Flori de cireş

Am ajuns!!

       Avionul incepea sa zboare din ce in ce mai jos.Ne pregateam de aterizare.Eu eram cu ochii dupa rotile avionului,care curand atingeau pista cenusie.In sfarsit am ajuns...Uff...ce zbor lung.Imi amortise fundul,ma durea spatele,dar am reusit sa-mi ocup timpul cu ceva:am terminat primul volum din "Jocurile foamei".Aveam si eu nevoie de o carte,ca sa mai uit de avion.

       Shiro,caci asa am descoperit ca o cheama pe batrana care citeste minti,a tricotat un fular tot zborul.Dar ce naiba?!Nici nu este iarna inca.

         -Poftim Kate,ti-l dau tie.spuse ea intinzandu-mi fularul.

         -Dar,nu-i nevoie...

         -Nu o sa accepti un dar de la o batranica amarata?intreaba ea facand o fata de catelus.

          Fir'ar!Nu rezist niciodata la fete de catelus.

          -Bine,fie...multumesc mult.

         Nici nu stiu de ce am facut fitele astea.Era un fular frumos.Avea culorile curcubeului.Curcubeele ma relaxeaza tot timpul,desi zici ca a vomitat un unicorn pe el,dar intr-un sens bun.

       In sfarsit,coboram din avion si incepem sa ne luam bagajele de pe ...chestia aia rulanta.Nu radeti de mine!Chiar nu stiu cum se numeste.

          -Oh...mama!Ce dor mi-a fost de tine!spuse un tanar,care o strangea pe Shiro de parca nimeni si nimic nu putea sa ii desparta.Amandoi plangeau de fericire.Ce frumos...asta imi aduce aminte de mama.

         Shiro mi-a facut semn de la revedere cu mana si a strigat "Ganbatte!" dar cum sunt praf la japoneza am intrebat-o ce inseamna."Mult noroc!".Ce bine suna in japoneza.

         Uff...era multa,multa,multa lume la aeroport.Iar eu trebuia sa ajung la apartamentul meu,care era aproape de facultate.

        M-am decis sa iau metroul.Erau trenurile alea faimoase..."Hikari" care te duceau imediat.Am luat unul dala.

        Dinnou,multa lume in metrou.Ma simteam ca o straina.Toti se uitau la mine ciudat.Cred ca eram singura cu ochii "normali".Poate de aceea se uitau toti la mine ca la ultima prajitura.

        Am ajuns la o statie unde mai trebuia sa mai mergi putin si ajungeai in fata unui bloc mare si modern,care avea ca vecini facultatea de arhitectura si un magazin.Era perfect.Exact cum vroiam.O casa exact langa facultate,ca sa nu mai iau atatea masini,cum faceam in Denver.

        Am intrat curajoasa in bloc.Trebuia sa vorbesc cu administratorul.Am intrebat niste oameni,care mergeau pe acolo,unde sta.Am batut la usa si mi-a raspuns un barbat cu o expresie usor nervoasa.

        -Nanda?intreaba el.

        -Bunaziua.spun eu politicos.

        -O namae wa?intreaba el.

        -Ma scuzati,dar nu inteleg nimic din ce spuneti.si incep sa gesticulez,explicandu-i ca am venit pentru apartamentul meu.

        -Ah!Sou desuka!Okaerinasai!spuse el schimbandu-si expresia nervoasa,intr-una fericita.

       -Da,dar banii pe chirie cand vi-i dau?intreb eu.

      -Ah...banii...da-mi acum!

      -Pai bine...cat?

      -300 yeni.Prima luna.

      -Okay.Unde se presupune ca stau?

      Nu-mi raspunde,dar imi face semn catre o usa cu numarul 20,semn ca a inteles ce l-am intrebat si imi da o cheie de bronz.

        -Multumesc,o zi buna!spun eu tragand bagajul dupa mine.

        -Dou itashi mashite!exclama el,trantind usa.

        Oh...ce ciudat a fost.Asa o sa ma inteleg eu cu toti japonezii?Doamne,apara-ma!!

        Bag cheia in broasca si deschid usa din lemn de stejar pe care o am la apartament.Mirosea a lamaie in toata casa.Parchetul de pe jos era curat,nu avea nicio urma de praf.Camerele aveau usi specifice japonezilor,pe care le-am mai vazut si in filme.Aveam o bucatarie mare.O baie cu jacuzzi.O camera cu un pat imens!Un balcon cu priveliste frumoasa.Era perfect,exact ce imi doream.

       Ma trantesc in pat si incep sa privesc tavanul care era de un alb imaculat.

        Rox avea dreptate,chiar ca sunt norocoasa.