Adevărul din ochi

Străinul ce te înţelege

După o îmbrăţişare "lungă" ,mama Elinei i-a trimis pe cei doi în camera acesteia, desigur şi după insistenţele părinţilor lui Carto (normal ,aşa fac părinţii ca să scape de copii când sa ramana singuri şi sa poată barfii în voie. Cu scuza că copii lor să se cunoască mai bine). Bine, acesta a fost un beneficiu pentru Carto că să îşi cunoască "sufletul pereche " . Unul chiar foarte mare. Îi sălta inima în piept de bucurie de ziceai că nu mult are şi sare prin casă. Chiar dacă Elina nu părea să fie atât de încântată, cu toate că observa că Carto începea să insiste ca părinţii şi asta îl făcea ciudat deoarece nu era in casa lui ,cum gandii Elina, dar ca de obicei, nu îi dase prea multă importanţă .
După încă o privire (de aia) a mamei ei, mai că l-a luat pe Carto de mână să fugă în cameră înainte ca părinţii lor să devină malefici şi să li se facă ochii roşii, atacându-i că nu au plecat cum au zis ei (din nou mintea Elinei, evident).

Aşa că au plecat. Carto era atât de fericit încât nu aş putea eu descrie. Aşa că nu o să o fac.
S-au aşezat in patul Elinei şi au început să vorbească. Desigur, Carto începând fiecare discuţie fiindcă Elina nu era atât de "încântată ".
-Şi..., zise el neştiind cu ce să înceapă conversaţia cu toate că de obicei "si"-ul se pune cam pe la urmă,..câţi ani ai?, mda, cât de banal, gandii si el.
-15.. ,zicea ea parcă mirată că acesta a găsit totuşi un mod de a intra în conversaţie cu ea fiind atât de complicată. Ca să nu pară atât de "neinteresată" şi fiindcă se obişnuieşte sã întrebi şi tu ce te-a întrebat persoana respectivă a zis , tu câţi ai?
-17 ,zise Carto zâmbind simţind ca şi cum şi Elina ar fi interesată de el negândind că ar putea fi doar un gest de politețe.
-Mulţi înainte! , mai politicoasă, gândi ea.
-Multumesc, la fel ! ,cu toate că e băiat mai că a roșit. Şi credeţi-mă obrajii ca doi bujori pe faţa lui albă cu ochi albaștrii şi păr blond ar arăta mult prea perfect decât există limită. Şi drăguţ încă să roşească pentru o fată ce i-a aprins inima. Aproape la propriu. Nu mai avea mult.
-Cum e la scoală?, întrebă el imbujorat.
-Bine..., la tine?, zise Elina coborând privirea în jos ca şi cum ai întreba despre o persoană dragă care a murit şi te întristezi când îţi aminteşti.
- Nu e aşa bine, hm? ,zise Carto aproape râzând cu un zâmbet fals şi amar, parca înţelegând tot.
-Cam aşa.., cu toate că avea privirea înspre pământ nu ştiu cum a reuşit dar aveai impresia ca privea atât de jos încât vedea deja petrolul.
-Păi cum aşa?, zicea el observând că Elina evita să răspundă, desigur, nu se aştepta să aibă încredere dintr-o dată şi să îi sufle totul în faţă.
Ce s-a întâmplat, continua el observând că mai trebuie lucrată încrederea aici, poţi să ai încredere in mine, serios. Nu spun nimănui . Ştiu că nu ai încredere inca sunt un străin pentru tine, dar e bine să poţi avea încredere in cineva, căruia să îi spui ce te apasă fiindcă va încerca să te ajute. Nu e bine să ţi totul în tine, să te inchizi înăuntru părând o persoană fericita după zâmbet. Da, e greu să gasesti si o persoană căreia să ii spui toate astea. Sunt cam rare persoanele de genul. Şi mă indoiesc că ai spus cuiva. Esti prea închisă în tine. Şi nici nu ai încredere. Uită-te in ochii mei, zicând asta îi ridica capul ce încă privea spre pământ, văd ..
CEA MAI NEFERICITĂ PERSOANĂ DIN LUME!