Flori de cireş

Japonia,sunt pe drum!

       Vara era pe sfarsite.Si totul era pregatit pentru calatoria mea.Mi-am inchiriat un apartament in Tokyo,destul de scump.Mi-am cumparat si bilete de avion din banii de bursa pe care i-am strans inca dintr-a cincea.

         Rezolvasem,si problemele pe care le aveam cu mama.Nu a vorbit cu mine o luna de cand a aflat ca l-am sunat pe japonez fara aprobarea ei.Dar pana la urma a fost de acord cu dorinta mea.Deci,nu a mai ramas decat sa plec pe 23 septembrie.

         Si aceea zi a venit.Aveam toate bagajele facute.Imi luasem tot,chiar si ursuletul de plus cu care dorm de la 5 ani.

        -O sa imi lipsesti mult Katt!spuse Rox luandu-ma in brate si plangand cu lacrimi de dor.

        -Si tu mie!Nici n-ai idee!raspund eu imbratisand-o.

       De mama si de tata ce sa mai zic.Mama cel putin,plangea in hohote la aeroport.Tata macar isi ascundea tristetea,privind tot timpul in jos.E o tactica buna.O tactica pe care si eu o folosesc,ca sa nu arat ca plang.

       -Zborul spre Tokyo,la ora 9:00.Avionul pleaca in 30 de minute.se auzi o voce de femeie in tot aeroportul.

       Inainte sa ma despart de familie si de Rox,mama mi-a dat un soi de lantic care parea destul de vechi.

       -Tine.Acesta este lanticul pe care l-am primit de la mama mea.Si mama la randul ei,l-a primit de la bunica.spune mama deschizand pandantivul de la lanticul de argint.

          -Uau...ce frumos...iti multumesc,mama.

          -I-am schimbat poza de dinauntru.Am pus o poza cu noi doua.Am vrut sa-ti dau colierul acesta,in momentul in care eu realizam ca tu ai crescut.Si cred ca azi este acel moment.Sper,ca atunci cand iti va fii dor de casa,sa te ajute lantisorul sa-ti amintesti.

          Atunci mi-au dat lacrimile.Am bombanit ceva,pana cand m-am trezit in bratele calde ale mamei.Erau pline de iubire.

         -Mereu voi fi micuta Kate,in ochii tai,mami.spun eu plangand si mai tare.

         -Vei fi,dar trebuie sa infloresti.

         Cel mai frumos moment mama-fiica dintre noi doua.

         -Sa ai grija bobocel.spune tata,lacrimand putin.Te iubesc!Si am incredere in tine ca vei reusi.

         -Si eu te iubesc,tati.

        Tata,un robot cateodata.N-a plans nici macar cand a murit bunicul.Dar azi,cred ca-i prima data cand il vad intr-o stare mai neobisnuita.

         Dupa multe,multe imbratisari,ma trezesc si eu ca trebuie sa plec.Am dat pasaportul,mi-am cantarit valiza si...m-am urcat,in cele din urma,in avion.

         Ma uitam la pamant.Pamantul american.Si imi imaginam cum va fi cel japonez.Imi puneam tot felul de intrebari despre noua viata pe care o voi avea.