau toţi îmbrăcăminţi albe,cu nişte semne în japoneză pe ele.Fiecare dintre ei purta câte o centură după rang.Stăteau nemişcaţi ca în armată şi aveau priviri demne de nişte luptători adevăraţi.Erau foartr serioşi.

       La un semnal de la juriu,toţi s-au retras lăsând un băiat slăbănog să-şi facă numărul.Se mişca ciudat.Dădea pumni şi picioare în aer,având un anumit ritm.Era ca într-un dans.Un dans în care se lupta singur.Era plăcut să urmăreşti,chiar dacă ameţeai puţin în mişcări.

     Juriul a ridicat nişte plăcuţe albe pe care erau scrise cifre: 5;6;7;7,5;8.Nu înţelegeam de ce luase note atât de mici.Juriul era mult prea dur.Băiatul a făcut o plecăciune şi a plecat,lăsându-i pe ceilalţi,până a venit rândul lui Shin.Se mişca foarte frumos.Avea precizie în mişcări şi nu părea deloc emoţionat.Era foate sigur pe el şi avea viteză şi forţă în mişcări.Mă uitam cu admiraţie la el,când venise momentul jurizării.Strângeam tare pumnii până când ochii mei au reuşit să zărească notele lui:9;9,5;10;10;10.A avut cele mai mari note dintre toţi.S-a retras şi a venit la noi alergând.

      -Cum m-am descurcat?întrebă el către gemeni,respirând greu.

      -Cel mai bine!Ai fost trăznet!au răspuns ei.

      Apoi s-a aşezat pe locul liber de lângă mine.

      -Ţi-a plăcut?

      -Da!Dar cum se numeşte ce-ai făcut?

      -Kata!O luptă cu un adversar imaginar.

      -Mi-a plăcut mult,arăta ca un dans.

      Am stat şi am urmărit cu el şi celelalte "dansuri misterioase".Concurenţii s-au mai încurcat şi au luat note mici de la juriul nemilos.În afară de Shin,un băiat foarte înalt şi bine făcut a mai luat note mari.Shin îl privea cu dispreţ şi strângea din dinţi ca un lup când se apără.Se pare că avea un rival.

     Apoi băieţii au fost chemaţi jos pentru a începe următoarea probă.Bătaia.Shin şi rivalul lui erau în prima luptă.Li s-a pus câte o cască pe cap,iar Shin avea un şnur roşu agăţat de centura maro.

     -Hajime!a strigat zgomotos antrenorul.

     Au început lupta.Amândoi dădeau cu brutalitate şi cu ură.Era un meci strâns,părea a fi egalitate,când Shin a primit un pumn în burtă care l-a făcut să scuipe sânge.Rivalul lui rânjea de plăcere.Eu priveam îngrozită cum medicii îl resuscitau pe Shin.Parcă mă durea pe mine.Arbitrul era gata,gata să încheie meciul când...

     -P-pot să continui!exclamă Shin abea ţinându-se pe picioare.

    Îmi dădeau lacrimile.Eram uimită de curajul prostesc cu care vorbea Shin.A fost rănit grav şi el tot mai vroia să lupte.Nu vroiam să-l pierd.Şi-a întors privirea către mine şi mi-a zâmbit fals în semn că "va fi bine".S-a şters de sânge şi a început să se lupte.Era mult mai violent de data asta.Adrenalina se putea simţi de la un kilometru.Loviturile lui îl luau prin surprindere pe adversar.Aveau un impact mare.Juriul le-a făcut semn să se oprească,au ridicat steagurile roşii în semn că a câştigat.I-au dat centura neagră,făcându-l să se bucure ca un copil.A venit şchiopătând în tribune,fiind scandat de ceilalţi.Eu nu ziceam nimic,mă gândeam.

      Eram fericită pentru el că a câştigat.Dar mi-am amintit de sentimentele pe care le-am avut când a fost rănit.Simţeam ceva pentru el,dar mintea mea nu vroia să recunoască,ducând o luptă crâncenă cu inima mea.