Adevărul din ochi

Un musafir ce va rămâne pe vecie

Se sună de oră. Radina era supărată că va trebui să închidă camera pentru o oră de chin neputând să se despartă de iubitul ei nici pentru un timp atât de scurt. Şi Feldon era supărat. Dar nu fiindcă o să se despartă de iubita lui Radina ci de îngerul lui, Elina.
-Off, imi va fi for de tine iubire, zise Radina supărată şi în acelaşi timp zambindu-i drăguţ iubitului ei printre alintături  .
Observase însă că Feldon nu reacţiona ca altă dată. Trist şi el răspunzându-i înapoi. Aştepta un :
"-Şi mie Şi mie... Şi mie..... "
Dar acel "şi mie" nu mai venea oricât de mult ar fi fost aşteptat de Radina. Fără alte gânduri rele, şi aşteptări ce nu mai aveau loc ca altă dată, Radina a închis camera după ce şi-a luat la revedere.
Elina observase tristeţea de pe chipul ei.
-Ce ai păţit, Radi?
- Nu ştiu.. Mi se pare ca Feldon nu se mai comportă ca altă dată cu mine... Am impresia că îl plictisesc şi vrea să scape de mine.
-Cred că te înseli ,draga mea!  Feldon te iubeşte foarte mult sunt sigură de asta!  Poate acum e obosit sau are vreo problemă dacă tot zici că ai impresia ca te ignoră. Când ajungi acasă o să îl suni din nou şi o sa vezi ca totul va revenii la normal si va fi bine.
Elina aduse un zâmbet pe chipul prietenei ei. Cu vorbele ei calde şi uşurinţa si aura pozitivă cu care le zicea, nu puteai sa nu zambesti ,oricât de trist ai fi.

După ultima oră, fetele au plecat acasă. Fiecare ȋn drumul ce ducea spre casa ei. Desigur după o lungă imbratisare dintre cele două prietene, si-au luat rămas bun si au plecat. Tristetea Radinei se termina deja de la cuvintele Elinei şi era din nou fata cea îndrăgostită cu ochii stralucitori ce mereu visa la o fiinta abstractă în faţa ei. Elina iși dăduse seama cã prietena ei îşi revenise. Era mai fericită decât Radina. Fericirea Radinei, era fericirea ei.

După ce ajunse acasă Elina se aşeza in pat extenuată de energia ce se risipise peste zi. Dar nu a putut să se odihnească atât de bine fiindcă au venit musafiri. Elina s-a ascuns in camera ei sperând să poată sta linistita, dar mama ei o striga cu stăruință :
-Elina ! Elina ! Coboară jos!  Avem musafiri!
Elina se făcea ca nu aude iar mai apoi când ştia că mama ei va veni după ea să se facă că doarme în speranţa cã o va lasa în pace. Da, a venit si a vazut-o dar a strigat mai tare până aceasta s-a trezit. (Cum credea mama ei).Desigur, plan eşuat pentru Elina.
-Vino ,leneșo!  Sunt nişte prieteni vechi de familie pe care nu i-am mai văzut de o perioadă lungă de timp deoarece stau la o distanţă foarte mare.
-Offf, mamă.
-Vino, este un băiat şi de vârsta ta!
-Nu îmi pasă!  ,zicea ea oftând şi dându-şi cu perna în cap parcă încercând să se bage sub pătură să scape.
-Elina!!!  ,atât de serioasă şi de speriat părea mama ei când i-a rostit numele de data asta, încât Elina (de frică)  într-o fugă a fost jos.
O asteptase desigur, pe mama să intre in cameră înaintea ei unde erau oaspeţii .
Intrând după mama ei, văzuse de cealaltă parte a mesei ,un bărbat ,o femeie care presupunea ea ca sunt căsătoriţi, şi oricum aşa si era, şi un băiat cam cum zicea mama de vârsta ei. Elina nu prea era atentă la acesta chiar dacă el era de o frumuseţe rară. Avea ochii albaştrii stralucitori , părul blond şi gusturi foarte bune la îmbrăcatură.
In momentul în care Elina intra pe uşa, strângându-şi braţele sfiindu-se şi privind spre podea ca si cum ar fi ceva interesant la aceasta,  băiatul de la masă o ochise cu privirea dintr-o dată, în secunda în care el privise la ceva abstract atunci o zarise. Dar nu o privea cu ochii ca pe oricare altă persoană, ci de data asta o privea cu sufletul.
De acolo din interior de unde ştia doar el. Şi cum îi arătau ochii, desigur. In ochii lui deja puteai să observi o persoană ce şi-a luat zborul privind o alta. Chiar dacă trupul îi era tot acolo. Aproape de ea.
-Să vă fac cunoştinţă!  ,rupse mama tăcerea in care se aflau. Alături de ochii strălucitori ai băiatului şi inima ce îi bătea din ce în ce mai tare, trezindu-l parcă dintr-un vis.
-Elina ,ei sunt domnul Heldo şi doamna Marvet. Domniilor ea este Elina fiica mea., zicând asta parca îi lăsase spaţiu Elinei să treacă pe acolo şi să îi pupe. A înţeles asta doar din privirea mamei ei. (Care de multe ori o speria). Aşa a şi făcut. După nişte îmbrăţişati prietenoase ,mama continuă:
-El este fiul lor, Carto. Carto, ea e Elina fiica mea.
Acesta se ridică atât de repede în picioare să o pupe încât Elina nici nu apuca prea bine sa se ducă spre el, la privirea mamei ei. A sărit să o pupe ca si cum ar ataca un tigru prada sau ceva de genul. După a urmat şi o îmbrăţişare prietenoasă . Aşa pentru Elina, dar pentru Carto era mai mult de atât. Îşi simtea inima aproape de a ei. Simţea cum bătăile inimilor lor se completează perfect. Desigur, bătând una pentru alta. Chiar dacă trebuia să fie o îmbrăţişare scurtă, se simţea parca cum Carto nu o lasa sa plece prelungind îmbrăţişarea. Desigur, nu voia să o mai lase niciodată, să stea mereu aşa, dar nu a putut să facă asta acum, chiar dacă ştia că într-o zi se va îndeplini si visul lui.
              Sau pasiunea lui.
                         Sau TOTUL pentru el.